Legea dării în plată reprezintă o încercare de redresare a „stâlpului” familiei, care și-a ipotecat casa sau imobilul cu destinație de locuință, cu sau fără responsabilitate, cu sau fără naivitate, care nu mai poate să își plătească datoriile și care, indiferent  de executarea silită, va ajunge, la un moment dat, într-o situație de insolvabilitate, ceea ce înseamnă pentru bancă, IFN sau colectorul de creanță un risc de neîncasare a creanței.

Ideea Legii dării în plată este una simplă, și anume, se notifică creditorul asupra faptului că debitorul nu mai poate plăti datoria, având la dispoziție 30 de zile, în care pot împreună să găsească o soluție de supraviețuire a contractului, de asigurare a utilității sociale a contractului.

În ipoteza în care această încercare de negociere are un rezultat favorabil, atunci ambele părți câștigă, pentru că acel creditor are în continuare un debitor sustenabil. În caz contrar, se implementează cel de-al doilea pas, respectiv va apela la instanțele de judecată, care vor face ceea ce ar fi trebuit să facă un creditor rezonabil, adică va reduce povara debitorului, în așa fel, încât datoria să poată să fi plătită și doar, in extremis, casa imobil cu destinație de locuință urmează a fi transferată în proprietatea creditorului, în schimbul ștergerii datoriilor. Astfel, creditorul va obține ceea ce oricum estimase, adică valoarea imobilului garantat, iar debitorul își va recăpăta libertatea, iar de pe poziția aceasta de libertate, urmând fie să manifeste mai multă atenție în viitor cu datoriile pe care le face, or să fie mai activ în piață.

Directiva UE 2019/1023 reprezintă o procedură de insolvență anticipată, caracterizată prin restructurare preventivă și ștergere de datorii, presupunând o procedură simplă de negociere, onestă din perspectiva debitorului, debitor care îi notifică doar pe creditorii importanți, aducându-le la cunoștință că se află într-o situație dificilă, propunând ca, în termen de 60 de zile, să se ajungă la un compromis. Prin noțiunea de compromis trebuie să se înțeleagă reorganizarea activității, refinanțarea, schimbarea țintelor în obiectul de activitate și chiar refacerea acționariatului și schimbarea structurală a managementului.

În același timp, creditorii trebuie să fie de acord cu acel compromis, prin eșalonarea sau prin ștergerea unei părți din datoria debitorului, pentru că dacă în aceste în termen de 60 de zile nu se ajunge la o astfel de concluzie, debitorului nu îi rămâne decât, la fel ca în situația prevăzută de Legea dării în plată, să ceară falimentul, ceea ce va duce la închiderea businessului. În aceste condiții, mai rămâne în piață doar dacă este vorba despre un faliment scuzabil. În cazul în care nu este un faliment scuzabil, acesta nu mai poate rămâne pe piață și timp de 10 ani de zile este exclus de la activitățile pe care le avea și pe care le-a făcut înșelându-și creditorii sau inducând în eroare creditorii.

‍