Ultra
(IV)         Transhumanism

Momentul in care oamenii isi vor pune probleme etice si juridice in legatura cu vieti ale unor fiinte care vor putea trai mii de ani este destul de indepartat in timp si incert. Mult mai aproape de noi si mult mai certe sunt problemele etice, juridice, sociale si psihologice ridicate de o viata de om care se poate intinde pe 150 de ani sau mai mult.

Generatia mea va trai, probabil, 90-100 de ani. Noi suntem “decreteii”, cei nascuti in perioada 1968-1972, cand statul comunist roman a impus o politica de crestere fortata, artificiala, a populatiei; multi copii din generatia mea au fost copii nedoriti; dar populatia Romaniei, totusi, ajunsese in anii ’70, la 23 de milioane; acum mai suntem doar 19 milioane… Deja speranta de viata a parintilor nostri este de 75 de ani. Si deja sunt probleme majore cu sistemele de pensii si de asigurari sociale de sanatate, construite pe principiul german al solidaritatii intre generatii (cei activi in prezent contribuie la finantarea asistentei sociale a persoanelor inactive, pensionarii, urmand ca, in viitor, sa devina beneficiari ai platilor finantate din contributiile generatiei viitoare). Imbatranirea populatiei europene, reducerea drastica a populatiei tinere, active, dezindustrializarea fortata cu consecinta pierderii unui mare numar de locuri de munca, toate acestea duc inexorabil la falimentul acestor sisteme. Germania, spre exemplu, tara in care s-a inventat sistemul solidaritatii intre generatii, se teme ca, in anul 2050, cand populatia sa pensionata va depasi de doua ori ca numar populatia sa activa, va intra in colaps. Dar daca oamenii, peste o generatie, vor trai 150 de ani si, deci, vor fi pensionari timp de mai mult de jumatate din viata? Daca ne gindim doar la acest aspect, consecintele sunt incalculabile, enorme, urmand a fi o povara de nesuportat de copiii si nepotii nostri.

Tehnologia lumii contemporane face posibila o viata de sute de ani pentru cei care si-o doresc si care si-o permit. Nu este o imortalitate in sensul celei de care, dintotdeauna, este obsedata omenirea, ci o viata suficient de lunga pentru a putea fi comparata cu eternitatea, si nu este nici punctul final al acelei turbo-evolutii de care vorbea Ulrich Bansen, ci o treapta intermediara catre o noua specie de om, catre ceea ce site-urile de internet ale unor organizatii de teoreticieni si oameni de stiinta considerati eretici in stiinta oficiala, canonica, se numeste post-humanism. Este vorba “doar” de un om imbunatatit (enhanced). De aici si simbolul H+ (Humanity +) al trans-humanismului. Conform lui Julian Huxley, transhuman inseamna omul care ramane om, dar transcende naturii sale.

Acest curent, transumanismul, pune in centrul analizei un om transformat din punct de vedere motric si senzorial, evoluat din punct de vedere intelectual, rezistent la boli, cu capacitati auto-regenerative, capabil sa traiasca tanar, nealterat, mai multe sute de ani, poate chiar 1000 de ani. Pe Pamant, nu pe alte planete. In forma fizica, nu ca fiinta inaltata.

