[Prolog]

Jderescu: Și-ați protestat sau ce-ați făcut?

Mănescu: În principiu, da…

(………………)

Jderescu: Păi, și-atunci ce revoluție e asta ?

Pișcoci: Domnule, am făcut și noi revoluție cum am putut, am făcut și noi revoluție în felul nostru.

(A fost sau n-a fost?, regizor: Corneliu Porumboiu, 2006)

[Despre film]

Cam așa încercau cei 2, Jderescu și Pișcoci, să demonstreze lumii întregi, în emisiunea lui Jderescu, că în orașul lor a fost revoluție. A fost sau n-a fost? nu este decât al treilea titlu al filmului, primul fiind A fost sau n-a fost revoluţie în oraşul nostru? (orașul fiind Vaslui), iar al doilea A fost sau nu a fost revoluţie? .

Dar tocmai datorită faptului că în mod voit acțiunea nu este limitată la un oraș determinat, filmul a devenit, fără îndoială, un punct de referință, o imagine mereu actuală pentru întreagă societate românească. O capodoperă!

[Despre consumatori vs bănci]

Aidoma celor 2 revoluționari, grupul băncilor dătătoare de credite cu buletinul se jură de vreo 5 ani că activitatea de creditare din perioada 2007-2009 a fost cea mai pură expresie a libertății de voință contractuală. De vreo 5 ani oastea mare a consumatorilor, prin apărători sau nu, și oastea mică a bancherilor, prin apărători sau nu, își dau întâlnire zi de zi în sălile de judecată din țară în încercarea de a elimina, în cazul consumatorilor, și de a păstra, în cazul bancherilor, anumite clauze din contractele de credit.

Argumentele invocate sunt multe și de-o parte, și de cealaltă: Cod Civil, Legi speciale, Ordonanțe de guvern, Directive Europene, jurisprudență Î.C.C.J., jurisprudență C.J.U.E. etc. Totuși, toate argumentele bancherilor gravitează în jurul aceleași teorii comune: ai semnat, ți-ai asumat. Pentru că, nu-i așa, pacta sunt servanda.

În toată această încrâncenare judiciară, instanțele au fost invitate să împartă dreptatea. Expresia a împărți dreptatea nu este întâmplătoare. Din contra, este intenționată și potrivită contextului. În litigiile dintre consumatori și bănci, dreptatea a fost, la propriu, împărțită. Numeroasele decizii contradictorii sunt grăitoare.

Opinia magistraților este împărțită, opinia publică este și ea, la rândul ei, împărțită. Iar vocea guvernatorului Băncii Naționale, cel care ar trebui să fie primul interesat și responsabil de echilibrul sistemului bancar, trădează prea multă deferență bancară pentru a putea media cu adevărat conflictul. Ai semnat, ți-ai asumat. Pentru că, nu-i așa, pacta sunt servanda.

În atare condiții, poate că avem nevoie de o părere obiectivă, una care să ne zică cum au stat, cu adevărat, lucrurile. Sau cel puțin să ne dea datele, iar noi să tragem concluziile. Cu toții.

În acest sens, vă supunem atenției un raport asupra supraîndatorării consumatorilor europeni. Raportul analizează situația din 6 țări europene, Grecia, Ungaria, Islanda, Portugalia, România, Spania, și este întocmit de Departamentul de Drept al Institutului Universitar European de la Florența, în cadrul proiectului „European Regulatory Private Law”, finanțat prin grant-ul Consiliului European pentru Cercetare.

[Despre Institut]

Institutul Universitar European a fost înființat în 1972 prin Convenția interguvernamentală a statelor membre fondatoare ale Comunității Europene. Institutul este specializat în pregătirea doctorală și post-doctorală în economie, drept, științe politice și istorie.

