Motto  Sir Isaac Newton: ”Am vazut asa departe pentru ca am stat pe umerii unor giganti”Precizari prealabileConform jurisprudentei constante a CEDO, incertitudinea jurisprudentiala este de natura a reduce increderea justitiabililor in justitie si contravine principiului securitatii raporturilor juridice ca element esential al preeminentei dreptului.Daca normele juridice nu sunt rodul imaginatiei unor persoane, ci sunt rezultatul experientei acumulate de o societate aflata intr-un anumit stadiu de dezvoltare, atunci si hotararile judecatoresti care transpun normele juridice la cazuri concrete trebuie sa valorifice jurisprudenta anterioara, neputand fi lasate la infinit in voia hazardului.Un argument deosebit de relevant in sprijinul afirmatiei de mai sus il constituie principiile dreptului roman, care au ramas valabile si in prezent, in sistemele de drept romano-german si anglo-saxon, tocmai datorita cristalizarii lor printr-o practica indelungata si unitara. De altfel, principiul longa inveterata diuturna consuetudo opinio juris sive necesitatis prezinta o relevanta deosebita in speta.

1. Notiunea de proces echitabil presupune ca dezlegarile irevocabile date problemelor de drept in litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept solutionate, au caracter obligatoriu in litigiile ulterioare, deoarece s-ar incalca principiul securitatii raporturilor juridice, cu consecinta generarii incertitudinii jurisprudentiale si a reducerii increderii justitiabililor in sistemul judiciar[1].

De lege ferenda, problema practicii neunitare a instantelor de judecata pare sa primeasca o solutie satisfacatoare prin art. 512 – 514 din noul Cod de procedura civila, daca si cand acesta va intra in vigoare.Conform acestor texte de lege, instantele sesizate cu probleme de drept care nu au primit o dezlegare unitara in practica vor sesiza Inalta Curte de Casatie si Justitie, la cererea partilor sau din oficiu, in vederea pronuntarii unei hotarari asupra problemei respective, urmand ca aceasta sa fie obligatorie pentru instantele ce vor fi sesizate ulterior cu aceeasi problema.De lege lata, o reglementare expresa a problemei practicii neunitare este data prin art. 26¹ – 26⁵ din Regulamentul de ordine interioara al instantelor judecatoresti, aprobat prin Hotararea CSM 387/2005, dar aceasta reglementare nu face decat sa impuna consultari trimestriale obligatorii pentru toti judecatorii din circumscriptia unei curti de apel, fara a impune transarea problemei respective.Asadar, pana la intrarea in vigoare a noii reglementari, pe langa recursul in interesul legii, procedura care nu se afla la indemana partilor, consider ca practica unitara a instantelor de judecata ar putea fi asigurata prin intermediul institutiei puterii de lucru judecat si jurisprudentei CEDO in materie.Pentru analiza de fata, hotararile irevocabile anterioare care nu trebuie contrazise sunt clasificate in doua mari categorii:1.1. Hotararea irevocabila anterioara a fost pronuntata cu privire la aceleasi parti si a transat problema juridica pe cale incidentala, fara ca aceasta sa se reflecte in dispozitiv (ex: dezlegarea data unei exceptii privind calitatea de reprezentant legal al unei societati comerciale);1.2. Hotararea irevocabila anterioara a fost pronuntata cu privire la alte persoane, dar problema juridica transata este identica (nelegalitatea deciziei de reducere a pensiei, caracterul abuziv al unei clauze care prevede perceperea unui comision de risc intr-un contract de credit bancar).1.1. In prima situatie, daca problema juridica fusese solutionata pe cale incidentala printr-o hotarare irevocabila, consider ca instanta sesizata ulterior cu aceeasi problema, chiar daca e sesizata tot pe cale incidentala, este obligata sa pronunte aceeasi solutie, deoarece dezlegarile irevocabile date problemelor de drept intr-un litigiu anterior au caracter obligatoriu in litigiile ulterioare.Consider ca mijlocul procedural adecvat pentru solicitarea unei solutii identice este invocarea de catre partea interesata a exceptiei puterii de lucru judecat.

