Restanțieri la bănci: insolvența ca soluție pentru debitori
Criza financiară și reducerea veniturilor pot afecta persoane din toate categoriile profesionale. Dificultatea de a achita un credit nu este legată neapărat de profesie sau de statutul social, ci de raportul dintre nivelul datoriilor și veniturile disponibile.
Un credit contractat într-o perioadă de stabilitate poate deveni dificil de susținut atunci când apar scăderi salariale, pierderea unor venituri sau alte schimbări economice.
De aceea, creșterea numărului de persoane cu restanțe bancare ridică nu doar problema recuperării creanțelor de către bănci, ci și problema mecanismelor juridice prin care debitorii aflați într-o dificultate reală pot încerca să își reorganizeze obligațiile.
Aproximativ un milion de persoane cu restanțe bancare
In Romania sunt aproximativ 1 milion de persoane restantiere la plata creditelor bancare si multe dintre acestea provin chiar din sistemul juridic. Cea mai buna solutie pentru recuperarea platilor restante ar fi declansarea procedurii de insolventa, dar legislatia necesara in acest sens inca nu a fost adoptata.
Numărul mare al restanțierilor indică dimensiunea fenomenului descris în articol.
Atunci când întârzierile la plată afectează un număr atât de mare de persoane, problema nu mai poate fi privită exclusiv ca o succesiune de cazuri individuale.
Ea capătă o dimensiune economică mai largă, deoarece dificultățile debitorilor se transferă către instituțiile de credit, iar presiunea exercitată de bănci pentru recuperarea creanțelor se întoarce asupra populației.
Criza financiară poate afecta orice categorie profesională
Faptul că printre persoanele cu dificultăți de plată se regăsesc și magistrați sau avocați subliniază caracterul general al unei crize economice.
Un venit peste medie nu elimină automat riscul supraîndatorării.
Persoanele cu venituri mai mari pot avea, la rândul lor, obligații financiare mai importante: credite ipotecare, leasinguri sau alte angajamente pe termen lung.
Dacă veniturile se reduc, raportul dintre datorii și resursele disponibile se poate schimba rapid.
Restanța bancară și dificultatea financiară
O restanță apare atunci când o obligație de plată nu este achitată la termen.
O întârziere punctuală nu înseamnă neapărat că persoana se află într-o incapacitate financiară de durată.
Problema devine serioasă atunci când întârzierile se repetă, iar veniturile debitorului nu mai permit revenirea la graficul inițial de rambursare.
În această situație pot începe să se acumuleze penalități și alte costuri, ceea ce face recuperarea financiară și mai dificilă.
Creditele neperformante și presiunea asupra băncilor
Pentru instituția de credit, un număr mare de debitori care nu își mai plătesc ratele reprezintă o problemă importantă.
Banca trebuie să administreze creanțele restante și să decidă dacă încearcă restructurarea, negocierea sau recuperarea prin executare.
Atunci când fenomenul este extins, nu mai este vorba doar despre situația financiară a debitorilor.
Problema ajunge să afecteze și portofoliul de credite al instituțiilor financiare și capacitatea acestora de a continua creditarea.
Insolvența ca soluție pentru debitorii supraîndatorați
Solutia cea mai simpla ar fi declansarea procedurii de insolventa. Avantajele pentru client sunt ca, odata cu inceperea procedurii, nu poate fi executat silit si suma pe care o are de platit este “inghetata” la nivelul din acel moment.
Ideea prezentată este aceea a introducerii unei proceduri colective care să înlocuiască, cel puțin temporar, urmărirea individuală a debitorului de către fiecare creditor.
Într-o asemenea procedură, situația financiară ar putea fi analizată în ansamblu.
Debitorul ar avea astfel posibilitatea de a-și organiza obligațiile într-un cadru juridic și de a evita multiplicarea simultană a măsurilor de executare.
Suspendarea executărilor silite
Unul dintre efectele importante ale unei proceduri de insolvență este protecția debitorului față de acțiunile individuale ale creditorilor, în condițiile stabilite de lege.
Rațiunea unei asemenea protecții este simplă: dacă fiecare creditor încearcă să recupereze separat și cât mai repede, debitorul poate rămâne fără posibilitatea unei redresări.
O procedură colectivă urmărește să trateze toate creanțele într-un cadru comun.
