În cei 10 ani de organizare a conferinţelor „Dreptul Afacerilor” temele privitoare la procedura insolvenţei s-au aflat în prim plan. Odată că debutul crizei economice din anul 2009, procedurile de insolvenţă au devenit tot mai populare si persistente, iar din dezbaterile conferinţelor a rezultat nevoia asimilării şi adaptării legislaţiei insolvenţei la cerinţele societăţii.

‍

În 2007 insolvenţa era o temă pentru iniţiaţi, multă lume confundând-o cu insolvabilitatea. În cadrul Conferinţei s-a explicat că, de fapt, insolvenţa nu e acelaşi lucru cu insolvabilitatea, nefiind o fotografie/stare îngheţată în timp a patrimoniului debitorului, ci o întrerupere a fluxului de lichidităţi (cash flow), similara cu întreruperea cursului unui râu. Deversarea controlată a „apei” din lacul de acumulare şi orientarea ei către scopul procedurii înseamnă nimic altceva decât scopul insolvenţei, adică acoperirea creanţelor asupra debitorului.

‍

În 2009 când încă nu era foarte clar că insolvenţa este genul, iar reorganizarea/falimentul este specia şi când, în acel început al crizei in Romania, lumea confunda încă insolvenţa cu falimentul sau, şi mai grav, considerau că reorganizarea este scopul procedurii, Conferinţa a arătat că reorganizarea este doar o cale – preferabilă falimentului – de acoperire a creanţelor, iar falimentul este fie lipsa originară de şanse de redresare, fie sancţiunea eşecului unei reorganizări. În prezent, până şi parlamentarii fac această distincţie.

‍

În 2010 s-a arătat la Conferinţă că e mai bine să se încerce prevenţia insolvenţei decât să se forţeze artificial tratamentul acesteia. De aici toate tehnicile de evitare a insolvenţei, extrajudiciare, sau judiciare, inclusiv legea concordatului. Despre insolvenţa simplilor particulari (noţiune tradusă, popular, sub sintagma „falimentul personal”) s-a vorbit şi teoretizat în Conferinţă încă din 2009, de unde şi proiectul de lege adoptat în Senat în 2010 şi păstrat încă în sertarele Camerei deputaţilor.

‍

În 2011 s-a arătat că cea mai bună cale de a supravieţui crizei este aceea de a obţine protecţia tribunalului prin insolvenţă. Totodată, s-a demonstrat ştiinţific că în companiile mari importantă este separarea întreprinderii de actualii acţionari şi manageri, pentru a-i asigura supravieţuirea, în interesul stakeholders-ilor.

‍

În 2012 s-a vorbit despre supraîndatorare şi tratamentul acesteia, alternativ insolvenţei/falimentului, cum ar fi datio in solutum, înlăturarea răspunderii nelimitate, impreviziunea etc. Acum darea în plata, impreviziunea şi echilibrul contractual sunt instituţii/tehnici la care face referire Codul insolvenţei.

‍

În fine, în 2013 am vorbit despre regimul juridic al garanţiilor în procedura insolvenţei. Au fost criticate lipsa de corelare dintre legislaţia insolvenţei de la acel moment şi reglementările din Noul Cod civil, respectiv Noul Cod de procedură civilă. Acum, prin Codul insolvenţei, în mare parte, lipsa de corelare dinte legislaţia generală şi cea specială, a insolvenţei, a fost rezolvată.

‍

În legătură cu necesitatea apariţiei unui Cod al insolvenţei, la ediţia din 2009 a Conferinţei Dreptul Afacerilor, reputatul Profesor Ioan Turcu ne-a încântat cu o temă extrem de interesantă la acea vreme şi foarte actuală în acest moment, anume “Criza economică şi nevoia de codificare a insolvenţei”.

‍

Bineînţeles că la acel moment apariţia unui Cod al insolvenţei era un lucru inedit, dar necesar deoarece Legea nr. 85/2006, deşi o lege nouă, nu era pregătită să răspundă nevoilor unei societăţi aflate într-o profundă criză financiară.

‍

Iată că la mai bine de cinci ani de la tema lansată de Profesorul Ioan Turcu în ediţia 2009 a Conferinţei Dreptul Afacerilor, suntem în pragul intrării în vigoare a noii legislaţii în materia insolvenţei. Sub acest aspect putem afirma cu tărie că lucrările conferinţelor au identificat nevoia adoptării unui Cod al insolvenţei, au popularizat-o şi au transmis-o puterii legislative care, iată, în anul 2014 a adoptat Codul insolvenţei, inserând în textele noilor articole ideile generate de dezbaterile Conferinţelor „Dreptul afacerilor”.

‍

Apariţia acestui Cod nu a fost una facilă. Rememorăm situaţia generată de apariţia OUG nr. 91/2013 prin care a fost adoptat (4 octombrie 2014), într-o primă variantă, Codul insolvenţei. ”Viaţa” acestui prim Cod a fost una extrem de scurtă, de numai șapte zile, fiind extrem de controversat datorită prevederilor referitoare la aplicarea sa în procesele aflate deja pe rolul instanţelor, dar mai cu seamă datorită prevederii ce viza societăţile ce activează în domeniul audio-vizualului prin care se stabilea faptul că, urmare a deschiderii procedurii şi până la data confirmării planului de reorganizare, se suspendă licenţa audiovizuală cu începere de la data primirii comunicării de către Consiliul Naţional al Audiovizualului.

‍

În 21 octombrie 2013, Curtea Constituţională, sesizată de Avocatul Poporului, a declarat întreaga OUG nr. 91/2013 neconstituţională. Actuala reglementare, adoptată însă de Parlament sub forma unei legi, în data de 15 aprilie 2014, se află în acest moment în controlul aprioric de constituţionalitate. Termenul la care ar urma să se pronunţe Curtea Constituţională este 21 mai 2014.

‍

Partea a treia a Conferinţei Dreptul Afacerilor 2014, ce se va desfăşura sâmbătă 10 mai, începând cu orele 9:30, îşi va dovedi pe deplin utilitatea prin temele pe care le propune, fiind vizate aspectele noi introduse de Codul insolvenţei, dar şi viziuni noi ce pot fi implementate atât în temeiul Legii nr. 85/2006 cât şi în temeiul Codului insolvenţei.

‍

‍

‍