1. Notiune. "Autoritatea de lucru judecat" si "puterea de lucru judecat"

In esenta, puterea de lucru judecat a unei hotarari judecatoresti semnifica faptul ca o cerere nu poate fi judecata in mod definitiv decat o singura data (bis de eadem re ne sit actio), iar hotararea este prezumata a exprima adevarul si nu trebuie sa fie contrazisa de o alta hotarare (res judicata pro veritate habetur).[2]Dupa cum se poate observa efectul de „lucru judecat” al unei hotarari judecatoresti are doua acceptiuni:Stricto sensu semnifica autoritatea de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibila judecarea unui nou litigiu intre aceleasi parti, pentru acelasi obiect, cu aceeasi cauza (exclusivitatea);

• Lato sensu semnifica puterea de lucru judecat (res judicata), care presupune ca hotararea beneficiaza de o prezumtie irefragabila ca exprima adevarul si ca nu trebuie contrazisa de o alta hotarare (obligativitatea).

"Autoritatea de lucru judecat" si "puterea de lucru judecat" nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Cu alte cuvinte, existenta unei hotarari judecatoresti poate fi invocata in cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat, atunci cand se invoca exclusivitatea hotararii, sau cu putere de lucru judecat, cand se invoca obligativitatea sa, fara ca in cel de-al doilea proces sa fie aceleasi parti, sa se discute acelasi obiect si aceeasi cauza.[3]Altfel spus, pentru a se invoca obligativitatea unei hotarari judecatoresti irevocabile privind solutionarea unei probleme juridice nu este necesara existenta triplei identitati de parti, cauza si obiect, ci este necesara doar probarea identitatii intre problema solutionata irevocabil si problema dedusa judecatii, instanta de judecata fiind tinuta sa pronunte aceeasi solutie, deoarece, in caz contrar s-ar ajunge la situatia incalcarii componentei res judicata a puterii de lucru judecat.In contextul preocuparilor tot mai prezente pentru unificarea practicii judiciare[4], preocupari „datorate” in primul rand frecventelor condamnari ale Romaniei la CEDO[5], consider ca s-ar putea acorda mai multa atentie interpretarii si aplicarii notiunii de putere de lucru judecat.Am convingerea ca, printr-o interpretare extensiva, „puterea de lucru judecat” poate deveni unul dintre instrumentele eficiente in asigurarea interpretarii si aplicarii unitare a legii de catre toate instantele judecatoresti, creand premisele respectarii cerintelor fundamentale de predictibilitate a actului de justitie si de respectare a principiului securitatii juridice.Aplicarea neunitara a legii este una dintre principalele cauze ale discreditarii sistemului nostru judiciar, generand discriminari nejustificate si, evident, sentimente de injustitie in randul justitiabililor.Or, ”dupa cum subliniaza si jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, judecatorii trebuie nu numai sa indeplineasca criterii obiective de impartialitate, ci sa fie si perceputi ca fiind impartiali; miza este increderea pe care instantele trebuie sa o inspire justitiabililor dintr-o societate democratica”.[6]Inlaturarea acestei practici neunitare trebuie sa constituie un deziderat al societatii noastre deoarece perceptia, mai mult sau mai putin intemeiata[7], dar tot mai pregnanta in randul populatiei, este aceea de haos.

