(P)omul

Postat de în Articole | 0 Comentarii

Corporatia e ca o piramida din virful careia proprietarul sau managerul decreteaza, isi impune vointa, fie direct, fie prin delegare catre cei de dedesupt.

Familia, clanul, neamul are la baza un pater familias care sustine pe umerii sai toata familia, tot clanul. Familia/clanul/neamul e ca un pom de iarna. Ramurile, crengile, isi cunosc locul si rolul, rareori intra in competitie, rareori se revolta.

Clanul nu presupune competitia, corporatia da: ea, corporatia, se hraneste din competitie si din disperare, asa cum un vampir se hraneste cu sange.

Saltul din ultimii 40 de ani, de la industrie si baby boom, la speculatie financiara si egoism celibatar, care refuza familia si clanul, nu a dus la bunastare si nici la serenitate, ci la inlauntuire, la transformarea cetateanului in consumator, la punerea voluntara a consumatorului sub controlul creditorului, la disparitia ideii de libertate, in favoarea ideii de bunastare.

Societatea de consum produce curcani fericiti si nu oameni liberi, nu cetateni.

Economia sateasca, naturala, familiala, acolo unde se produce ceva substantial si curat si acolo unde exista cooperare sunt preferabile nu pentru a ne intoarce in vremurile lui Avraam, ci pentru a neutraliza consecintele malefice ale corporatismului de tip feudal care ne inlantuie si ne sufoca in prezent.

Capitalismul parazitar, salvarea bancilor si a altor mari intreprinderi esuate din culpa lor si nu a cetatenilor, razboaiele, inclusiv cele economice, stabilite de altii, toate sunt “prioritati” exterioare individulului si comunitatii si ostile lor. Este o onoare sa platesti taxe si impozite, dar daca statul le foloseste dupa prioritati care nu sunt si ale tale, e legitim sa pretinzi sa dai bani direct spitalelor, scolilor, caminelor de copii sau de batrani, asezamintelor culturale sau sportive etc. Asa ar fi prudent. Asa ar fi etic.

Capitalismul industrial se opune capitalismului parazitar sau speculativ. Daca cel din urma trebuie combatut, mai ales acum, ca e pe cale de disparitie, capitalismul industrial trebuie facilitat. Industria  inseamna activitate, o actiune umana continua din care izvoraste plusvaloare. Productia non-naturala, urbana si serviciile sunt derivate din exploatarea resurselor naturale. Resursele naturale, mai ales cele energetice, agricultura si ideea generatoare de drepturi de proprietate intelectuala sunt valori naturale sau originare, unde nu se creeaza plus-valoare, ci se valorifica ceea ce este dat de la natura. Pentru ca aceste valori sunt limitate, ele sunt mai importante decat industria urbana. De aceea, repunerea acestei industrii originare pe soclul care ii apartine de drept este mai mult decat utila in aceasta perioada de criza economica, este imperios necesara.

Industria folositoare este nu doar un mod profitabil de a-ti cistiga existenta, ci si o forma de salvare a sufletului de la nimicnicie. Activitatea pentru tine si familia ta (folosul individual) poate fi si un folos pentru comunitate.

Separarea managementului de proprietatea asupra intreprinderii (afacerii) este o cerinta de eficientizare si de moralizare a capitalismului industrial. Din momentul in care marii industriasi – care obisnuiau sa se implice direct, ei sau familiile lor, in afacerea pe care o detineau – au decis sa isi deschida afacerea, adica listand-o la bursa si invitand micii investitori in actionariat, a devenit imperios necesar ca proprietarul sa nu se mai implice in management. Proprietatea a fost, astfel, separata de management. Pe de alta parte, in cursul secolului trecut s-a observat ca o afacere nu este doar masina de facut bani a proprietarului, ci si centrul intereselor financiare, sociale si chiar culturale al unui mare numar de persoane care depind, intr-o mai mica sau mai mare masura, de supravietuirea acelei afaceri. Este vorba de salariati, comunitatea locala, partenerii de afaceri, furnizorii de utilitati, comunitatea nationala etc. Este vorba de ceea ce Max Weber numea “comunitatea” generata de capitalismul industrial sau de ceea ce, mai recent, teoria guvernarii corporatiste denumeste stakeholders (actionari indirecti). Cel caruia i se incredinteaza astfel afacerea pentru o eficienta gestionare in folosul actionarilor si al stakeholderilor urmeaza sa fie controlat si supravegheat prin consiliile de administratie, interfata a proprietarilor cu managerul, in primul rand pentru a asigura perenitatea eticii originare a intreprinderii industriale, dar si pentru a bloca tendinta, aproape naturala, de a acapara puterea si de a abuza de ea. Capitalismul industrial este sistemul economic in care se produce plusvaloare in folosul actionarilor si al comunitatii ce graviteaza in jurul afacerii. El nu are nimic de-a face cu capitalismul parazitar, cu vanatorii de control (cei care fac bani din fuziuni si achizitii ostile) si nici cu speculatorii. Acestia din urma nu creeaza plusvaloare, ci sustrag plusvaloarea creata prin munca decenta de altii.

In Romania nu exista capitalism industrial. Noi avem de-a face, de 20 de ani, cu un capitalism parazitar de stat, cu companii publice care, fie nu ar trebui sa existe, fie – daca acceptam totusi existenta lor – ar fi trebuit sa aiba un management separat de proprietar (statul) inca de la momentul infiintarii lor (1990-1992) [1]. Avem capital speculativ prezent in banci si in fonduri de investitii. Si aveam corporatii multinationale care detin si controleaza in sistem feudal 70% din economia nationala.

