Conferințe

Conferința „Valul IV va fi un val de insolvențe”

17.6.2021
ACASăEVENIMENTE
Conferința „Valul IV va fi un val de insolvențe”

Eveniment în curs de actualizare

Joi și vineri, 1-2 iulie 2021, începând cu ora 10 va avea loc la hotel Aro Palace din Brașov conferința “Valul IV va fi un val de insolvențe”, organizată de Institutul Român de Drept Comercial în parteneriat cu Piperea & Asociații, RomInsolv și Universitatea Transilvania din Brașov.

Sponsorul evenimentului este SIF Transilvania, iar partenerul media este Bursa.ro .

Evenimentul se va desfășura în format HIBRID, atât online cât și fizic cu participare în sală a maxim 150 de persoane.Cei interesați să participe în sală la conferință pot trimite o solicitare cu numele și prenumele participanților la adresa de email inscriere@piperea.ro

Intrarea este liberă, în limita numărului de locuri permis conform reglementărilor legale în vigoare.

Sunt invitați să participe la conferință profesioniști ai dreptului comercial și ai procedurilor de insolvență (avocați, juriști de afaceri, practicieni în insolvență, executori judecătorești, notari, magistrați), economiști, evaluatori, contabili, instituții de credit, instituții bugetare, furnizori de utilități, reprezentanți ai salariaților, experți în politici publice.

Joi 1 iulie 2021 începând cu ora 11:30

Vineri 2 iulie 2021 începând cu ora 10:00

Conferința va urmări subiecte precum:

Directiva UE 2019/1023 privind restructurarea preventivă, ștergerea de datorii și decăderile, urmează a fi implementată în dreptul nostru până la finalul acestui an, urmând a modifica atât infrastructura judiciară și profesională, cât și concepțiile creditorilor instituționali referitoare la salvgardarea întreprinderilor.

Comitetul European pentru Risc Sistemic și BCE au emis public avertizare de „tsunami” de insolvențe, ca urmare a sistării ajutoarelor de stat din pandemie (care au depășit, în UE, 1,7 trilioane de euro).

Banca Centrală a Franței a avertizat că urmează o perioadă riscantă din punctul de vedere al supra-îndatorării și chiar al ruinei consumatorilor, consecutive sistării ajutoarelor de stat și facilităților financiar-bancare aferente pandemiei.

Legislația insolvenței trebuie revăzută și împrospătată, date fiind, în special, provocările și riscurile antrenate de pandemie.

Programul detaliat al conferinței

Joi 1 Iulie 2021

11:00 – 11:30 Primirea participanților

11:30 – 12:00 Cuvânt de deschidere – prof.univ. Gheorghe Piperea, presedinte IRDC

Cuvânt de bun venit – prof.univ. Cristinel-Ioan Murzea, decan Universitatea Transilvania, Brașov

Conf. univ. dr. Gheorghe Ialomiţianu președinte al Uniunii Profesiilor Liberale din România

12:00 – 12:15 Gheorghe Piperea

„Ștergerea de datorii, în sistemul Directivei UE 2019/1023. Paralelă cu Legea dării în plată nr.77/2016”

12:15 – 12:45 Radu Bufan, prof.univ., Facultatea de Drept a Universității de Vest Timișoara

„ Ajutoarele de stat în procedura insolvenței și în procedurile de restructurare preventivă”

12:45 – 13:15 Sergiu Golub, pro-decan al Facultății de Drept a Universității Babeș – Bolyai, Cluj-Napoca

„Aplicabilitatea procedurilor de redresare și reorganizare judiciară față de comerciantul – persoană fizică, profesiile liberale și consumatorul care are și calitatea de comerciant sau de profesionist”

13:15 – 13:45 Iulia Golgojan, avocat la Piperea & Asociații

„Desemnarea administratorului special, de către acționarul majoritar, societate aflată la rândul ei în insolvență. Provocări ale practicii”

13:45 – 15:00 Pauză de prânz

15:00 – 15:30 Florin Moțiu, pro-rector Universitatea de Vest Timișoara

„Creanțele în procedura insolvenței – controverse și soluții”

15:30 – 16:00 Lucian Săuleanu, prof.univ., Facultatea de Drept a universității din Craiova

„Pierderile întreprinderilor – perspectivă fiscală, bancară, acționarială și de insolvență/insolvabilitate”

16:00 – 16:30 Daniela Zăpodeanu, președintele filialei Bihor a UNPIR

„Redresarea între reglementare și realitatea economica. Indicatori de avertizare timpurie”

16:30 – 17:00 Andreea Deli, avocat, doctor în drept

Prof. univ. dr. Augustin Fuerea doctor în Drept, Facultatea de Drept, Universitatea din Bucureşti

”Adoptarea și transpunerea Directivei privind a doua șansă cadrele de restructurare – repetiția unor compromisuri acceptate”

17:00 – 18:00 Dezbateri, întrebări și răspunsuri

Vineri 2 iulie 2021

09:30 – 10:00 Primirea participanților

10:00 – 10:30 Dana Munteanu, director al Direcției de Insolvență a Persoanelor Fizice – ANPC

10:30 – 11:00 Florian Mateiță, partener, RomInsolv

„Finanțarea debitorului în procedura restructurării – mecanism, ireversibilitate și impunitate”

11:00 – 11:30 Sorin Chinde, vice-președinte Grampet

11:30 – 12:00 Codruț – Nicolae Savu, lector, Universitatea Transilvania Brașov

„Cerințele de independența, rolul și responsabilitățile practicianului în insolvență”

12:00 – 12:30 Raul Felix Hodoș, conf.univ., Universitatea din Alba Iulia

„Mecanisme de protecție a independenței practicianului în insolvență în procedura falimentului”

12:30 – 13:00 Ramona Ungur, economist, specialist în restructurare

„Mecanisme de avertizare timpurie”

13:00 – 13:30 Radu Catană, prof.univ., Facultatea de Drept a Universității Babeș – Bolyai, Cluj-Napoca

Ioan Şumandea-Simionescu, doctor în drept al Facultății de Drept, Universitatea Babeș Bolyai, Cluj-Napoca

„Caracterul colectiv, sacrificial, al insolvenței versus caracterul parțial colectiv al procedurilor de restructurare”

13:30 – 14:00 Dezbateri, întrebări și răspunsuri14:00Închiderea conferinței

Evenimentul se va desfășura în format HIBRID, atât online cât și fizic cu participare în sală a maxim 150 de persoane.

Cei interesați să participe în sală la conferință pot trimite o solicitare cu numele și prenumele participanților la adresa de email inscriere@piperea.ro

Intrarea este liberă, în limita numărului de locuri permis conform reglementărilor legale în vigoare.

Transmisiunea LIVE a conferinței va putea fi urmărită pe canalele de Facebook și YouTube ale partenerilor.

Facebook Gheorghe Piperea

Facebook SCA Piperea & Asociatii

Facebook RomInsolv

YouTube RomInsolv

Facebook Bursa

...

ultimele evenimente
Mai multe detalii
Conferințe

Conferința „Măsuri de austeritate vs Mediul de afaceri”

Mai multe detalii
Conferințe

Cea de-a a X-a ediție a conferinței dreptul afacerilor

Mai multe detalii
Conferințe

Indicile macro-economice ale insolvenței sistemice. Realități și soluții pentru redresare

Need Free Legal Consultation?

We are open Monday to Friday from 9 am to 5 pm.

Acest site web utilizează cookie-uri

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin continuarea utilizării acestui site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați Politica de cookies.