1. Reglementare, jurisprudenta si doctrina interna

„Exceptia puterii lucrului judecat”, care difera de „exceptia autoritatii de lucru judecat” este o exceptie de fond care a fost dezvoltata de doctrina pe baza principiului conform caruia „hotararea este prezumata a exprima adevarul si nu trebuie contrazisa de o alta hotarare (res judicata pro veritate habetur)[8].Ea este reglementata legal atat ca o prezumtie legala (in temeiul art. 1200 pct. 4 din inca actualul C.civ) cat si ca o exceptie procesuala – prin art. 166 CPC.Conform acestui din urma text legal, „exceptia puterii lucrului judecat se poate ridica, de parti sau de judecator, chiar inaintea instantelor de recurs”.Exceptia puterii lucrului judecat a fost consacrata si de practica judiciara de la cel mai inalt grad de control judiciar.Astfel, in conformitate cu Decizia 631/10 martie 1973 a Tribunalului Suprem, Sectia Civila “pentru ca sa existe identitate de obiect intre doua actiuni, nu este nevoie ca obiectul sa fie formulat in ambele actiuni in acelasi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor actiuni sa rezulte ca scopul final urmarit de reclamant este acelasi in ambele actiuni si, chiar daca in primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidenta un drept invocat de o parte, solutia data de instanta are putere de lucru judecat intr-o actiune in care se incearca valorificarea aceluiasi drept”.Mai mult, Decizia 496/08 martie 1975 a Tribunalului Suprem, Sectia Civila, lamureste caracterul obligatoriu al dezlegarilor ramase definitive:“Principiul puterii lucrului judecat impiedica nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, avand acelasi obiect, aceeasi cauza si fiind purtat intre aceleasi parti, ci si contrazicerea intre doua hotarari judecatoresti, adica infirmarea constatarilor facute intr-o hotarare judecatoreasca definitiva printr-o alta hotarare judecatoreasca posterioara, data in alt proces”.In jurisprudenta mai recenta a instantei supreme (decizia nr. 735/22.02.2008, pronuntata de ICCJ – Sectia Comerciala in dosarul nr. 4679/44/2006) s-a aratat ca „din verificarea deciziei Inaltei Curti de Casatie si Justitie nr. 3556 din 10 noiembrie 2006 se constata ca obiectul actiunii in anulare in primul litigiu ca si criticile din recurs antameaza aceleasi probleme de drept, care au primit deja o rezolvare prin chiar decizia mentionata.Drept urmare, fata de cele ce preced, Inalta Curte constatand ca decizia nr. 3556/10 noiembrie 2006 a Inaltei Curti de Casatie si Justitie are putere de lucru judecat in raport cu obiectul actiunii in anulare de fata, configurat de art. 364 Cod Civil, va admite exceptia invocata de intimata.”Foarte important este faptul ca puterea de lucru judecat nu este limitata la dispozitivul hotararii, ci ea se intinde si asupraconsiderentelorhotararii, care constituie sustinerea necesara a dispozitivului, facand corp comun cu acesta. In acest sens s-au pronuntat doctrina prin autori de prestigiu[9] si practica judiciara[10].Asadar, de vreme ce aceeasi problema dedusa judecatii intr-un litigiu dintre aceleasi parti a fost solutionata irevocabil pe cale incidentala sau pe fond intr-un anumit sens, rezulta ca acest aspect retinut de instante, care a stat la baza solutiilor din dispozitivul hotararilor, a dobandit putere de lucru judecat si, in mod corect, trebuie avut in vedere de instanta sesizata ulterior.1.2.Jurisprudenta CEDO si rolul judecatorului nationalArgumentele prezentate la acest punct sunt valabile in mod egal pentru ambele situatii semnalate mai sus, anume solutionarea aceleiasi probleme pe cale incidentala intr-un litigiu cu aceleasi parti, cat si solutionarea unei probleme identice intr-un litigiu cu alte parti.Jurisprudenta CEDO din ultima perioada statueaza, cu valoare de norma supraconstitutionala, imposibilitatea pronuntarii in cauze identice a unor solutii contradictorii si diametral opuse, utilizand notiuni foarte apropiate de precedentul judiciar.De remarcat ca insesi hotararile CEDO sunt precedente judiciare care obliga instantele nationale la pronuntarea unor hotarari in consens cu practica CEDO in respectiva problema de drept.De asemenea, trebuie remarcat ca hotararile CEDO citate mai jos