AVOCATUL PETRE PIPEREA, DESPRE IMPORTANȚA UNUI MENTOR: “ESTE ADEVĂRAT CĂ, UNEORI, AVOCAȚII TINERI SUNT FOARTE BINE PLĂTIȚI, POATE CHIAR OBSCEN DE BINE PLĂTIȚI, DAR TREBUIE SĂ-ȘI ASUME NIȘTE CONSECINȚE”
În cadrul Temei Lunii octombrie pe site-ul nostru, “Mentoratul în avocatură”, avocatul Petre Piperea, Partener Fondator al “Piperea & Asociații”, a invocat amintiri prețioase pentru Avocatura.com. Petre Piperea a vorbit despre mentorii pe care i-a avut, despre imaginea profesiei de acum 10 ani, dar și despre cum sunt îndrumați tinerii din echipa “Piperea & Asociații”.
Avocatura.com: Care este diferența între mentorul în avocatură de astăzi și cel de acum 10-15 ani ?
Petre Piperea: Întrebarea Dvs. îmi îndreaptă gândurile către personalitățile foștilor mei maeștri, care mi-au format o imagine idilică asupra tipologiei mentorului în avocatura de acum 10 – 15 ani: în viziunea mea, mentorul de acum 10-15 ani era un intelectual veritabil, un om care nu vedea avocatura doar ca pe un mijloc de procurare a unor resurse materiale și de propulsare în ierarhia societății, ci o considera o stare de spirit, o responsabilitate socială.
Din păcate, în prezent, epoca în care trăim, epoca vitezei, a determinat și abordarea diferită a frumoasei noastre profesii: mulți avocați tind să vadă în această profesie doar un mijloc de asigurare a existenței, tind să devină simpli specialiști în Drept, ba, mai mult, să se specializeze exclusiv pe un anumit tip de activitate, adică nici măcar într-o ramură de Drept. Din fericire, există încă mulți avocați educați, integri și onești care pot fi modele de urmat pentru tinerii avocați.
Aș mai menționa o diferență notabilă față de avocatura din deceniile anterioare: pe vremuri, regula era ca maestrul să aibă un singur stagiar (discipol sau padawan), iar acum avem, de regulă, mai mulți colaboratori, ceea ce înseamnă mai puțin timp alocat fiecăruia dintre ei. Totuși, partea frumoasă a desfășurării mai multor colaborări în paralel o reprezintă reducerea riscului de a da greș: vei ajunge în mod sigur să fii dezamăgit de unii colaboratori, dar alții vor demonstra că au meritat încrederea acordată. Parafrazându-l pe Carlos Ruiz Zafon, pot spune că profesia aceasta, mai presus de talente, are nevoie de caractere.
Avocatura.com: Ce a condus la aceste schimbări?
Piperea: Impresia mea este că a intervenit o pervertire a mentalității la nivelul întregii noastre societăți, iar această schimbare se reflectă inevitabil și în abordarea profesiei noastre. Oamenii urmăresc răsplata imediată, vor totul și îl vor acum, iar efortul îndelungat pentru un succes eventual pare să devină apanajul naivilor incurabili. În acest context, mă întreb dacă nu cumva ar trebui să-mi fie jenă pentru faptul că am dobândit permisul de conducere și mi-am achiziționat primul autoturism abia la vârsta de 29 de ani. (râde) Totuși, poate că nu ar fi rău să ne oprim și să medităm un pic la spusele lui Mircea Eliade: “Biruința nu poate avea o mare însemnătate, ci numai încordarea neostenită către ea”.
Avocatura.com: Cum a fost mentorul Dvs.?
Parafrazându-l pe Carlos Ruiz Zafon, pot spune că profesia aceasta, mai presus de talente, are nevoie de caractere.