În acest fel, creditorii nu mai concurează individual pentru puținele resurse disponibile.
„Înghețarea” datoriei și acumularea costurilor
Pentru o persoană aflată în dificultate financiară, acumularea permanentă de penalități și alte costuri poate transforma o problemă temporară într-una imposibil de controlat.
Dacă datoria continuă să crească într-un ritm mai mare decât capacitatea persoanei de a plăti, șansele de redresare devin tot mai mici.
De aceea, stabilizarea cuantumului obligațiilor poate fi un element important într-un proces de restructurare.
Debitorul trebuie să știe ce sumă are efectiv de achitat și în ce condiții poate să o plătească.
Reorganizarea în locul executării imediate
Executarea silită reprezintă un instrument de recuperare a creanței, dar nu este întotdeauna cea mai eficientă soluție.
Dacă bunurile debitorului sunt valorificate la prețuri reduse, creditorul poate recupera doar o parte din suma datorată.
Debitorul poate pierde bunurile și, în același timp, poate rămâne cu o parte din datorie neachitată.
Într-o asemenea situație, un plan de restructurare poate avea sens pentru ambele părți.
Interesul băncii pentru restructurarea datoriei
Deși creditorul are dreptul să solicite plata, recuperarea integrală poate fi mai probabilă dacă debitorul rămâne activ economic.
O persoană care continuă să lucreze și să obțină venituri poate rambursa treptat obligațiile.
În schimb, o executare care elimină rapid bunurile și resursele debitorului poate reduce capacitatea viitoare de plată.
Din această perspectivă, restructurarea nu trebuie privită exclusiv ca un avantaj acordat debitorului.
Ea poate reprezenta și o strategie de recuperare pentru creditor.
Insolvența persoanelor fizice și buna-credință
O procedură de protecție a debitorilor trebuie să fie bazată și pe responsabilitate.
Persoana care solicită o asemenea protecție trebuie să își declare veniturile, bunurile și obligațiile.
Scopul nu este protejarea persoanei care refuză să plătească, ci oferirea unei soluții celor care se află într-o incapacitate reală de plată.
Buna-credință devine astfel una dintre condițiile importante pentru funcționarea unui asemenea mecanism.
Diferența dintre dificultatea temporară și supraîndatorare
Nu orice întârziere la plata unei rate justifică o procedură de insolvență.
O persoană poate avea o dificultate temporară pe care o poate depăși în câteva luni.
Supraîndatorarea apare atunci când problema este mai profundă, iar veniturile nu mai permit achitarea datoriilor într-un interval rezonabil.
De aceea, o procedură de insolvență trebuie să permită evaluarea situației financiare reale a debitorului.
Protejarea unui nivel minim de trai
În cazul persoanelor fizice, plata datoriilor trebuie analizată împreună cu nevoile esențiale ale debitorului și familiei sale.
O persoană nu poate direcționa toate veniturile către creditori fără a păstra resurse pentru hrană, locuință, utilități și alte cheltuieli de bază.
Un mecanism de insolvență personală trebuie să țină cont de această realitate.
Altfel, recuperarea creanței poate transforma o problemă financiară într-o problemă socială.
O a doua șansă pentru debitor
O procedură organizată de restructurare poate oferi debitorului perspectiva revenirii la o situație financiară normală.
Dacă persoana respectă un plan și își achită obligațiile în condițiile stabilite, poate reveni treptat în circuitul economic.
Această posibilitate este importantă deoarece o persoană blocată permanent în datorii și executări are puține șanse de redresare.
O „a doua șansă” poate fi utilă atât pentru debitor, cât și pentru economie.
Restanțierii și problema sistemică a creditării
Atunci când numărul persoanelor aflate în dificultate este foarte mare, fenomenul devine relevant pentru întregul sistem financiar.
Băncile depind de rambursarea creditelor acordate, iar debitorii depind de existența unor condiții pe care le pot respecta.
Dacă această relație se dezechilibrează la scară largă, apar probleme atât pentru clienți, cât și pentru instituțiile financiare.
Din această perspectivă, insolvența persoanelor fizice poate fi privită nu doar ca o măsură de protecție individuală, ci și ca un mecanism de administrare a unei crize a datoriilor.
Articol scris de Piperea & Asociații, iar pentru noutați ne găsiți și pe social media.