Facultatea de Drept a Universității din București, SCA Piperea și asociații și Societatea Română de Cercetare pentru Afaceri Publice și Private (SOROCAPP) organizează, în perioada 16-17 mai 2024, a 15-a ediție a Conferinței Dreptul afacerilor, care va avea ca temă Dreptul afacerilor în survival mode. Conferința va fi susținută de specialiști români și străini, atât din mediul academic, cât și din mediul judiciar. La conferință vor fi invitați, de asemenea, reprezentanți ai autorităților competente. În centrul dezbaterilor vor fi întreprinderea în dificultate și consumatorul supra-îndatorat, adică cei doi actori ai dramei traiului în modul supraviețuire. În deschiderea evenimentului vor vorbi Decanul Facultății de Drept, prof. univ. dr. Răzvan Dincă și Decanul Baroului București, lector univ. dr. Aurel Ciobanu și Mihai Dărăban, Preşedinte al Camerei de Comerț și Industrie a României.
Camera de Comerț și Industrie a României organizează conferința Măsuri de austeritate vs Mediul de afaceri, care va pune în discuție, în prezența reprezentanților autorităților, ai instituțiilor financiar-bancare și fiscale, ai consultanților, specialiștilor, avocaților și ai mass-media, efectele acestei legi a „austerității” pentru mediul de afaceri, dar și pentru simpli cetățeni.
Conferinţa Dreptul Afacerilor 2014 – Impactul noilor coduri asupra dreptului afacerilor – a avut în centrul dezbaterilor aspectele de noutate generate de intrarea în vigoare a noilor coduri, civile şi penale, în dreptul societar şi în dreptul insolvenţei.
Camera de Comerț și Industrie a României și SCA Piperea și Asociații, în parteneriat cu RomInsolv SPRL organizează, în ziua de 3 noiembrie 2022, începând cu ora 10:00, conferința „Indiciile macro-economice ale insolvenței sistemice. Realități și soluții pentru redresare”.Evenimentul se va desfășura la sediul CCIR Business Center, Amfiteatrul A. I. Cuza.
Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) vă invită la dezbaterile prilejuite de organizarea conferinței „Capitalizare pentru performanță”, care va avea loc în ziua de 13 iulie a.c., orele 10-13, sala Alexandru Ioan Cuza, sediul CCIR Business Center.
Asociația Parakletos și Piperea și Asociații organizează, în data de 20 mai 2022, orele 10-15, o conferința referitoare la protecția consumatorilor, cu tema: Plasa de siguranță socială în vremuri de restriște Conferința va avea loc la Camera de Comerț și Industrie a României, din Bd. Octavian Goga nr. 2, București
Punte de legătură între comunitatea de afaceri și autoritățile centrale, Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) reiterează necesitatea elaborării și implementării de politici publice și acte normative adaptate la realitățile comunității de afaceri. Asigurarea predictibilității, a transparenței, garantarea stimulării inițiativei antreprenoriale și atragerea de investiții autohtone și străine sunt aspecte care vor conduce la dezvoltarea României și consolidarea poziției strategice a acesteia pe plan global.
În data de 01.07.2021-02.07.2021 a avut loc conferința „Valul IV va fi un val al insolvenței” organizată de către Institutul Român de Drept Comercial în parteneriat cu Piperea & Asociații, RomInsolv și Universitatea Transilvania din Brașov.
Joi și vineri, 1-2 iulie 2021, începând cu ora 10 va avea loc la hotel Aro Palace din Brașov conferința “Valul IV va fi un val de insolvențe”, organizată de Institutul Român de Drept Comercial în parteneriat cu Piperea & Asociații, RomInsolv și Universitatea Transilvania din Brașov.Sponsorul evenimentului este SIF Transilvania, iar partenerul media este Bursa.ro .
Vineri, 28 mai 2021, începând cu ora 10 vă invităm să urmăriți LIVE conferința “Liniștea de dinaintea furtunii și tentativele de îndiguire”, organizată de Piperea & Asociații în parteneriat cu RomInsolv și Bursa.ro.
We are open Monday to Friday from 9 am to 5 pm.