Asemenea unui tânăr profesionist, înzestrat şi cu perspective, Fondul Proprietatea oscilează între vocaţie ratată şi dorinţă acerbă de celebritate.Participaţia semnificativă în FP a fondului american Elliot Management Corp. (15,23% din capitalul social, conform datelor furnizate de Reuters), deţinut la rândul său de omul de afaceri Paul Singer, este privită cu invidie în presa străină, care califică FP drept “Paul Singer’s Hidden $600 Million Romanian Gem” (www.valuewealk.com).O “nestemată” a economiei româneşti care înregistrează de doi ani încoace o creştere economică substanţială, FP înregistrează în portofoliul său deţineri în cele mai importante companii energetice româneşti, de unde şi calificarea de energy fund.Vocaţia ratată a unei poziţii iniţial declarate, la momentul constituirii sale în 2005, de a fi un vehicul de despăgubiri efective pentru proprietarii deposedaţi ilegal în perioada comunistă, dar prea puţin susţinută de realitate.Iluzia unor despăgubiri scriptice, încurajată de autorităţi, dar sancţionată în 2010 de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. De reţinut, în contextul dezvoltărilor ulterioare, paragraful 227 din hotărârea Maria Atanasiu şi alţii contra României din 12 octombrie 2010: “Curtea este surprinsă de lentoarea cu care înaintează procedura de cotare la bursă a Fondului Proprietatea, deşi această cotare a fost prevăzută încă din anul 2005”.
Dorinţa acerbă de celebritate a unui vehicul de despăgubiri iluzorii devenit fond de investiţii prin denaturarea scopului său iniţial, care aspiră la o listare secundară pe London Stock Exchange (LSE), dar care va fi “recompensat” cel mult cu o listare secundară pe o piaţă off-exchange sau over-the-counter pentru că orice altă listare pe o piaţă principală din alt stat ar fi practic imposibilă având în vedere mecanismul utilizat, respectiv CDI (CREST Depository Interest).
Şi dacă nu era suficient, un părinte sever întârzie materializarea ambiţiilor tânărului nostru fond.
Listat pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) din 2011, FP a devenit rapid cheia de boltă a bursei noastre, care înregistra în 2009 “căderi” ale SIF-urilor de până la 93% şi aproape îşi pierdea raţiunea de a fi.
Şi cum local business means boring business, acţionarii FP au decis în aprilie 2012 listarea secundară a fondului, la bursa din Varşovia. O serie de piedici au împiedicat listarea, printre care reglementarea insuficientă a unei astfel de operaţiuni în dreptul românesc, dar şi întreruperea legăturilor cu depozitarul polonez, la care s-a adăugat contextul nefericit al naţionalizării fondurilor de pensii poloneze.
Să ne reamintim că lentoarea listării FP la BVB surprindea CEDO în 2010; la doi ani şi jumătate de la decizia iniţială de listare secundară, în septembrie 2014, reprezentantul Franklin Templeton în România ne spunea că “prin listarea secundară a FP (la Londra) vrem să atragem investitori pentru acţiunile din portofoliul FP care nu au plasamente în România”. Adică investitorii instituţionali, activi pe bursa londoneză, care nu şi-au deschis conturi în România, cu fonduri sau active în administrare de aproximativ 100 mld. $.
Momentul ideal pentru listare ar fi fost, potrivit Franklin Templeton, sfârşitul lunii octombrie, începutul lunii noiembrie, listarea devenind efectivă într-o săptămână de la lansare.
Perspectivele păreau foarte bune: FP ar fi al treilea fond după valoarea activelor nete şi a capitalizării pe piaţă din cele 422 de fonduri active pe bursa londoneză; după alte surse, ar fi chiar primul fond raportat la valoarea activului net şi al patrulea după capitalizarea pe bursă.
Cu toate acestea, în decembrie 2014, fondul american Elliot Management Corp., propune suplimentarea ordinii de zi a adunării generale din 21 ianuarie 2015 cu un nou punct: prelungirea mandatului administratorului referitor la listarea pe bursa londoneză.