În prezent, sunt 21 de state semnatare ale Conveției, iar România a aderat la Convenția privind înființarea Institutului prin Legea nr. 110/2009. Fiecare stat membru plătește o contribuție anuală la bugetul Institutului și își desemnează reprezentanți în cadrul Consiliului Superior al Institutului Universitar European de la Florența.

Prin Hotărâre Guvernului nr. 721 din 14/07/2010, s-a aprobat delegarea domnului prof. univ. dr. Vasile Puşcaş şi a domnului lector univ. dr. Bogdan Aurescu ca reprezentanţi ai Guvernului României în Consiliul Superior al Institutului Universitar European de la Florenţa.

Prin Hotărâre Guvernului nr. 990 din 11/12/2013, s-a aprobat plata contribuţiei României, aferente anului 2014, la bugetul Institutului, în cuantum de 292.320 euro.

Fără a intra în prea multe detalii tehnice privind structura raportului, întocmirea și scopul acestuia, raportul putând fi descărcat de pe site-ul Institutului, vă supunem atenției câteva date din acest raport. După parcurgerea acestor date, vă provocăm să chibzuiți asupra următoarei întrebări:

[Întrebarea]

A fost, într-adevăr, pacta sunt servanda sau a fost, pur și simplu, o creditare iresponsabilă?

[Raportul[1]]

• Între 2000 și 2008 salariul real a crescut cu 13%;
• Între 2004 și 2007, creditele din sectorul bancar către populație au crescut cu 80% pe an;
• În 2008, România avea 4.139.250 de consumatori îndatorați, dintre care 239.511 de supraîndatorați (5,78%);
• În 2013, România avea 3.662.835 de consumatori îndatorați, dintre care 379.415 de supraîndatorați (10,35%);
• Dorința de proprietate asupra locuinței este considerată o caracteristică culturală în România;
• În aprilie 2003, prețul mediu al unui apartament cu o camera era de aproximativ 9.000 Dolari SUA. În decembrie 2003, prețul era deja de 18.000 Dolari SUA. Iar în 2008, un apartament similar putea fi cumpărat cu 80.000 Euro;
• În 2009, România era țara cu cel mai ridicat preț al locuințelor raportat la veniturile populației din lume;
• În 2009, aproximativ 85% din împrumuturi au fost acordate persoanelor cu venituri lunare sub 2.000 lei;
• În 2009, aproximativ 80% din numărul creditelor restante erau în contul persoanelor cu venituri lunare sub 1.500 lei;
• În 2009, aproximativ 61% din sumele restante erau în contul persoanelor cu venituri lunare sub 1.500 lei;
• În 2009, rata plăților restante a celor cu venituri sub 500 lei era de 5 ori mai mare decât a celor cu venituri medii;
• În 2011, mai mult de 30% din gospodăriile din România erau supraîndatorate;
• În 2012, populația cu venituri lunare sub 700 de lei avea cel mai ridicat nivel de credite neperformante: 25% în creditele de consum și 11% în creditele ipotecare;
• În 2012, conform unui calcul al BNR, consumatorii cu venituri nete sub 700 lei/lună înregistrau credite neperformante în cuantum de 2,5 miliarde de lei;
• În 2013, conform BNR, debitorii cu un venit net inferior salariului minim pe economie prezinta cel mai mare grad de îndatorare – 62 %;
• Între 2009 și 2012 salariul real a scăzut cu 1.7% , plasând România pe locul 5 în topul țărilor UE cu cea mai mare diminuare a salariului real, după Grecia, Lituania, Ungaria, Estonia;
• Rata creditelor neperformante a crescut de 3 ori între 2009 și 2013, de la 6.46% la 21.56%;
• În 2013, creditele neperformante erau în valoare de 10.7 miliarde de lei;
• La începutul lui 2007, 85,5% din creditele imobiliare pentru consumatori erau în monedă străină; (dintr-o valoare totală de 7.9 miliarde de lei, echivalentul a 6,7 miliarde de lei a fost acordat consumatorilor în valută străină);
• În ianuarie 2013, creditele ipotecare în monedă străină reprezentau 94.9% din valoarea totală a creditelor ipotecare, adică 34.9 miliarde de Euro;
• În 2013, 10,7% dintre credite au fost restructurate, iar 81% din creditele restructurate erau în monedă străină;
• În 2011 și primul semestru din 2012, 53% din creditele ipotecare au fost acordate prin programul Prima Casă. Dintre acestea, 99% au fost în monedă străină.