Posibilitatea (foarte reala, probabil chiar contemporana noua) a unui astfel de om e de natura a speria, mai ales daca acesta ar ramane la nivelul actual al inteligentei emotionale a omului. A se observa ca termenul in engleza pentru descrierea caracteristicilor acestei fiinte aflate dincolo de limitele naturale, normale, ale omului este enhanced, ceea ce nu inseamna neaparat mai bun (better, in engleza) din punct de vedere etic. In plan moral si, deci, uman, un om este bun sau rau, mai bun (better) sau mai rau (worst). “Imbunatatirea” la care se refera transhumanismul are in vedere capacitatile motrice, senzoriale si intelectuale ale omului, nu si intelepciunea sa, adica puterea de a-si augmenta emotiile pozitive si de a le neutraliza pe cele negative si nici puterea de a-si construi si mentine standarde morale inalte. Acest om imbunatatit doar fizic si intelectual ar putea deveni ceva atat de malefic incat sa distruga umanitatea. Si, desigur, ar incepe o astfel de “opera” cu drepturile individuale ale personalitatii. Oamenii ne-imbunatatiti ar putea deveni indiferenti stupului, obiecte ale servitutilor stupului, simpli stakeholders. Dupa care ar putea urma, in mod “natural”, calea extinctiei. Caci cel mai puternic supravietuieste, nu? Ceea ce nu a reusit ideologia nazista a supra-omului si a rasei superioare, ar putea “reusi” aceasta acumulare de tehnologii de “imbunatatire” fizica si intelectuala a omului. Sa nu uitam ca indivizi care ne conduc si controleaza lumea au declarat ca umanintatea este dusmanul planetei si ca populatia ideala a Pamintului ar fi de 5% din cea actuala. Restul de 95% ar trebui sa dispara, pentru ca supra-populeaza planeta. Pentru o planeta imbunatatita, oamenii obisnuiti, neimbunatatiti, nu sunt necesari. Doar cei imbunatatiti vor fi, desigur, cei care vor ramine. Transhumanismul nu prea este congruent cu o populatie de 7 miliarde de oameni, in crestere catre 9 miliarde. De fapt, transhumanismul este opus supra-popularii. Poate fi chiar solutia finala a supra-popularii, intrucat oamenii imbunatatiti vor putea sa fie mult mai eficienti in privinta reproducerii asistate si planificate in asa fel incat planeta sa nu mai fie supra-populata.

Oricum, la aceste riscuri ar trebui sa adaugam si potentialul de discriminare, intrucat nu toata lumea si-ar putea permite costurile acestei tehnologii. Practic, acesta este si cel mai probabil sa se intample, pentru ca oamenii, ei insisi, se pricep al dracului de bine la discriminare.

Acestea, plus multe alte riscuri, sunt motivele care l-au facut pe Yoshihiro Francis Fukuyama sa declare[1], in 2004, ca transhumanismul (ca trend si ca ideologie) este una dintre cele mai periculoase idei ale secolului XXI.

Exista, insa, o intreaga miscare si o intreaga literatura pop, mai ales pe internet, care incearca sa convinga lumea actuala ca trecerea la aceasta treapta intermediara a evolutiei omului nu este atat de infricosatoare si ca, de fapt, este chiar benefica. Se porneste de la exemple de probleme de viata cauzate de limitele corpului uman si de cele ale tehnologiei actuale. Se apasa puternic pe pedala acceleratiei emotionale pentru a se ajunge rapid la concluzia ca vindecarea este scopul, mijlocul cu care se atinge aceasta finalitate nefiind atat de important. De exemplu, cine nu ar fi de acord ca tatal sau ori fiica sa sa primeasca o inima noua, functionala, bionica, inextricabila timp de 100 de ani, in caz ca ar avea nevoie de un transplant imediat, iar o inima organica nu s-ar gasi la timp? Cine nu ar vrea ca o persoana draga care a suferit o amputare a unui membru sa primeasca unul nou, functional, bionic, inextricabil? Sau, cine nu ar vrea ca, in sesiunea de examen, inghitind un simplu supliment alimentar care sa stimuleze la maxim capacitatea intelectuala, sa turbo-citeasca intr-o jumatate de ora toate cursurile indicate ca bibliografie de ciudatul sau profesor de drept comercial? Si, in fine, cititorule, daca ti s-ar spune ca, printr-o tehnologie care ar presupune exsanguinarea ta temporara, eliminarea in vitro a reziduurilor din singe si re-introducerea acestuia in corpul tau, totul facut intr-o ora, sub anestezie, ai putea nu doar sa te vindeci de riscul de Alzheimer, ci si sa iti prelungesti viata cu 40 de ani, ca si cand te-ai fi nascut din nou intr-un corp de 20 de ani, dar cu mintea de acum, o, Doamne, nu ai fi de acord sa te supui acestei tehnologii care pare luata dintr-un film de groaza?

