În cadrul discuției a intervenit domnul avocat Alexandru Rățoi arătând că acesta a tratat în cadrul tezei sale de doctorat susținută public în noiembrie 2020, „Supraîndatorarea simplilor particulari – o perspectivă pluridisciplinară” mai multe ipoteze în ceea ce privește domeniul de aplicare a Legii nr. 151/2015 și că ar trebui subliniate situațiile specifice în care se găsește debitorul angajator persoană fizică, cel care angajează spre ex. serviciile unei menajere, bone, șofer etc., precum și cel care exploatează o întreprindere de tip Persoană Fizică Autorizată, Întreprindere Individuală,  Întreprindere Familială.

‍

Însă comportă o importanță deosebită situația debitorului administrator/membru al Directoratului ori al Consiliului de Supraveghere/director cu atribuții de reprezentare ori asociat al unei societăți reglementate de Legea nr. 31/1990 căruia îi este angajată răspunderea pentru obligații în această calitate de administrator.

‍

Astfel, simplul fapt că o persoană fizică deține calitatea de administrator ori o calitate asimilată în conducerea societății nu îi conferă acestuia calitatea de profesionist și, implicit, accesul la procedura insolvenței profesioniștilor, reglementată de Legea nr. 85/2014.

‍

Cu atât mai puțin, procedura insolvenței deschisă în privința societății administrate nu se va propaga și nici nu va îndreptăți administratorul să beneficieze de o astfel de procedură. În consecință, persoana fizică aflată în aceste ipoteze va avea de principiu acces la procedura reglementată de Legea nr. 151/2015, cu condiția de a îndeplini și celelalte condiții prevăzute de art. 4 din Lege.

‍

Obligația derivată din admiterea unei acțiuni în atragerea răspunderii administratorului/membrului Directoratului ori Consiliului de Supraveghere/directorului societății nu rezultă din exploatarea de către debitorul persoană fizică a unei întreprinderi, această concluzie fiind confirmată într-o formulare enigmatică, obscură de jurisprudența franceză, care deși admite expres „natura esențialmente profesională a obligației administratorului constând în acoperirea pasivului debitoarei” subliniază că simpla împrejurare că această obligație derivă din admiterea unei acțiuni în atragerea răspunderii nu exclude de plano aplicabilitatea arsenalului legislativ pentru tratamentul insolvenței persoanei fizice (C. Vincent, La qualite du débiteur depourvu d’entreprise, JCP E 2016, nr. 23, 1340).

‍

În cele mai multe cazuri există o poliță de asigurare, motiv pentru care s-ar putea rezolva destul de ușor situația. Însă apare din ce în ce mai frecvent situația asociatului sau a administratorului de fapt care, prin ipoteză, nu are o polița de asigurare. Astfel, dacă vorbim de administratorul de fapt care se implică în activități de administrare și căruia îi este angajată răspunderea pentru aceste activități deși acesta nu are contract, deci evident nu are nici poliță de asigurare, ne putem regăsi într-o situație de supraîndatorare.

‍

Domnul avocat Alexandru Rățoi a adresat doamnei Dana Munteanu o întrebare în legătură cu acest subiect, respectiv în ce direcție s-ar orienta dacă s-ar confrunta cu o astfel de ipoteză, deoarece admiterea unei astfel de acțiuni ar putea conduce la o situație de supraîndatorare.

‍

Răspunsul doamnei Dana Munteanu a fost în sensul că, nu ar ști cum ar proceda la acest moment, însă cu siguranță membrii comisiilor de insolvență ar fi împărțiți întrucât din cadrul acestor comisii fac parte și reprezentanții ANAF, iar poziția acestora este cunoscută. În același timp, crede că ar fi luată în calcul și această obligație financiară a persoanei fizice.

‍

Totodată, însăși practica judiciară a pronunțat hotărâri diametral opuse în spețe aproape identice, prin urmare există și o problemă de practică neunitară.

‍