Falimentul persoanelor fizice și obligațiile statului român
Insolvența persoanelor fizice ridică o problemă diferită de insolvența societăților comerciale: ce se întâmplă atunci când o persoană ajunge într-o situație în care, în mod obiectiv, nu își mai poate achita datoriile într-un termen rezonabil?
Pentru un debitor persoană fizică, lipsa unei proceduri clare de redresare poate însemna acumularea continuă a datoriilor, executări silite succesive și imposibilitatea reală de a reveni la o situație financiară normală. De aceea, existența unui mecanism juridic destinat persoanelor supraîndatorate nu privește doar raportul dintre creditor și debitor, ci și problema reintegrării economice și sociale a persoanei aflate în dificultate.
Sesizarea Comisiei Europene și a Avocatului Poporului
Am sesizat Comisia Europeana si Institutia Avocatului Poporului pentru nerespectarea de către statul român a obligaţiei de reglementare a falimentului persoanelor fizice.
Sesizarea unei instituții europene și a Avocatului Poporului mută discuția dincolo de oportunitatea politică a adoptării unei legi. Problema ridicată este aceea dacă absența unei reglementări privind insolvența persoanelor fizice poate reprezenta o neîndeplinire a obligațiilor asumate de România în cadrul juridic european.
În această logică, protecția debitorului persoană fizică nu presupune eliminarea obligației de plată, ci instituirea unei proceduri prin care situația sa patrimonială să poată fi analizată și, acolo unde este posibil, restructurată într-un cadru legal.
România și Bulgaria, fără reglementarea insolvenței persoanelor fizice
România şi Bulgaria sunt singurele state din Uniunea Europeană a căror legislaţie nu consacră insolvenţa persoanelor fizice necomercianţi, aşa cum stabileşte imperativ Regulamentul European nr. 1346/2000.
Diferența dintre o persoană fizică și un profesionist este importantă. O societate comercială aflată în dificultate financiară poate beneficia de mecanisme juridice destinate reorganizării sau lichidării patrimoniului. Persoana fizică, însă, poate rămâne prinsă într-o succesiune de executări individuale, fără existența unei proceduri unitare care să analizeze ansamblul datoriilor sale și capacitatea reală de plată.
Tocmai de aceea, problema falimentului personal trebuie privită și din perspectiva echilibrului dintre interesele creditorilor și necesitatea de a evita menținerea unei persoane într-o stare permanentă de supraîndatorare.
Aplicarea Regulamentului European nr. 1346/2000
Având în vedere că dispoziţiile acestuia sunt imediat aplicabile în ordinea juridică românească încă de la aderarea României la Uniunea Europeană în anul 2007, extinderea sferei de aplicare a procedurii insolvenţei ar fi trebuit să opereze fără întârziere. Cu toate acestea, legiuitorul român nu a întreprins demersurile necesare în acest sens.
Aplicarea dreptului european în ordinea juridică internă ridică problema obligațiilor pe care le au autoritățile naționale atunci când legislația internă nu oferă mecanisme suficiente pentru valorificarea drepturilor recunoscute la nivel european.
Din această perspectivă, discuția nu privește doar adoptarea unei legi noi, ci și capacitatea statului de a adapta legislația națională astfel încât normele europene să producă efecte reale în raporturile juridice interne.
De ce este importantă o procedură pentru persoanele supraîndatorate
O procedură de insolvență destinată persoanelor fizice poate avea mai multe funcții. Ea poate permite evaluarea tuturor datoriilor într-un cadru unitar, stabilirea unui plan de rambursare adaptat posibilităților reale ale debitorului și, în anumite situații, acordarea unei șanse reale de redresare financiară.
În lipsa unui astfel de mecanism, fiecare creditor poate urmări separat recuperarea propriei creanțe, iar efectul cumulat poate face imposibilă redresarea debitorului.
