Directiva UE 2019/1023 și riscurile reglementării în România
Directiva UE 2019/1023 este o directivă care, din punct de vedere al scopului, este cât se poate de legitimă. Cu toate acestea, există temeri și rețineri cu privire la modalitatea de reglementare a acesteia în România, dat fiind faptul că, în țara noastră, lucrurile sunt realizate într-un mod cât mai complicat cu putință și, de regulă, în stare de conflict de interese – redactorii și promotorii unor legi sunt și principalii săi beneficiari.
Care este scopul Directivei UE 2019/1023
Directiva (UE) 2019/1023 urmărește crearea unor cadre eficiente de restructurare preventivă, astfel încât întreprinderile viabile care se confruntă cu dificultăți financiare să poată interveni înainte de instalarea insolvenței propriu-zise.
Logica noii reglementări europene este aceea că salvarea unei întreprinderi viabile poate fi, în anumite situații, mai eficientă decât intrarea acesteia într-o procedură de insolvență urmată de lichidare. În acest fel pot fi protejate activitatea economică, locurile de muncă și valoarea afacerii, precum și interesele creditorilor.
Restructurarea trebuie să înceapă înainte de insolvență
Unul dintre principiile importante introduse de Directivă este intervenția timpurie.
Întreprinderile trebuie să poată avea acces la mecanisme de restructurare într-o etapă în care există o probabilitate de insolvență, dar activitatea poate încă fi redresată. Directiva urmărește tocmai evitarea situației în care dificultățile financiare sunt tratate prea târziu, atunci când salvarea afacerii nu mai este posibilă.
În același timp, Directiva prevede existența unor instrumente de avertizare timpurie, care să permită identificarea circumstanțelor ce ar putea conduce la insolvență și să determine debitorul să reacționeze fără întârziere. Informațiile privind accesul la aceste instrumente trebuie să fie disponibile inclusiv online și să fie ușor accesibile, în special întreprinderilor mici și mijlocii.
Debitorul poate rămâne la conducerea afacerii
O altă schimbare importantă de perspectivă este aceea că restructurarea preventivă nu presupune automat pierderea controlului asupra companiei.
Directiva stabilește ca principiu menținerea totală sau cel puțin parțială a debitorului în posesia activelor și în administrarea activității curente. Numirea unui practician în restructurare nu trebuie să fie obligatorie în orice situație, intervenția acestuia urmând să fie justificată de circumstanțele concrete ale procedurii.
Această abordare urmărește să ofere întreprinderilor posibilitatea de a negocia restructurarea fără ca simpla accesare a unui mecanism preventiv să echivaleze cu pierderea conducerii afacerii.
Directiva UE 2019/1023 a fost transpusă în România
În România, Directiva (UE) 2019/1023 a fost transpusă în principal prin Legea nr. 216/2022, care a modificat și completat Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență.
Noua reglementare a consolidat mecanismele prin care debitorii aflați în dificultate pot încerca restructurarea înainte de ajungerea efectivă în insolvență.
Printre modificările importante se numără introducerea acordului de restructurare și modificarea substanțială a procedurii concordatului preventiv. Totodată, procedura mandatului ad-hoc a fost eliminată din vechea arhitectură a mecanismelor de prevenire a insolvenței.
Acordul de restructurare, un nou instrument pentru companiile în dificultate
Acordul de restructurare oferă debitorului aflat în dificultate posibilitatea de a negocia cu creditorii măsuri prin care activitatea să poată fi redresată înainte ca situația financiară să evolueze către insolvență.
Reglementarea românească pune accent pe identificarea concretă a stării de dificultate, inclusiv prin analiza factorilor interni și externi care au determinat-o și a indicatorilor financiari care pot indica o amenințare asupra capacității viitoare a debitorului de a-și achita obligațiile. Legea are în vedere, în acest context, o perioadă de maximum 24 de luni pentru evaluarea amenințării asupra capacității viitoare de plată.
Concordatul preventiv, consolidat prin noile reguli
Și procedura concordatului preventiv a fost modificată, scopul fiind crearea unui mecanism mai eficient prin care o întreprindere aflată în dificultate să poată negocia și implementa un plan de restructurare.
În anumite condiții, un plan de restructurare omologat poate deveni opozabil inclusiv creditorilor care au votat împotriva acestuia sau care nu și-au exprimat votul, fără a produce însă efecte asupra creditorilor care nu sunt afectați de plan.
Această posibilitate poate fi esențială în situațiile în care restructurarea unei companii viabile ar putea fi blocată de opoziția unei părți dintre creditori.
Protejarea finanțărilor necesare restructurării
Redresarea unei întreprinderi presupune, de multe ori, acces la finanțare.
Noile reguli urmăresc și protejarea finanțărilor noi sau intermediare acordate în procesul restructurării. În cazul unei insolvențe ulterioare, asemenea finanțări beneficiază de o protecție juridică suplimentară, în condițiile prevăzute de lege, tocmai pentru a nu descuraja finanțarea companiilor aflate într-un proces real de redresare.
Echilibrul dintre salvarea companiei și drepturile creditorilor
Una dintre cele mai importante provocări ale reglementării rămâne găsirea unui echilibru între acordarea unei șanse reale de redresare întreprinderii și protejarea intereselor creditorilor.
Restructurarea preventivă nu trebuie să devină un mecanism prin care întreprinderile neviabile amână inevitabilul, dar nici un sistem atât de rigid și costisitor încât debitorii să evite utilizarea lui până când insolvența nu mai poate fi prevenită.
Tocmai de aceea, eficiența Directivei UE 2019/1023 depinde în mare măsură nu doar de principiile stabilite la nivel european, ci și de modul concret în care mecanismele de restructurare sunt transpuse și aplicate în practica națională.
Articol scris de Piperea & Asociații, iar pentru noutați ne găsiți și pe social media.