Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) vă invită la dezbaterile prilejuite de organizarea conferinței „Capitalizare pentru performanță”, care va avea loc în ziua de 13 iulie a.c., orele 10-13, sala Alexandru Ioan Cuza, sediul CCIR Business Center.
Evenimentul, organizat în parteneriat de către CCIR și Casa de avocatură Piperea și Asociații, aduce în discuție necesitatea imperioasă a capitalizării companiilor din România, prin intermediul unei platforme de dialog dinamice care va asigura comunicarea și colaborarea cât mai eficace dintre mediul public și cel privat, cu implicarea tuturor actorilor relevanți.
Plecând de la necesitatea creșterii nivelului intermedierii financiare și, implicit, a creditării companiilor din partea sistemului bancar, văzând gradul scăzut de capitalizare al companiilor și al economiei în general, disciplina plăților comerciale și fiscale și, nu în ultimul rând, necesitatea modificării legislației specifice privind desfășurarea activității companiilor1, ne propunem ca acest demers să contribuie la consolidarea capitalului românesc și, implicit, al economiei și a nivelului de trai din România, în general.
În calitate de reprezentant instituționalizat al comunității de afaceri din România, CCIR își exprimă public, de mulți ani, îngrijorarea cu privire la situația companiilor autohtone, care, deși figurează ca fiind înregistrate la Registrul Comerțului, nu depun situațiile financiare anuale cerute de lege în mod corespunzător, fiind astfel omise din evidențele Ministerului Finanțelor și, corelativ, din controalele efectuate de Agenția Națională de Administrare Fiscală, rezultând, implicit, un număr semnificativ de companii nebancabile și, în același timp, o economie slab performantă.
Potrivit datelor statistice ale autorităților publice, dacă acum cinci ani diferența dintre companiile active și în funcțiune înregistrate la Registrul Comerțului și cele aflate în evidențele fiscului era de peste 130.000 de companii, în luna noiembrie a anului trecut, diferența dintre acestea era de peste 334.000 de companii.
[1] Potrivit Recomandării nr. R/3/2022 a Comitetului Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială (CNSM) privind creşterea sustenabilă a intermedierii financiare, România prezintă cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din rândul statelor membre ale Uniunii Europene, iar o eventuală ameliorare a situaţiei din prezent, într-o manieră sustenabilă, are potenţialul de a se reflecta ulterior şi în performanţele creşterii economice. Grupul de lucru din cadrul CNSM a identificat astfel 11 propuneri de recomandări, care vin în completarea Recomandării nr. R/2/2018 a CNSM referitoare la aplicarea unor măsuri privind sănătatea financiară a companiilor, a cărei implementare necesită aprobarea de către Parlament a proiectului de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 31/1990 privind societăţile, elaborat de către Ministerul Finanţelor, cu sprijinul Băncii Naţionale a României.
Având în vedere importanta acestui subiect pentru dezvoltarea comunității de afaceri naționale, CCIR vă invită să luați parte la conferință și să vă înscrieți prin completarea formularului online disponibil la:
Pentru detalii eveniment vă puteți adresa Direcției Strategii, Politici și Proiecte, director Cristina Ionescu, tel. 021.319.01.00; email: cristina.ionescu@ccir.ro.
La eveniment sunt așteptați să participe reprezentanți ai Executivului și, deopotrivă ai Legislativului, specialiști din cadrul Băncii Naționale a României, ai mediului academic, oameni de afaceri, antreprenori și manageri din companii, economiști, avocați, practicieni în insolvență, precum și presa de specialitate.
...