Credite neperformante și solvabilitatea băncilor din România
Crizele financiare scot la suprafață vulnerabilități care, în perioade de creștere economică, pot rămâne mai puțin vizibile.
Pentru o bancă, nivelul creditelor neperformante este unul dintre indicatorii importanți ai calității portofoliului de împrumuturi. Cu cât numărul creditelor care nu mai sunt rambursate conform contractelor crește, cu atât instituția trebuie să gestioneze un risc mai mare.
În acest context, modul în care sunt evidențiate, transferate sau restructurate astfel de creanțe devine relevant nu doar pentru banca respectivă, ci și pentru stabilitatea sistemului financiar în ansamblu.
Credite neperformante transferate către o subsidiară
Asa cum am aratat si la Antena 3 in urma cu 10 zile, una din bancile aflate in Top 5 in Romania, si-a externalizat printr-o simulatie o parte din creditele neperformante catre o subsidiara a sa care are un capital social de 5.000 de lei.
Afirmația ridică problema modului în care o instituție financiară își poate reorganiza portofoliul de creanțe problematice.
Transferul unor credite către o altă entitate poate avea justificări economice sau administrative, dar devine sensibil atunci când entitatea care preia creanțele are resurse financiare foarte reduse în raport cu valoarea acestora.
Într-o astfel de situație, este importantă nu doar existența juridică a transferului, ci și substanța economică a operațiunii.
Valoarea creanțelor transferate
Totalul creantelor se cifreaza la aproximativ 44 milioane euro.
Diferența dintre capitalul unei entități și valoarea creanțelor pe care aceasta le administrează poate ridica întrebări privind capacitatea reală de a suporta riscul asociat.
În cazul unor credite neperformante, valoarea nominală nu reflectă neapărat suma care va putea fi recuperată efectiv.
De aceea, prețul unei cesiuni poate fi mult mai mic decât valoarea totală a creanțelor.
Cesiunea creanțelor la o fracțiune din valoare
Subsidiara a preluat aceste creante la 11-20% din valoarea lor, pretul fiind finantat prin imprumut de la banca-mama.
O cesiune realizată la un procent redus din valoarea nominală reflectă, în general, gradul de risc asociat recuperării respectivelor creanțe.
Cu cât șansele de recuperare sunt considerate mai mici, cu atât prețul de transfer poate fi mai redus.
Situația devine însă mai complexă atunci când entitatea care cumpără creanțele este finanțată chiar de instituția care le vinde.
Într-un asemenea caz, poate apărea întrebarea dacă riscul economic a fost transferat în mod real sau doar mutat dintr-o zonă a grupului financiar în alta.
Provizioanele de risc și imaginea bilanțului
Desi provizioanele de risc au putut fi disponibilizate inca de la data cesiunii si, in plus, solvabilitatea bancii, teoretic, s-a imbunatati, in realitate banca in cauza nu a facut decit sa bage gunoiul sub pres.
Provizioanele reprezintă o formă prin care instituțiile financiare recunosc în contabilitate riscurile legate de creditele care ar putea să nu mai fie recuperate integral.
Dacă un credit problematic este transferat în afara bilanțului, anumite presiuni asupra indicatorilor financiari se pot reduce.
Acest lucru poate conduce, cel puțin la nivel formal, la o imagine mai bună a portofoliului și a indicatorilor de solvabilitate.
Întrebarea esențială este însă dacă riscul a dispărut sau doar și-a schimbat locul în cadrul structurii financiare.
Solvabilitatea reală și solvabilitatea contabilă
Solvabilitatea unei bănci exprimă capacitatea acesteia de a absorbi pierderi și de a continua să își îndeplinească obligațiile.
Într-un sistem financiar sănătos, acest indicator trebuie să reflecte cât mai corect riscurile reale asumate de instituție.
Dacă anumite active problematice sunt transferate către entități afiliate fără ca riscul economic să fie transferat efectiv, poate apărea o diferență între imaginea formală și situația reală.