[Precizarea]

Punctele 19,20,21,22 sunt îndreptate mai ales către corifeii ce, la începutul anului 2015, țineau predici consumatorilor la televizor despre cât de elementar este să cunoști că trebuie să te creditezi în moneda în care îți câștigi veniturile.

Ei bine, stimbabililor, e mai rău de atât: Nu numai consumatorii nu au știut, dar nici măcar băncile „nu au știut”. Sau, mai bine zis, au știut, dar au continuat să dea credite preponderent în monedă străină. Iar BNR le-a urmărit impasibilă lucrarea.

• Conform unui sondaj din 2006, consumatorii de credite bancare au reclamat în principal următoarele aspecte:
• absența informației suficiente anterior semnării contractului;
• Refuzul sau incapacitatea angajaților din bănci de a asista consumatorii ce nu înțelegeau terminologia bancară, terminologia fiind prea specifică și dificilă pentru un consumator;

Aceste reclamații au persistat și în 2008 și 2009;

• Consumatorii s-au simțit presați de creditor din cauza faptului că nu puteau negocia condițiile contractuale, aceste fiind impuse de bancă;
• În ciuda faptului că există numeroase prevederi legale menite să asigure citirea și înțelegerea drepturilor și obligațiilor de către consumator, în practică consumatorii reclamă faptul că nu li se explică în mod precis condițiile contractului sau că prevederile contractului sunt atât de tehnice și lacunare încât nu pot fi înțelese de consumatorul mediu;
• Nivelul de educație financiară a populației este scăzut, iar unele dintre riscurile creditului devin cunoscute la un an sau 2 de la semnarea contractului, cum ar fi riscul de depreciere a monedei naționale față de moneda străină în care a fost contractat creditul;

[Sugestia]

Datele de mai sus ar trebui citite în cheia celor constatate de BNR de-a lungul anilor în Rapoartele asupra stabilității financiare.

Raportul BNR asupra stabilității financiare 2006[2]

• Cel mai important risc provine din creşterea gradului de îndatorare, astfel încât eventuale şocuri negative asupra ratei dobânzii, veniturilor, cursului de schimb sau asupra preţurilor activelor pot afecta capacitatea populaţiei de a-şi onora serviciul datoriei. (p.12);
• Valoarea imobilelor a crescut substanţial, amplificând efectul de avere sau capacitatea de îndatorare prin utilizarea activelor nefinanciare ca şi colateral. Cu toate acestea, lichiditatea redusă a pieţei imobiliare şi ponderea mare a activelor nefinanciare în totalul averii nete pot diminua semnificativ din capacitatea populaţiei de a face faţă unui eventual şoc sistemic.(p.12);
• Ponderea creditului total (intern şi extern) în valută a crescut semnificativ, potenţat de ratele mai reduse ale dobânzilor la creditele în valută, precum şi de procesul de apreciere a monedei naţionale. Acest aspect ridică problema debitorilor neacoperiţi în mod natural la riscul valutar, care sunt mult mai sensibili la şocurile valutare şi de dobândă. (p.12-13);
• Ritmul creşterii îndatorării îl depăşeşte însă pe cel al veniturilor (în anticiparea unor sporuri de venit viitoare), ceea ce poate afecta serviciul datoriei în cazul inversării tendinţelor ce caracterizează în prezent dinamica veniturilor sau a ratelor de dobândă (în special la valută) (p.13);

Raportul BNR asupra stabilității financiare 2007[3]

