Dispariția întreprinderii ar însemna dispariția unor locuri de muncă, creșterea ratei șomajului, pierderea unui contribuabil, a unui client etc., astfel că salariații, statul, comunitățile locale, băncile sau chiar simplii creditori chirografari sunt interesați în supraviețuirea întreprinderii, iar aceste interese trebuie protejate, uneori chiar împotriva titularului întreprinderii sau a unora dintre creditori.

Întreprinderea, sintetic definită, este o afacere organizată. Afacerea este o activitate continuă, sistematică, orientată într-un scop specific, dar care relevă un risc asumat. În actualul context socio-economic, caracterizat prin interconectare și interdependență, întreprinderea nu este un simplu vehicul concurențial sau o ”mașină de făcut bani” pentru manageri sau acționari, ci și un centru vital, în jurul căruia gravitează o multitudine de interese, altele decât cele ale acționarilor.

În teoria guvernării corporatiste, persoanele interesate de supraviețuirea întreprinderii sunt denumite, sugestiv, stakeholders, adică acționari indirecți ai întreprinderii, în contrapoziție cu acționarii direcți, respectiv shareholders.

Întreprinderea este o sursă de locuri de muncă, o sursă de venituri la bugetul statal sau la cel local, un client pentru furnizorii de utilități, un client pentru bănci, un client pentru diverși producători de mărfuri sau prestatori de servicii etc. Întreprinderea este centrul unei vaste rețele  de raporturi juridice și interese economice, sociale și chiar politice. Dispariția întreprinderii ar însemna dispariția unor locuri de muncă, creșterea ratei șomajului, pierderea unui contribuabil, a unui client etc., astfel că salariații, statul, comunitățile locale, băncile sau chiar simplii creditori chirografari sunt interesați în supraviețuirea întreprinderii, iar aceste interese trebuie protejate, uneori chiar împotriva titularului întreprinderii sau a unora dintre creditori.

În ipoteza dispariției întreprinderii, acționarii direcți (shareholders) își pot pierde investiția, dar se poate întâmpla ca investiția să fi fost deja amortizată, iar acționarii direcți să fi obținut anterior dividende sau alte avantaje consistente. Oricare ar fi rezultatul pecuniar al dispariției întreprinderii pentru acționarii direcți, este clar că aceștia și-au asumat riscul pierderii investiției prin implicarea în afacerea respectivă. Însă, dispariția întreprinderii reprezintă invariabil o pierdere pentru acționarii indirecți (stakeholders). Astfel, salariații își pierd locurile de muncă, dispare și sursa de finanțare a cheltuielilor familiale sau personale, inclusiv cele care sunt purtătoare de TVA (principala sursă de alimentare a bugetului public).

Insolvența titularului întreprinderii îi poate afecta pe toți acești acționari, direcți sau indirecți, mai ales că, în România, majoritatea covârșitoare a cazurilor de insolvență înseamnă faliment, adică dispariția debitorului și, în consecință, dispariția întreprinderii.

Prevenția insolvenței înseamnă lupta pentru supraviețuirea întreprinderii, care înseamnă și supraviețuirea drepturilor și intereselor acționarilor săi, direcți sau indirecți.

Nenumăratele falimente din ultimii ani – cauzate de administrarea defectuoasă sau frauduloasă, contextul economic nefavorabil etc. –  au afectat serios interesele comunităților locale și ale partenerilor contractuali. Astfel, în unele cazuri, localități sau regiuni întregi au devenit spații lipsite de orice perspective, iar locuitorii lor au rămas cu opțiunea ”exodului” sau opțiunea apelării la diferite forme de asistență socială.

Un exemplu dramatic în acest sens îl constituie orașul Detroit – USA, care, ca urmare a falimentelor General Motors si Chrysler și a închiderii fabricilor din acest oraș, s-a confruntat cu probleme serioase în asigurarea unor servicii publice importante cum ar fi transportul public, apărarea persoanelor și a bunurilor, intervențiile de urgență ale serviciilor de ambulanță,  iluminatul stradal etc. Mai mult, populația s-a redus substanțial, iar autoritățile orașului s-au văzut nevoite să ceară, în cele din urmă, declanșarea procedurii falimentului… orașului Detroit.

Tot în caz de faliment, creditorii pot fi puși în situația de a-și vedea creanța redusă sau chiar ștearsă.

În fine, comunitatea locală pierde un angajator, adică o sursă de locuri de muncă, iar statul pierde un contribuabil, precum și o infinitate de plătitori de TVA (o taxă care se suportă, la finalul ciclului economic, de consumator, adică de salariații întreprinderii și comunitatea din care aceștia fac parte).

Insolvența, cu corelativul său – pierderea inerentă suferită de debitor și de ”shareholderii” ori ”stakeholderii” săi – poate fi consecința unor conjuncturi economice nefavorabile sau rezultatul deficiențelor manageriale și, uneori, chiar al fraudelor acestora.

Dacă întreprinderea este viabilă, indiferent de cauza insolvenței, multiplele interese ce gravitează în jurul întreprinderii impun necesitatea încercării de salvgardare a ei, fie sub controlul acelorași manageri (dacă insolvența este cauzată de conjuncturile economice nefavorabile), fie prin separarea întreprinderii de titularul sau de managerii inițiali (dacă insolvența este cauzată de incompetența sau frauda managerilor). O întreprindere viabilă sau redresabilă poate să funcționeze dacă va fi separată de managerii săi incompetenți sau frauduloși și va fi încredințată unor manageri capabili și onești, care să facă față rigorilor competiției economice.

Restricțiile de drepturi sau prejudiciile aduse ”stakeholderilor” sunt consecințe ale insolvenței, care, la rândul său, dacă este cauzată de culpa, incompetența sau frauda managerilor debitorului, poate antrena răspunderea patrimonială și, uneori, chiar penală a acestora.

Așadar, se impune responsabilizarea acționarilor direcți (shareholders) și a acționarilor indirecți (stakeholders) pentru a atinge rezultatul dorit: win-win situation.

Desigur, pentru atingerea rezultatului propus, autoritățile nu trebuie să-și mai neglijeze obligațiile, în special pe acelea de a asigura un cadru concurențial normal și o protecție adecvată a consumatorilor.

Lecția învățată de la americani în acești ani grei de criză ne determină să afirmăm categoric: greed is not good, ba, mai mult, este un păcat capital(ist)!

Notă:

În 9-10 mai 2014 va fi organizată la Facultatea de Drept din București a zecea ediție a conferinței ”Dreptul afacerilor”, o ediție aniversară. Pe parcursul acestor 10 ani au participat la conferința ”Dreptul afacerilor”, ca speakeri sau ca invitați speciali, reputați specialiști ai dreptului afacerilor, români sau străini. În cadrul conferinței s-au „inovat” și „consolidat” concepte și instituții juridice inedite pentru o practică juridică tradiționalistă.

Una dintre temele deosebit de interesante tratate în cadrul conferinței din anul 2007 a avut ca subiect ”acționarii indirecți” ai întreprinderii, desemnați în doctrină prin conceptul anglo-saxon de stakeholders.

Gheorghe PIPEREA
Petre PIPEREA
Parteneri PIPEREA & ASOCIAȚII

‍