O reglementare echilibrată trebuie însă să protejeze în același timp drepturile creditorilor și să evite transformarea procedurii într-un mecanism de înlăturare nejustificată a datoriilor. Tocmai de aceea, insolvența persoanei fizice presupune reguli privind buna-credință, capacitatea de plată și conduita debitorului.
Insolvența persoanei fizice și executarea silită
Executarea silită urmărește recuperarea unei creanțe individuale. O procedură de insolvență are însă o perspectivă mai largă: privește situația financiară globală a debitorului și raporturile sale cu totalitatea creditorilor.
Această diferență este esențială în cazul unei persoane cu mai multe credite, datorii fiscale, obligații contractuale sau alte creanțe pe care nu le mai poate achita simultan.
Într-un asemenea caz, problema nu mai este exclusiv dacă un anumit creditor are dreptul de a executa, ci dacă există o soluție juridică prin care întregul pasiv al persoanei să poată fi administrat într-o manieră coerentă.
Proiectul de lege privind insolvența persoanelor fizice
Proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice a fost redactat si supus dezbaterii parlamentare, însă drumul acestuia a fost stopat de Guvernul României care şi-a exprimat punctul de vedere în sensul nesusţinerii adoptării acestuia.
Existența unui proiect de lege arată că problema fusese deja identificată și ajunsese în dezbaterea legislativă. Blocarea parcursului legislativ a menținut însă diferența dintre persoanele juridice, pentru care exista o procedură specifică în cazul insolvenței, și persoanele fizice necomerciante.
Această diferență devine cu atât mai importantă în perioadele de criză economică, atunci când scăderea veniturilor, șomajul, modificarea costului creditelor sau alte schimbări economice pot transforma o datorie inițial sustenabilă într-una imposibil de achitat în aceleași condiții.
O a doua șansă pentru debitorul de bună-credință
Ideea unei proceduri de insolvență personală este legată și de conceptul unei a doua șanse. Persoana care a ajuns în imposibilitate reală de plată, fără a fi urmărit în mod fraudulos evitarea obligațiilor sale, trebuie să poată avea o perspectivă de redresare.
În lipsa acesteia, supraîndatorarea poate deveni practic permanentă. Debitorul poate rămâne ani întregi supus executării silite, fără posibilitatea reală de a-și reconstrui situația financiară.
În același timp, o procedură colectivă poate oferi creditorilor o imagine mai clară asupra patrimoniului și veniturilor debitorului și asupra modului în care creanțele pot fi recuperate.
Posibila procedură de infringement împotriva României
În urma sesizării facute de mine, Comisia europeană va trebui să aprecieze dacă este necesară demararea procedurii de infringement împotriva României pentru neîndeplinirea acestei obligaţii.
O eventuală procedură de infringement privește raportul dintre stat și obligațiile sale europene. Într-o asemenea situație, nu este analizată situația individuală a unui singur debitor, ci compatibilitatea conduitei sau legislației statului cu obligațiile asumate la nivelul Uniunii Europene.
Sesizarea Comisiei Europene urmărește astfel să ridice problema lipsei reglementării la nivel instituțional și să determine o analiză asupra conformității cadrului juridic românesc cu dreptul european invocat.
Protecția debitorului și protecția creditorului
Reglementarea falimentului persoanelor fizice nu presupune alegerea între debitor și creditor. O legislație funcțională trebuie să creeze un echilibru între cele două interese.
Creditorul trebuie să aibă posibilitatea de a-și recupera creanța în limitele patrimoniului și capacității reale de plată a debitorului. În același timp, debitorul de bună-credință trebuie să aibă o cale prin care să își restructureze obligațiile și să evite o stare permanentă de excludere economică.
În acest sens, insolvența personală poate fi privită nu doar ca o procedură juridică privind datoriile, ci și ca un mecanism de disciplină financiară și de redresare.
Documente relevante
Documentul trimis catre Avocatul Poporului, aici.
Plangerea catre Comisie, aici.
Nota explicativa a plangerii, aici.
Articol scris de Piperea & Asociații, iar pentru noutați ne găsiți și pe social media.