• Riscurile generate de sectorul populaţiei asupra stabilităţii financiare au crescut, atât pe partea de activ, cât şi de pasiv bilanţier (p.9);
• Poziţia valutară a sectorului populaţiei s-a deteriorat, crescând impactul negativ în cazul unui şoc valutar (p.9);
• Dinamica îndatorării a generat două riscuri principale: serviciul datoriei a crescut într-un ritm foarte alert, iar poziţia de creditor net a populaţiei s-a redus semnificativ (p.9);

Raportul BNR asupra stabilității financiare 2008[4]

• Companiile şi populaţia – care se finanţează în proporţie ridicată în valută -, sunt expuse faţă de eventuala înrăutăţire a lichidităţii internaţionale. În plus, majorarea preţurilor externe la petrol, mărfuri alimentare şi materii prime care tinde să se manifeste şi în 2008, poate avea un impact negativ asupra stabilităţii financiare interne prin afectarea capacităţii de rambursare a creditelor bancare de către companii şi populaţie (p.7);
• Evoluţia cursului de schimb al monedei naţionale din 2007 şi din prezent, mai impredictibilă, a indus noi incertitudini şi influenţe financiare împrumutaţilor cu posibile repercusiuni asupra capacităţii de rambursare a creditelor (p.7);
• Riscurile asociate cu sectorul populaţiei au sporit în 2007, fiind însă încă sustenabile: serviciul datoriei a continuat să crească, cât şi volumul creditelor negarantate; poziţia valutară s-a inversat, pasivele financiare depăşind activele financiare; populaţia a devenit debitor net faţă de sectorul bancar; creditul de consum are dinamica cea mai ridicată (ca şi ponderea în total credit) şi beneficiază de scadenţe tot mai lungi; creditul în valută consemnează ritmul cel mai ridicat. Aceste trăsături şi evoluţii ale creditării populaţiei justifică preocuparea în continuare a băncii centrale pentru limitarea vitezei de creştere a creditării populaţiei şi întărirea gestiunii riscurilor (p.8);
• Serviciul datoriei populaţiei în raport cu venitul disponibil reclamă atenţie. În volum, ascensiunea a rămas rapidă, accentuând riscurile populaţiei. Ritmul de creştere a veniturilor a fost de 21 la sută, în timp ce serviciul datoriei s-a majorat cu 76 la sută în 2007. (p.89)
• Consumul este destinaţia predilectă a creditelor acordate populaţiei (76,2 la sută din total în februarie 2008), îndatorarea este pe termene tot mai lungi şi a avut şi în 2007 ritmuri de creştere superioare creditului ipotecar. Dar valoarea bunurilor de consum achiziţionate prin credit se depreciază (fizic şi moral) mult mai rapid decât se amortizează pasivele (datoria bancară). Astfel, populaţia alocă cea mai mare parte din serviciul datoriei către destinaţii care pe termen mediu şi lung nu îi vor majora averea netă, existând riscul dezvoltării unui comportament de neplată a datoriilor aferente. Dacă dinamica veniturilor disponibile nu se va păstra, populaţia va simţi şi mai acut riscul menţionat (p.89)
• Creditul în valută s-a majorat semnificativ, inclusiv faţă de cel în lei (142 la sută, vs. 44 la sută, februarie 2007 – februarie 2008). Această dinamică s-a translatat şi în serviciul datoriei. Deprecierea leului din a doua parte a anului 2007 a acutizat efectul, inducând riscuri valutare suplimentare. Începând cu ultimul trimestru al anului 2007, creditul în valută a devenit majoritar (54,6 la sută, feb. 2008). În structură, creditele în CHF şi JPY şi-au majorat rapid ponderea (la 9,8 la sută din totalul creditelor populaţiei în februarie 2008, comparativ cu 2,1 la sută în februarie 2007). Dinamica rapidă a creditelor în noile valute s-ar justifica printr-un cost iniţial mai scăzut, dar au dezavantajul unei volatilităţi superioare a cursului [nota de subsol din raport: Coeficienţii de variaţie a cursurilor de schimb calculaţi ca variaţie standard raportată la media cursului CHF/RON şi JPY/RON sunt superiori celui specific EUR/RON (folosind cursurile zilnice pentru perioada 3.01.2005 – 4.03.2008). Mai mult, în perioadă de turbulenţe, CHF devine monedă de siguranţă pentru investitori, ceea ce va determina aprecierea şi mai mare a CHF faţă de toate celelalte monede]. Riscurile creditării în valută sunt cu atât mai mari cu cât nu întreaga populaţie înţelege în totalitate provocările asociate.(p.90)