FM – 2030 este primul profesor de futurologie. Pe numele lui adevarat, de om, a fost Fereidoun M. Esfandiary. A fost iranian la origine. Numele pe care si l-a luat in mod voluntar, compus din litere si cifre, este construit pe trei coordonate: F – prenume; M – numele tatalui/al doilea prenume; 2030 – anul in care Esfandiary ar fi implinit virsta de 100 de ani. Eu, spre exemplu, dupa aceasta metoda de constructie a identitatii futurologice, m-as numi GI – 2070. Esfandiary zicea ca „numele conventionale definesc trecutul unei persoane: stramosii, etnicitatea, nationalitatea, religia. Eu nu sunt, totusi, ce am fost acum 10 ani si, cu siguranta, nu sunt nici ceea ce voi fi peste 20 de ani. In 2030 (un „timp magic”, conform lui FM – 2030) vom fi fara varsta si vom avea excelenta sansa de a trai pentru totdeauna”. Esfandiary a mai spus : „sunt o persoana din sec. 21 lansata accidental in sec. 20”. Fiind vegetarian, el obisnuia sa spuna: „nu voi manca niciodata ceva ce a avut o mama”.

Viziunea aceasta despre viitor este distopica, incompleta. Nu stim daca acest viitor va fi atat de luminos. Iar eu nu cred ca va fi atat de benefic. De altfel, Aldous Huxley, in Minunata lume noua, nu era atat de optimist. Si nici James Orwell in 1984.

Eu, unul, ma intreb in plus daca putem, in mod voluntar, sa ne reducem la o insiruire de cifre si de litere, daca e intelept sa renuntam la trecutul si identitatea noastra culturala, la extensia noastra in altii, adica la ceea ce ne face sa fim persoane. Nu e o intrebare retorica. Eu cred ca in exact momentul in care renuntam la aceste atribute ale personalitatii, determinam anihilarea noastra ca persoane. De aceea, inca o data, declar ca nu vreau pentru nimic sa renunt la aceste atribute.

Pe site-ul organizatiei Humanity+, teoreticianul transhumanismului este considerat a fi Max More. Acesta l-a definit, in 1990, drept “o clasa de filosofii de viata care analizeaza continuarea si accelerarea evolutiei vietii inteligente dincolo de forma sa umana curenta si de limitarile sale umane prin mijloace ale stiintei si tehnologiei, ghidate de principii si valori care promoveaza viata”.

Pe acelasi site se gasesc definitii ale transhumanismului, idealuri si finalitati ale miscarii, precum si explicatii ale acestuia sub forma unor raspunsuri la intrebarile frecvent adresate (frequently asked questions, FAQ).

Conform site-ului, “transhumanismul adopta o metoda multidisciplinara in analiza interactiunii intre umanitate si accelerarea tehnologiei. In aceasta sfera, o mare parte din atentie se concentreaza pe tehnologiile actuale, ca biotehnologia si IT-ul, dar analiza trece dincolo de acestea, catre tehnologii ale viitorului apropiat, deja anticipate, cum ar fi nanotehnologia moleculara si inteligenta artificiala. Transhumanismul urmareste etica utilizarii acestor tehnologii, precum si a altor tehnologii speculative. Interesele noastre teoretice se concentreaza pe problemele post-umane ale singularitatii, ale riscului de extinctie si ale ridicarii mintii in spatiul virtual (a creierului ca intreg sau unor straturi independente ale mintii)”.

Unul din scopurile Humanity+ este si acela de “a dezvolta si a le face utilizabile pe scara larga tehnologiile eliminarii imbatranirii si pe cele ale imbunatatirii capacitatilor intelectuale, fizice si psihologice ale omului”.

Se observa ca organizatia are o preocupare constanta pentru etica acestor tehnologii, una dintre idei, utilizarea pe scara larga a tehnologiilor pentru a face posibila pentru toti prelungirea vietii si augmentarea capacitatilor intelectuale, fizice si fiziologice, fiind reconfortanta. In plus, organizatia atentioneaza asupra pericolelor acestor tehnologii.

