Drept societar

acasăarii de expertiză
Drept societar

Dreptul societăților are particularitatea de a fi, esențialmente, un drept economic. Din perspectivă substanțială, interpretările sale sunt (sau ar trebui) guvernate de reguli economice, iar din perspectivă pur formală, conținutul său vizează un scop bine determinat – realizarea de profit.

 

De altfel, art. 1 din Legea societăților nr. 31/1990 atestă scopul lucrativ al societăților comerciale, adică acela de a realiza profit din desfășurarea activității economice.

 

Realizarea profitului nu este un act „automat” –acesta presupune implicarea asociaților, dar și litigii între asociați, procesede excludere a asociatului care se dezinteresează de mersul companiei, acțiuni în anularea hotărârilor AGA nelegale sau prejudiciabile pentru asociatul minoritar.

 

Drepturile asociatului minoritar nu sunt absolute. Totuși, dreptul la informare al asociatului minoritar, dreptul la dividende al asociatului minoritar, dreptul de vot reprezintă drepturi pentru care instanțele de judecată manifestă o atenție deosebită. În astfel de litigii SCA Piperea și Asociații a obținut nenumărate soluții favorabile, unele dintre acestea fiind reprezentative pentru practica generală a instanțelor de judecată.

...

alte arii de expertiză

Desfășurarea relațiilor de muncă dintre angajator și angajat este esențială pentru dezvoltarea durabilă și organică a oricărui business...

SCA Piperea și Asociații este recunoscută în domeniul insolvenței, lichidării și a reorganizării judiciare nu doar prin...

Avem o experiență solidă consolidată în oferirea serviciilor specializate de consultanță și asistență juridică pentru companiile farmaceutice...

INTERESTED IN HIRE OUR SERVICE? CALL US TODAY: 01.800.123.456
Acest site web utilizează cookie-uri

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin continuarea utilizării acestui site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați Politica de cookies.