Raportul BNR asupra stabilității financiare 2009[5]

• În ultimele 12 luni riscurile pentru stabilitatea financiară asociate cu sectorul populației au crescut mai mult decât s-a anticipat în Raportul anterior: îndatorarea populaiei a fost în creștere, îndeosebi în valută, pe termen lung și pentru bunuri de consum (tendință reprimată puternic spre finele anului 2008 și în continuare), plata restanțelor s-a majorat (practic s-a dublat în ultimele 12 luni), iar averea netă s-a deteriorat. Averea netă a sectorului populației, contrar tendinței din anii anteriori, s-a micșorat în 2008, îndeosebi pe seama declinului valorii activelor din portofoliul populației. Poziia populaiei față de sectorul bancar s-a înrăutățit (poziția valutară și cea de debitor net). Deteriorarea condiților de finanare externă a băncilor a condus, în ultimele luni, la reconsiderarea de către bănci a strategiilor de gestiune a activelor și pasivelor, cu orientarea spre atragerea de economii de la populație (p.9).
• Băncile nu au diferențiat foarte mult gradul de îndatorare a debitorilor în funcție de nivelul veniturilor acestora (p.98).

Raportul asupra stabilității financiare 2010[6]

• Creditarea în valută furnizată de către instituțiile financiare interne și externe este însemnată. Riscul valutar asociat reclamă inițierea concertată la nivelul UE, atât pentru țările de origine, cât și pentru cele gazdă, de soluții pentru descurajarea creditului în monedă străină, aplicabile deopotrivă băncilor-mamă și subsidiarelor locale, alături de debitori.
• Riscurile generate de sectorul populației asupra stabilității financiare s-au accentuat față de Raportul anterior, creditele în valută având cele mai mari rate de creștere a neperformanței la nivelul acestui segment al debitorilor bancari. Perspectivele pe termen scurt ale portofoliului bancar aferent populației rămân preocupante (p.98).
• Creditele pentru cumpărarea de bunuri de consum, cu alte garanții în afară de ipoteci sau negarantate, acordate în perioada 2005-2008 au rata de nerambursare cea mai mare. Aceasta este și consecința politicilor băncilor de a acorda credite de consum pe maturități tot mai lungi pentru a permite unei categorii cât mai largi de populație să aibă acces la credit, înclusiv în vederea evitării restricțiilor BNR în privința limitării gradului de îndatorare pentru creditele de consum la 30 la sută din veniturile lunare ale gospodăriilor (p.98-99).

[Întrebarea, din nou]

A fost, într-adevăr, pacta sunt servanda sau a fost, pur și simplu, o creditare iresponsabilă?

[Epilog]

A fost sau n-a fost?

[1] http://cadmus.eui.eu/bitstream/handle/1814/32451/LAW%20WP%202014_DOM.pdf?sequence=1[2] http://www.bnr.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=4232&idInfoClass=6711[3] http://www.bnr.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=4233&idInfoClass=6711

[4] http://www.bnr.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=4234&idInfoClass=6711

[5] http://www.bnr.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=6250&idInfoClass=6711

[6] http://www.bnr.ro/DocumentInformation.aspx?idDocument=9203&idInfoClass=6711

‍