Cine întârzie avântul listării secundare? “Părintele” exigent – Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) – respingea un proiect de regulament în noiembrie 2014, care permitea listarea unui emitent tranzacţionat la bursă în România la o altă bursă dintr-un stat al Uniunii Europene prin intermediul titlurilor de interes, (CDI – CREST Depository Interest). O soluţie neagreată de administratorul fondului, care arăta că listarea nu a fost posibilă întrucât aprobările ASF nu au fost obţinute. Ulterior, Autoritatea arată că “liberalizarea interconectării Depozitarului Central din România cu pieţele de capital din statele membre va continua potrivit termenelor prevăzute în regulamentul UE nr. 909/2014”.
Cum se va face, efectiv, listarea secundară? Probabil tot prin intermediul depository interest sau a unor instrumente similare, fără emisiune de acţiuni.
Simplist, aceste depository interest reprezintă “holograme” ale acţiunilor existente care ar urma să fie decontate pe (o) bursa londoneză, respectiv pe piaţa Specialist Fund Market, nu pe piaţa principală (LSE), incompatibilă cu acest tip de instrumente.
Elaborat, depository interest permit tranzacţionarea pe o piaţă londoneză a unor acţiuni dintr-o companie neînregistrată în Marea Britanie sau în anumite fonduri de investiţii străine, care nu ar putea fi direct tranzacţionate prin CREST, echivalentul din Marea Britanie a Depozitarului central S.A., de unde şi denumirea de CDI – CREST Depository Interest (http://the-international-investor.com).
CDI nu înseamnă că fondul respectiv e listat pe LSE. Titlurile sunt tranzacţionate, astfel cum arătam, off-exchange, pe alte pieţe, putând fi cumpărate şi vândute prin intermediul majorităţii brokerilor londonezi, de regulă la acelaşi cost cu o acţiune britanică. Totuşi, preţul ar putea fi mai ridicat decât pe piaţa locală, din cauza intermedierilor succesive.
Chiar şi o astfel de listare, pe o piaţă secundară, over-the-counter, ar fi pozitivă, acordând o mare vizibilitate FP dacă luăm în considerare activul net impresionant de 3,34 mld. Euro, evident superior altor societăţi listate pe aceeaşi piaţă, al căror activ net se situează la 6-700 milioane Euro.
Listarea secundară înseamnă celebritate, însă aceasta reprezintă un pas normal având în vedere că schimbarea de paradigmă a vehiculului de despăgubire cu vocaţie ratată operase deja. Să ne amintim că, la nici 10 ani de la crearea sa cu un scop declarat, participaţia în FP este majoritar străină, titlurile FP fiind continuu achiziţionate de străini, românii cedând participaţiile la un preţ diminuat per acţiune faţă de preţul “real”, rezultat din activul net. În plus, toate marile companii din Europa centrală au făcut un initial public offering (IPO) pe 2-3 burse în etape primare ale dezvoltării lor şi s-a dovedit a fi un pas câştigător.
Esenţial este ca această listare secundară să fie dublată şi de asigurarea lichidităţii fondului prin tranzacţii frecvente şi consistente.
Efectul asupra BVB ar putea opera doar prin refracţie, nu direct, dacă “hologramele” tranzacţionate pe piaţa secundară londoneză ar deveni foarte lichide.
Ar mai trebui amintit că dorinţa (voită sau ne-voită) de “celebritate” a fondului datează de înainte de listarea acestuia la BVB. În 2009, titlurile FP erau tranzacţionate pe Bursa din Viena prin intermediul unor instrumente financiare derivate, iar în 2014 unul dintre acţionarii instituţionali importanţi, Royal Bank of Scotland (RBS), cu o deţinere estimată de Reuters la 3,23% din capitalul social al fondului, a cumpărat acţiuni pe care le-a vândut investitorilor străini sub formă de warrant.
Fondul Proprietatea are deja o vocaţie pierdută, nemaifiind vehiculul de despăgubire imaginat în 2005. Deja Ministerul Finanţelor a început emiterea de titluri de despăgubire pentru proprietarii deposedaţi de regimul comunist, iar Ordonanta 165/2013, “încuviinţată” de Consiliul Europei şi, indirect, de CEDO, a intrat în vigoare, schimbând regulile din această materie. Toate acestea sunt motive suficiente să încurajăm tânărul fond de investiţii să “plece” în Europa în căutarea unei celebrităţi pe care mulţi o anticipează deja.
Prof. Univ. Dr. Gheorghe Piperea,
avocat Alexandru Răţoi
Publicat: bursa.ro
...