Foarte interesanta este aceasta sustinere : “transhumanismul poate fi vazut ca o extensie a umanismului, din care este partial derivat. Umanistii cred ca oamenii conteaza, ca indivizii conteaza. Poate ca nu suntem perfecti, dar putem imbunatati starea lucrurilor prin promovarea gandirii rationale, a libertatii, a tolerantei si a democratiei si prin grija pentru semenii nostri, oamenii. Transhumanistii sunt de acord cu asta, dar insista ca putem fi mai buni, ca avem potentialul de a evolua. La fel cum utilizam mijloace rationale pentru a ne imbunatati conditia umana si lumea exterioara, putem utiliza aceleasi mijloace pentru a ne imbunatati fizic, pentru a ne imbunatati organismul. Pentru a face asta, nu ne limitam la metodele umaniste traditionale, ca educatia si dezvoltarea culturala. Putem utiliza, de asemenea, mijloace tehnologice care, pana la urma, ne vor permite sa trecem dincolo de ceea ce, indeobste, numim uman”.

Humanity+ sustine ca “transhumanistii isi doresc sa urmeze cararile vietii care, mai devreme sau mai tarziu, vor conduce la saltul catre stadiul de persoane  postumane; transhumanistii tanjesc sa atinga inaltimi intelectuale aflate tot atat de sus in raport cu geniile inteligentei umane cat s-a situat omul fata de primate; sa fie rezistenti la boli si “impermeabili” la batranete; sa aiba tinerete si vigoare nelimitate; sa aiba control total asupra propriilor dorinte, stari de spirit sau mentale; sa fie capabili sa evite starile de oboseala si iritare fata de lucruri mici sau starile de furie; sa aiba o capacitate marita pentru placere, dragoste, apreciere artistica si seninatate; sa aiba exercitiul unor stari inalte de constiinta la care creierul uman nu are acces”.

Bine atit venit printre vampiri, par sa ne spuna cei de la Humanity+.

Ei sustin ca pare plauzibil ca simplul fapt al unei vieti sanatoase, active si intinsa pe o perioada indefinita de timp il va putea transporta pe oricine in post-humanitate, intrucat acela va putea acumula amintiri, calitati si inteligenta suficiente pentru a putea suporta acest salt.

Transhumanismul este, deci, o teorie care incearca sa faca mai usor digerabila ultra-tehnologia, sa fixeze repere morale si sa atentioneze asupra riscurilor acestei stari intermediare intre om si post-om.

Persoana “transhumana” este intermediarul intre om si fiinta post-umana.

Iar posthumanismul este ceea ce, pe scara evolutiei, vine dupa om, asa cum a fost el in ultimii 35 de mii de ani. Era care urmeaza transhumanismului este era ultra-omului. Aceasta era nu se mai centreaza pe om, acea fiinta despre care in Biblie si in Coran se spune ca a fost facut dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Persoana non-umana va fi centrul civilizatiei. Iata de ce sunt “bune” preocuparile juristilor pentru drepturile persoanelor non-umane. Nu ca s-ar fi rezolvat definitiv chestiunea ardenta a drepturilor omului, dar e la moda, e trendy sa ne ocupam de drepturile urangutanilor, ale delfinilor si ale animalelor cu blana.

Era post – humana poate sa implice si consecinta ca, dupa saltul evolutiv la aceasta noua specie de fiinta inteligenta, nu vor mai exista oameni.

Spre exemplu, dupa cele declarate in decembrie 2014 de Stephen Hawkins, inteligenta artificiala ar putea inseamna disparitia speciei umane.

Dar asta nu este tot. Ca in semi-parodia americana Un million de feluri de a muri in vest (film din 2014, film produs, regizat si jucat in rol principal de Seth MacFarlane) specia umana poate fi trecuta in istorie in nenumarate alte feluri.

Un ultra-om poate fi rezultatul evolutiei (accidente genetice, acumulari genetice) sau al tehnologiei. El poate fi o inteligenta artificiala (sintetica), dar si o simbioza intre inteligenta umana si cea artificiala (in filmele americane se numeste cyborg). Ultra-omul poate fi si o constiinta up-load-ata (ridicata in spatiul virtual al internetului, in cloud etc.), similar cu fiintele „inaltate” sau transcendentale prezente in miturile si religiile umane de peste 8000 de ani. El poate fi si o inteligenta “imbracata” intr-un corp uman imbunatatit tehnologic: cu implanturi de nano-masini care sa ii controleze metabolismul, cu exoschelet care sa ii augmenteze de sute de ori capacitatile motrice, cu parti ale corpului artificiale, cu computere implantate in corp sau montate pe corp ca o haina (weareable, adica “imbracabile”) etc.