Această diferență devine cu atât mai importantă într-o perioadă de criză.
Relația dintre banca-mamă și subsidiară
Atunci când o subsidiară este finanțată de banca-mamă pentru a cumpăra chiar creanțele acesteia, relația dintre cele două entități trebuie analizată din perspectiva riscului economic.
Dacă subsidiara nu reușește să recupereze sumele datorate de debitori, pierderea se poate întoarce indirect către grupul financiar.
Din acest motiv, simpla mutare a creanțelor nu înseamnă neapărat și eliminarea riscului.
Pentru o evaluare realistă, trebuie urmărit cine suportă în final pierderea dacă respectivele credite nu sunt recuperate.
Creditele neperformante și riscul sistemic
Un volum mare de credite neperformante poate afecta capacitatea unei bănci de a acorda noi împrumuturi și de a absorbi pierderi.
Dacă astfel de probleme se regăsesc simultan în mai multe instituții financiare, efectele pot depăși nivelul unei singure bănci.
Poate apărea o problemă de încredere, de lichiditate și de stabilitate a întregului sistem.
De aceea, transparența privind calitatea activelor și modul în care sunt gestionate creditele problematice este esențială.
Riscul pentru sistemul bancar în perioada de criză
In conditiile actualei crize, practica de mai sus este un mare risc pentru sistem. A se vedea, pe larg, interviul din Wall-Street.
În perioadele de criză, evaluarea corectă a riscurilor devine cu atât mai importantă.
Scăderea valorii activelor, creșterea numărului de restanțe și reducerea capacității de plată a debitorilor pot amplifica rapid pierderile.
Dacă aceste pierderi nu sunt reflectate suficient de transparent, poate apărea o imagine prea optimistă asupra sănătății financiare a instituției.
De ce contează transparența în sistemul bancar
Încrederea este una dintre resursele esențiale ale sistemului bancar.
Clienții, investitorii și autoritățile trebuie să poată evalua în mod realist situația unei instituții financiare.
Atunci când informațiile contabile sau structurile juridice ascund riscuri importante, încrederea poate fi afectată rapid.
De aceea, transparența nu este doar o problemă de raportare, ci și una de stabilitate financiară.
Externalizarea riscului și realitatea economică
O operațiune poate fi perfect vizibilă din punct de vedere juridic și contabil, dar efectele sale economice trebuie analizate separat.
Transferul unei creanțe către o entitate afiliată nu înseamnă automat că riscul a părăsit grupul.
Dacă finanțarea operațiunii provine tot de la banca-mamă, riscul poate continua să existe în interiorul aceleiași structuri.
Din această perspectivă, analiza trebuie să meargă dincolo de forma juridică și să urmărească cine suportă în final eventualele pierderi.
Creditele neperformante și stabilitatea sistemului financiar
Problema creditelor neperformante nu este una exclusiv contabilă.
Ea afectează capacitatea băncilor de a acorda finanțare, nivelul de încredere din piață și rezistența sistemului la șocuri economice.
Atunci când riscurile sunt recunoscute și administrate transparent, instituțiile pot lua măsuri de restructurare și recapitalizare.
Atunci când însă problemele sunt doar transferate sau mascate, ele pot reveni într-o formă mai gravă.
Solvabilitatea trebuie analizată dincolo de indicatorii formali
Indicatorii financiari sunt esențiali pentru evaluarea unei bănci, dar trebuie interpretați în legătură cu realitatea economică a activelor și pasivelor.
O îmbunătățire contabilă nu este suficientă dacă riscul continuă să existe în interiorul aceluiași grup.
În perioade de criză, această diferență poate deveni decisivă.
De aceea, discuția despre solvabilitatea băncilor este, în fond, o discuție despre capacitatea reală a sistemului financiar de a absorbi pierderi și de a rămâne funcțional.
A se vedea, pe larg, interviul din Wall-Street.
Articol scris de Piperea & Asociații, iar pentru noutați ne găsiți și pe social media.