(Petre Piperea, Partener Fondator “Piperea & Asociații“)
Piperea: La începuturile activității mele în avocatură, pe lângă colaborarea cu fratele meu, Gheorghe Piperea, care nu a reușit nici în prezent să se descotorosească de mine, am avut șansa și privilegiul de a colabora și cu alți veritabili maeștri. Despre fratele meu am mai avut ocazia să vorbesc și profit de ocazie să o fac iar: el mi-a fost mereu un mentor extraordinar și reprezintă o provocare permanentă la evoluție, întrucât are standarde foarte înalte și este un om cu o energie inepuizabilă: abia finalizăm un proiect, iar “dom’ profesor” se gândește deja la alte proiecte care necesită eforturi cel puțin la fel de mari…
Un alt maestru mi-a fost domnul profesor Flavius Baias, un izvor nesecat de idei și “povețe” asezonate cu “pilde”, experiență care a constituit o lecție de viață plăcută și utilă pentru un stagiar, în deplin acord cu definiția ius este ars aequi et boni (legea este arta bunătății și echității, n.r.). Printre maeștrii cu care am colaborat la începuturile carierei mele, o mențiune specială se cuvine domnului Cristian Iordănescu, care, din păcate, mai trăiește doar în amintirile luminoase pe care i le păstrăm.
Astfel, am ajuns să colaborez cu trei personalități diferite, dar, din fericire, toți maeștrii menționați aveau în comun o inteligență sclipitoare și, mai ales, un dezvoltat simț al umorului, cu accente fine de autoironie. În fine, pentru a fi corect, trebuie să menționez că, pentru o perioadă foarte scurtă, am avut prilejul de a colabora și cu maestrul Dumitru Rădescu, un profesionist reputat și un avocat redutabil.
Avocatura.com: Ce învățături dați mai departe tinerilor cu care lucrați la “Piperea & Asociaţii”?
Piperea: În ceea ce-i privește pe tinerii noștri colaboratori, pot spune că m-am interesat permanent de dezvoltarea lor profesională și personală și am încercat să le asigur mediul de lucru adecvat în acest sens. În viziunea noastră, mediul de lucru relaxat este un aspect foarte important al exercitării profesiei de avocat, întrucât un tânăr nu se poate transforma într-un avocat foarte bun dacă este exploatat ca un iobag și suportă diverse constrângeri sau umilințe la birou. În mod ideal, prestațiile avocatului ating uneori nivelul unei opere de artă, dar un avocat care nu se simte bine cu ceea ce face, care nu ajunge să dezvolte o pasiune pentru activitatea sa, nu poate nici măcar să aspire la o astfel de prestație.
În altă ordine de idei, le-aș transmite tinerilor avocați să nu se orienteze spre obținerea onorariilor mari în detrimentul evoluției personale și profesionale. Dobândirea unei experiențe temeinice și solide, în completarea cunoștințelor teoretice acumulate și ameliorate permanent, trebuie să fie ținta unui avocat. Avocatura este o stare de spirit, este un foc lăuntric, o misiune socială, ea nu trebuie să reprezinte doar o slujbă călduță, comodă și bine plătită.
Este adevărat că, uneori, avocații tineri sunt foarte bine plătiți, poate chiar obscen de bine plătiți, dar trebuie să-și asume niște consecințe: inhibarea personalității, program de lucru excesiv, ceea ce se traduce prin sacrificarea timpului liber, îndeplinirea unor sarcini repetitive care vor conduce sigur la plafonare, finalizarea proiectului pentru care au fost cooptați, ceea ce va însemna încetarea colaborării respective etc. Desigur, opțiunea îi aparține fiecăruia și eu nu blamez pe nimeni pentru alegerea făcută.
Avocatura.com: Din ce moment se poate spune că devii mentorul cuiva? Ce anume trebuie avut în vedere pentru a ghida corect un tânăr “ucenic” într-ale Dreptului, dar nu numai?
Piperea: Trebuie să recunosc că eu nu mă consider un mentor pentru colegii mei, ci am stabilit cu ei de la bun început că sunt doar un coleg mai experimentat de la care pot învăța să facă o corelație între cunoștințele acumulate în facultate și necesitățile ivite în practică (contrar impresiei create de examenele de admitere, exercitarea acestei profesii nu constă în dezlegarea dată unor grile născocite pentru testarea capacității de memorare…). Ne sfătuim permanent pe strategiile ce ar trebui adoptate în dosarele noastre, învățăm unii de la alții, efectuăm cercetări minuțioase, propunem soluții inovative, iar această emulație a făcut ca avocații din cadrul SCA “Piperea și Asociații” să scrie și cărți în valorificarea experienței acumulate pe parcursul multor ani de litigii și consultanță.
...
