Clauze abuzive, procese colective și conflictele cu băncile
Relația dintre bănci și clienți a generat, mai ales în perioadele de criză economică, numeroase conflicte juridice legate de modul în care au fost redactate și executate contractele de credit. Atunci când consumatorii consideră că anumite prevederi contractuale creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, litigiul poate deveni una dintre puținele modalități prin care aceștia încearcă să obțină verificarea contractului de către o instanță.
În acest context, procesele colective și acțiunile introduse de grupuri de clienți împotriva instituțiilor bancare nu pot fi analizate exclusiv prin prisma numărului mare de dosare. Dincolo de dimensiunea juridică există o problemă de raport de forțe între un profesionist care redactează contractele și consumatorul care, de cele mai multe ori, aderă la condiții stabilite anterior.
„Procesoman” sau client obligat să se apere?
Am vazut articolul din Capital de azi (http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/bancile-toarna-apa-pe-valvataia-conflictelor-cu-grupurile-de-clienti-144730.html). Titlul ales nu e prea fericit. Procesoman este acel individ care face din procese un hobby sau, in cazuri grave, singura sa activitate. Cei care dau banca in judecata nu o fac din placere, ci pentru ca sunt nevoiti sa o faca. Daca ii ripostezi unui bataus, nu inseamna ca esti violent si scandalagiu, ci doar ca esti in legitima aparare.
Din perspectivă juridică, simplul fapt că o persoană recurge la instanță nu spune nimic, în sine, despre temeinicia sau lipsa de temeinicie a pretențiilor sale. Accesul la justiție este tocmai mecanismul prin care un conflict contractual poate fi supus verificării unei autorități independente.
În raporturile dintre profesioniști și consumatori, această posibilitate este cu atât mai importantă cu cât contractele sunt adesea preformulate, iar clientul nu participă efectiv la redactarea tuturor clauzelor. De aici apare și întrebarea dacă fiecare prevedere dintr-un contract poate fi considerată rezultatul unei negocieri reale.
Procese colective și clauze abuzive în contractele bancare
Pe de alta parte, nici afirmatia ca bancile pun apa pe vilvataia proceselor colective nu e corecta, intrucit, prin revenirea la contractele initiale, la forma din iunie 2010, bancile (de tipul BCR sau CEC) nu fac decit sa inversuneze si mai mult clientii, mai ales ca in tara toate tribunalele sesizate, si chiar si curtile de apel, au dat dreptate clientilor, si nu bancilor, constatind ca in contracte sunt clauze abuzive.
Problema clauzelor abuzive depășește însă disputa punctuală dintre un client și o bancă. Ea privește însăși structura contractului și echilibrul dintre prestațiile asumate de cele două părți.
Într-un contract de credit, costul nu este reprezentat doar de dobânda principală. Comisioanele, mecanismele de modificare a dobânzii, costurile suplimentare și drepturile rezervate unilateral profesionistului pot influența semnificativ suma finală suportată de consumator.
De aceea, atunci când mai mulți clienți au contracte construite pe formule similare, apar în mod firesc litigii cu probleme juridice asemănătoare. Caracterul colectiv al unui astfel de conflict poate avea, așadar, legătură cu caracterul standardizat al contractelor aflate în discuție.
Negocierile cu clienții și controlul de imagine
Deci ceea ce fac bancile, evitind avocatii clientilor (dar folosind in negocieri avocati proprii, platiti cu milioane, la propriu) este un fel de „damage control” sau de spalare a imaginii, si atit.
Într-un conflict de această natură există întotdeauna două planuri diferite: cel juridic și cel al comunicării publice.
O instituție poate încerca să ajungă la înțelegeri individuale cu o parte dintre clienți, să modifice anumite contracte sau să prezinte public măsurile adoptate drept o soluționare a problemei. În paralel, litigiile aflate deja pe rol pot continua, iar instanțele sunt cele care trebuie să stabilească dacă prevederile contestate respectă sau nu cadrul juridic aplicabil.
Tocmai de aceea, comunicarea publică și rezultatul juridic nu trebuie confundate. O negociere, o ofertă comercială sau o modificare voluntară a unui contract nu echivalează automat cu soluționarea tuturor problemelor juridice ridicate de acel contract.
Raportul de forțe dintre bancă și consumator
Discuția privind conflictele dintre bănci și clienți ridică și problema mai largă a echilibrului contractual.
Instituțiile bancare dispun de structuri juridice, resurse financiare și capacitate de negociere incomparabil mai mari decât cele ale clientului individual. Consumatorul, în schimb, intră de regulă într-un raport contractual standardizat și are o marjă limitată de negociere.
Această diferență nu înseamnă automat că orice contract este incorect sau că orice clauză este abuzivă. Înseamnă însă că raportul contractual trebuie analizat și din perspectiva echilibrului real dintre părți, nu doar prin simpla constatare că documentul a fost semnat.
Semnătura dovedește existența consimțământului contractual, dar nu exclude posibilitatea ca anumite clauze să fie ulterior analizate din perspectiva legalității lor.
Cine câștigă din criza economică
Pe de alta parte, din criza economica nu cistiga decit managerii bancilor, pentru ca, iata, la BCR salariatii au iesit in strada sau au intrat in greva japoneza, pentru ca au constatat ca salariile lor sunt inghetate de doi ani (desi banca are profit si da salarii si bonusuri consistente managerilor sai), iar costul vietii, inclusiv creditele pe care le au ei insisi in derulare, au devenit greu de suportat.
Crizele economice amplifică astfel de tensiuni pentru că efectele lor nu sunt resimțite în mod uniform. Ratele la credite, costul vieții, veniturile salariale și capacitatea de rambursare ajung să fie strâns legate.
Într-un asemenea context, contractul de credit nu mai este perceput exclusiv ca un document juridic încheiat la un anumit moment, ci ca un raport de lungă durată ale cărui efecte pot deveni mult mai greu de suportat dacă situația economică se schimbă substanțial.
De aici provin multe dintre conflictele dintre consumatori și instituțiile financiare: nu doar din existența datoriei în sine, ci și din modul în care sunt distribuite riscurile contractuale.
Procesele ca mecanism de control juridic
Procesele intentate de consumatori nu reprezintă, în sine, o condamnare a sistemului bancar. Ele reprezintă mecanismul prin care instanțele pot verifica dacă anumite practici sau prevederi contractuale respectă legislația aplicabilă.
Într-un sistem juridic funcțional, existența unui număr mare de litigii pe aceeași problemă poate indica și faptul că există o chestiune juridică recurentă care necesită o interpretare clară și previzibilă.
Hotărârile instanțelor contribuie astfel la definirea limitelor în care profesioniștii își pot construi contractele și, în egală măsură, la stabilirea drepturilor pe care consumatorii le pot invoca.
Imagine publică, PR și gândire critică
Desigur ca noi nu avem banii bancilor cu bugete atit de consistente pentru PR. Dar putem, totusi, sa gindim cu propiul cap.
Dincolo de pozițiile exprimate public de fiecare parte, esențială rămâne analiza faptelor, a contractelor și a argumentelor juridice.
Într-un conflict între consumator și profesionist, comunicarea publică poate influența percepția asupra situației, însă aceasta nu poate înlocui analiza juridică. Contractul, împrejurările în care a fost încheiat, modul în care au fost aplicate clauzele și efectele produse sunt cele care trebuie evaluate concret.
Iar atunci când există un litigiu, stabilirea legalității nu aparține nici băncii, nici clientului și nici discursului public, ci instanței chemate să analizeze raportul dintre părți.
Articol scris de Piperea & Asociații, iar pentru noutați ne găsiți și pe social media.