 

Nimic pentru care sa (o)mori

John Lennon are, de dincolo de mormint, un mesaj pentru lorzii razboiului, pentru fariseii și pentru alchimiștii bancari ai prezentului
Imagine
 there’s no heaven

It’s easy if you try

No hell below us

Above us only sky

Imagine all the people living for today

Imagine there’s no countries

It isn’t hard to do

Nothing to kill or die for

And no religion too

Imagine all the people living life in peace

Imagine no possessions

I wonder if you can

No need for greed or hunger

A brotherhood of man

Imagine all the people sharing all the world.

Rudolf Steiner traduce cuvintul Philadelphia din Apocalipsa ca timp al iubirii/prieteniei fratesti intre toti oamenii. El considera ca este epoca ce urmeaza actualei ere (a se vedea : Apocalipsa, 3 : 7-8). O sugestie similara apare sub denumirea de Brotherhood of Man in ultima piesa a lui John Lenon, Imagine.

Fiat lux

De peste tot ne vin multe erezii, multe reconsiderari, dar si incercari cinstite de a intelege ce s-a intimplat cu noi in ultimii 2000 de ani.

Personal, am doua motive sa cred ca aceasta “criza” este buna.

Daca finele secolului XIX insemna un amurg al zeilor (acel Götterdämmerung, profetit de Nietzche), finele sec XX – inceptul sec. XXI inseamna o incredibila revigorare a interesului pentru crestinism (nu neaparat si a sentimentului religios crestin). Punerea la indoiala a istoriei oficiale sau canonice crestine inseamna focalizarea interesului asupra acestei istorii. Corecta sau falsa, ea este acum obiect al discutiei, analizei, comentariilor acerbe, reactiilor oficiale ale Bisericii etc. De aceea eu citesc. Si observ. Si caut lumina (=opusul intunericului), pentru ca in lumea noastra a patruns din ce in ce mai mult intunericul.

Uitati-va la filmele si video-clipurile ghotic, fantasy, dark, ascultati rock-ul celor de la H.I.M. (mentiune speciala pentru Join me in death) sau rock-ul lui Marylin Manson (mentiune speciala pentru Long hard road out of hell), cititi cartile despre vampiri, magie neagra si necromantie, urmariti jocurile video ale copiilor vostri (mentiune speciala Assasin Creed) si veti simti, ca si mine, aceeasi nevoie de a cauta lumina, de a privi cerul.

Eu “vad” intunericul in controlul pe care il exercita asupra noastra overlorzii sistemului care ne subjuga prin foamete si datorii.

Eu simt intunericul in cultul mortii de la tv si il “vad” pe fetele pop-starurilor-preoti care stau in fruntea unor multimi de „credinciosi” aliniati regulamentar pentru a lua lumina.

Eu resimt intunericul ce emana din politicieni care se grabesc sa ne aduca sfirsitul lumii prin razboi global perpetuu si prin lipsirea de apa si de aer a lumii, dar care se inchina oficial in fata camerelor de luat vederi pentru a fi vazuti la tv (unii, mai caraghiosi din fire, merg in genunchi in jurul bisericii, pentru a fi vazuti la tv in “evlavia” lor).

“Vad” si simt intunericul peste tot si ma ingrozesc cu privire la viitor.

Si caut aceasta lumina ca opus si remediu al intunericului, ca imperativ al libertatii de miscare si gandire.

Cred, in mod onest, ca trebuie sa re-gasim lumina profetita de Iisus. Aceasta pentru ca Iisus, prin faptul mortii Sale pe cruce, ne da exacta explicatie a ceea ce este omul – o fiinta inzestrata cu puterea de a opta. Iisus – Dumnezeu, stia ce urmeaza sa se intample. Stia ca va muri. Si nu avea nicio optiune. Dar Iisus – Omul, cel rastignit pe cruce, nu stia ce urma sa se intample. Iisus, Fiul Omului, pentru ca a optat sa moara pe cruce, si-a schimbat viitorul propriu, dar a schimbat si viitorul intregii umanitati, aratand in acest fel ca prin optiune omul se construieste si re-construieste permanent, ajungand sa traiasca perpetuu in alegerile sale. E un lucru pe care nici animalele, nici ingerii nu il pot face, intrucat acestea sunt fiinte determinate, cu un viitor cert, care nu poate fi schimbat decit prin accidente genetice sau divine. E un lucru pe care masinile nu il pot face.

Personal cred ca omul este “cel mai om” atunci cand incheie contracte. Cuvantul contract nu are doar sensul juridic propriu juristilor, ci sensul de invoiala, de legamant, de asumare a unei optiuni sau datorii. Biblia este un legamant al omului cu Dumnezeu. Societatea umana organizata in stat este un legamant al cetatenilor intre ei insisi si intre ei si cei carora le incredinteaza puterea. Tot ceea ce face omul cand opteaza este un comert practicat in relatiile cu alti oameni si cu viitorul sau. Prin contracte, omul isi schimba viitorul ori si-l (re)construieste, mai mult sau mai putin organizat.

Cred, la modul cel mai onest, ca simbolul cel mai profund al mortii pe cruce este optiunea.

Cei ce au citit Ultima ispita a lui Iisus de Nikos Kazantzakis vor intelege ce vreau sa spun. Cartea se termina cu aceste cuvinte pe care le-a spus pe cruce Iisus inainte de a-si da duhul, in acea zi de Vineri, la amurg, cand portile Cerului s-au inchis : S-a savarsit.

[1]Despre acest tip de capitalism am scris mai pe larg aici : http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-10274622-despre-ipocrizia-managementul-privat-companiile-publice.htm.

Lasati un raspuns

Trebuie sa fiti conectat pentru a posta un comentariu.