Mai aproape de posibilitatile tehnologice actuale ar putea fi omul  – rezultat al unor manipulari genetice (asa este, spre exemplu, Paul Atreides din Dune; ideea apare si in Noul Testament, unde se vorbeste in detaliu despre ascendenta lui Iisus, care se trage, pe linia Fecioarei Maria, din regele David, acesta avandu-si ascendenta in Avraam), sau al unor tehnici de psihofarmacologie (care utilizeaza droguri neletale, suplimente alimentare sau medicamente care sa imbunatateasca sau sa augmenteze capacitatile fizice sau cognitive), ori al unor terapii de prelungire a vietii (anti-aging).

Spre exemplu, prin aceste tehnici se poate ajunge la prelungirea vietii marind sau mentinand constant procentul de apa vie din corp; „reparand” mitocondriile, elementele celule responsabile cu producerea energiei sau telomerii (terminatiile moleculelor de ADN responsabile cu reproducerea celulara, elemente de structura care, daca se „strica”, ajung sa comande incetinirea procesului de divizare celulara, ceea ce duce la imbatranire si, ulterior, la moarte); eliminand din corp resturile de tesut viu, gunoiul, care face ca celulele, tesuturile, organele si apoi organismul, sa imbatraneasca, sa rugineasca; se pare ca unele bacterii, responsabile si de scheletizarea cadavrului, pot elimina si acest gunoi, mancandu-l, la propriu; daca le introduci in corp odata la 30-40 de ani, e posibil ca gunoiul sa fie eliminat si, odata cu gunoiul, se poate elimina si eliminatorul[2].

O astfel de fiinta poate fi (mult prea) usor asimilata unui zeu. El este o fiinta mult mai evoluata decat omul din punct de vedere al inteligentei, simturilor (el percepe si intelege lucruri imposibil de perceput de om), capacitatilor fizice, sofisticarii si tehnologiei. Daca oamenii sunt constransi si limitati de legile universului material, cunoscut, „zeii” postumani trec dincolo de aceste limite (e o idee care transpare si din unele piese de rock psihedelic al celor de la The Doors; cam la fel stau lucrurile cu starile alterate ale constiintei la samani).

Mainstream-ul cartilor si al filmelor americane par sa ne avertizeze sau sa ne pregateasca pentru aceasta noua era: peste tot sunt super-eroi, mutanti (X Men), nephilimi (hibrizi ai ingerilor cu oamenii), vampiri, varcolaci, oameni de otel etc. Cine are timp, ar putea sa urmareasca in aceasta cheie cel putin doua filme care, dincolo de aspectul comercial, pun probleme majore pentru umanitate. Unul dintre ele este In time, cu cantaretul Justin Timberlake in rolul principal. Aici ni se propune ipoteza unei societati distopice a viitorului apropiat in care varsta omului poate fi de sute de ani sau chiar nelimitata, cu conditia ca omul sa fie suficient de bogat ca sa isi “cumpere” timp (in film, banii obisnuiti sunt inlocuiti cu unitati de timp …). Bogatia masoara timpul pe care il mai ai de trait. Cel de-al doilea este Star Trek – In intuneric. Unul dintre personaje este o fiinta post – umana, un om imbunatatit, care are abilitati fizice si intelectuale extraordinare, de ultra-om; spre exemplu, vocea sa este atat de puternica si pregnanta incat iti da impresia ca vorbeste la megafon. Din punct de vedere etic si emotional, insa, este o fiinta incompleta, fiind capabila sa ucida un numar foarte mare de persoane pentru a-si atinge scopurile. De aceea, la finalul filmului, el este eliminat, intrucat este raul absolut, adevaratul rau.

Ceea ce este angoasant este ca acest viitor care in filme pare incert si distopic (incomplet) pare sa se fi instalat treptat si insidios, dar la modul real, in lumea de azi.

Pentru copiii nascuti dupa 2000, tot ceea ce nu este cumputerizat, digital, utilizabil printr-o simpla atingere sau cu comanda vocala, este ne-natural. Intrebati-i daca stiu cum arata un telefon fix si cum se foloseste si, foarte probabil, nu vor sti sa va raspunda.  Pentru ei, smart phone-ul, tableta, mouse-ul etc. sunt deja extensii ale creierului sau ale mainii. Pentru ei, ridicarea in cloud a mintii (mind up-loading), implanturile bionice, exoscheletele, toate acestea sunt logice si vin din evolutia naturala. Pentru ei, transhumanismul nu este ceva atat de inspaimintator precum este pentru noi. Dimpotriva, pentru ei e logic si „natural”.

Partea rea, intunecata, a acestei evolutii, este (prea usor) ignorata de acest mainstream: reducerea populatiei nu este posibila decat prin razboaie sau pandemii programate, prin rasism si terorism. Un rau (suprapopularea intentionata a planetei, pentru a putea fi mai usor controlata) nu poate fi combatut printr-un rau si mai mare. O astfel de reducere a populatiei pentru a face loc unor post-oameni care sa traiasca mii de ani ar fi un genocid. Hitler ar fi mandru de o asemenea “realizare”.

Moartea, disparitia fizica, nu exista pentru cel in cauza[3]. Exista pentru ceilalti, exista pentru cei ce raman dupa. Iar acesti “ceilalti”, in care ne regasim extensia cat traim si in care aceasta extensie a noastra ramane si dupa diparitia noastra fizica, trebuie sa se pregateasca pentru aceasta posibila disparitie a speciei umane. Saltul pe care trebuie sa il faca in curand omenirea este unul de genul aceluia pe care l-a facut in urma cu multe zeci de mii de ani, atunci cand a trecut la stadiul de Homo Sapiens Sapiens. Se pare ca generatia care ne urmeaza este cea care va fi pe punctul de a face saltul catre o alta specie, catre ultra-om. De aceea, dupa ce se termina epoca noastra, ceea ce lasam in urma este important. Este o mostenire pe care nu avem dreptul sa o facem pierduta. Ceea ce am acumulat si este valoros trebuie prezervat. Noi trebuie sa ii pregatim pe copiii nostri pentru momentul in care ni se vor urca pe umeri (asa cum au facut cu noi si ascedentii nostri). E un moment greu, plin de pericole. Daca saltul pe care l-am facut noi de fiecare data cand am urcat pe umerii parintilor a fost infinitezimal, daca acest mic salt a fost ca o schimbare de clima, saltul pe care vor trebui sa il faca desendentii nostri va fi enorm, va fi ca o schimbare de era si de climat, va fi o schimbare de la o specie la alta. Un ultra-om probabil ca urmeaza in 50-100 de ani de-acum incolo. Lumea ar trebui sa fie pregatita cumva pentru ceea ce urmeaza sa se intample. Spre exemplu, inteligenta artificiala, care nu ii sperie pe copiii nostri, ridica, totusi, probleme angoasante. Eu prefer sa ma judece un om, chiar daca greseste, chiar daca, spre exemplu, imi ridica parul in cap de nervi, pentru ca pe acela poti sa il blamezi (eventual, atacandu-i hotararea cu un apel sau un recurs). Adversarul tau – vorbesc din perspectiva unui avocat – poate ca il lauda pe cel pe care tu il critici. Greseala umana poate fi reparata sau iertata. Daca este sa ne judece cineva din perspectiva eticii si a moravurilor, prefer ca acel cineva sa fie om. Chiar daca este un rasist sau un xenofob. Pentru ca niciun om nu este rau in totalitate si pana la capat, asa cum niciun om nu este bun in totalitate si pana la capat. In plus, asa cum demonstreaza epigenetica transgenerationala, niciun om nu este repetabil, nicio celula din corpul sau nu poate fi replicata. Asa ca, poate cineva ti-a gresit, ti-a facut rau, dar nu inseamna ca toti oamenii sunt la fel cu cel care ti-a facut rau. Exista oricand cineva care sa rascumpere sau sa faca uitate pacatele oamenilor. Prefer ca greseala, daca nu poate fi evitata, sa provina de la oameni, pentru ca stiu ca, la un moment dat, greseala se va corecta sau va fi iertata. Sunt oameni care acum cred orbeste in ceva, dar in cinci ani s-ar putea sa se schimbe fundamental. In schimb, de la un cyborg stii exact la ce sa te astepti. O inteligenta artificiala are alte standarde, alte reguli si algoritmi de functionare. Inteligenta aritficiala poate fi rea integral si pana la capat, buna integral si pana la capat sau neutra integral si pana la capat. Acesta este lucrul cel mai de speriat: lipsa optiunii si lipsa unor criterii morale (caractersitici care ne fac doar pe noi ceea ce suntem, adica oameni), lipsa unor separatii clare intre emotii. Nu stiu daca o inteligenta artificiala poate sa aiba emotii, dar daca ar fi dotata cu emotii, ar trebui sa existe separatii clare intre ele, sa poti identifica emotia negativa sau emotia pozitiva. Sa stii cum sa te comporti in astfel de situatii, sa stii cum sa incerci sa schimbi o emotie negativa sau o prejudecata a celui care te percepe – sa zicem – ca un tigan, evreu, negru sau imigrant din Romania. Si, oricum, aceste imbunatatiri in plan fizic sunt detrimentale pentru spiritualitate. In goana dupa perfectionarea fizicului, a corpului, si eventual a coeficientului de inteligenta, cred ca uitam ceea ce este cel mai important in om: spiritul, liberul arbitru, posibilitatea de a opta pentru a schimba viitorul. Pierderea acestor atribute poate sa fie ceva realmente inspaimintator. Sa luam exemplul unei persoane care, la 80 de ani, prin exercitii fizice constante, neintrerupte, prin diete chinuitoare, dar bine dozate si prin citeva ajustari de chirurgie estetica, reuseste sa arate ca la 30 de ani, sexi si ofertanta chiar si pentru persoane cu varsta  biologica reala de 30 de ani. Bravo lui/ei. Cum sta cu mintea, insa, cum sta cu respectul de sine, cum sta cu capacitatea de reactie rapida si cu capacitatea de memorare? Omul trebuie sa traiasca in timpul lui. Ca sa nu aiba senzatia constienta de sfasiere, asa cum o resimtea personajul din Portretul lui Dorian Grey. Ca sa nu se uite in oglinda si sa vada o persoana de 30 de ani (si, eventual, sa exclame: Ce bine arat! Ca la 30 de ani!) dar sa se simta ca cineva care are 80 de ani. Iar la 80 de ani, stimabile cititor, nu mai ai aceeasi oameni cu care sa fii co-temporal. La 80 de ani ai oameni de 30 de ani care sunt contemporani cu tine, dar care nu sunt din generatia ta, oameni care nu te vor considera niciodata de 30 de ani. Ci de 80 de ani.

[1]The World’s Most Dangerous Ideas este un raport special pentru septembrie/octombrie 2004 publicat in revista bisaptaminala americana Foreign Policy. Un numar de opt intelectuali notorii au fost intrebati care ar putea fi cele mai distructive idei in anii care urmeaza. Fukuyama a indicat transhumanismul.[2]Ce ziceti de un transplant de cap? Nu credeti ca este posibil? Urmariti acest mic video si va veti schimba parerea : http://www.reuters.com/video/2015/06/13/italian-neurosurgeon-to-attempt-first-he?videoId=364579771&videoChannel=118169.

[3]Acest ultim pasaj al acestei sectiuni este un extras dintr-un articol publicat, sub forma unui interviu pe care mi l-a luat Teodor Burnar, in numarul pe mai-iunie a Revistei Mesagerul Sfintului Anton, p.31. Varianta din revista este cea orala, vorbita. Aici aveti varianta scrisa, mai elaborata si mai atenta cu stilul si continutul ideatic al frazei.

Lasati un raspuns

Trebuie sa fiti conectat pentru a posta un comentariu.