se refera in mod direct sau indirect la precedentul judiciar ca element de asigurare a interpretarii si aplicarii unitare a legii.In prealabil, trebuie precizat ca, in conformitate cu art. 20 din Constitutie, dispozitiile privind drepturile si libertatile cetatenilor trebuie sa fie interpretate in concordanta cu pactele si celelalte tratate la care Romania este parte. Cum Romania este parte la Conventia Europeana a Drepturilor Omului, hotararile CEDO sunt obligatorii pentru instantele romanesti.Inalta Curte de Casatie si Justitie[11] a valorificat excelent jurisprudenta CEDO, aratand ca judecatorului national ii revine rolul de a aprecia, pe de o parte, in sensul art. 20 din Constitutie cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte (in speta fiind vorba despre CEDO), iar pe de alta parte, in sensul art. 148 alin. (2) din Constitutie cu privire la compatibilitatea si concordanta normelor din dreptul intern cu reglementarile si jurisprudenta comunitare.Judecatorul national este un prim judecator al Conventiei Europene a Drepturilor Omului si are obligatia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurandu-i preeminenta fata de orice alta prevedere contrara in legislatia nationala, fara sa fie nevoie sa astepte abrogarea acesteia de catre legiuitor” (hotararea CEDO pronuntata in cauza Dumitru Popescu impotriva Romaniei, publicata in M.Of. nr. 830/05.12.2007).Prin hotararea pronuntata in cauzele conexate C-388/06 si C-385/06, Curtea de Justitie de la Luxembrug a retinut (in materia dreptului administrativ) cu privire la rolul ce revine judecatorului national in calitate de prim judecator comunitar ca „este de competenta instantei nationale sa asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, indepartand sau interpretand in masura necesara un act normativ national precum legea generala, privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanta nationala poate pune in aplicare principiile comunitare ale securitatii juridice si protectiei increderii in aprecierea comportamentului atat al beneficiarilor fondurilor pierdute, cat si al autoritatilor administrative, cu conditia ca interesul Comunitatii sa fie pe deplin luat in considerare”.[12]Aceste sustineri sunt sprijinite si de Hotararea din 06.12.2007 a Curtii Europene a Drepturilor Omului (cauza Beian impotriva Romaniei) prin care a fost constatata incalcarea art. 6 alin. (1) din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.Prin Hotararea pronuntata in cauza Beian contra Romaniei, CEDO a condamnat Statul Roman pe motiv ca sistemul judiciar romanesc nu asigura stabilitatea circuitului juridic prin faptul ca permite pronuntarea in cauze identice a unor solutii contradictorii si diametral opuse.De asemenea, in cauza Pilot Service contra Romaniei, CEDO a statuat ca obligatia de a executa o hotarare nu se limiteaza la dispozitiv, deoarece art. 6.1 din Conventie nu face nici o diferentiere intre cauzele prin care s-a admis actiunea si cele prin care s-a respins actiunea, hotararea trebuind sa fie respectata si aplicata indiferent de rezultatul procesului.Mai mult de atat, in cauza Zazanis si altii contra Greciei, CEDO a statuat ca obligatia de a executa o hotarare nu se limiteaza la dispozitivul acesteia, iar autoritatile nu pot repune in discutie problema solutionata prin hotararea definitiva.In plus fata de cele mentionate anterior, in cauza Amuraritei contra Romaniei[13], CEDO a stabilit ca dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6&1 trebuie interpretat prin prisma preeminentei dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor semnatare ale Conventiei, principiu enuntat in preambulul Conventiei.Unul dintre elementele fundamentale ale principiului preeminentei dreptului este principiul securitatii raporturilor juridice, care presupune, printre altele, ca solutiile definitive date de instantele judecatoresti sa nu mai poata fi contestate.Pentru respectarea acestui principiu statele trebuie sa depuna diligente pentru a putea fi identificate procedurile judiciare conexe si sa interzica redeschiderea unor proceduri judiciare referitoare la aceeasi problema.Asadar, instantele sesizate ulterior nu ar fi trebuit sa mai repuna in discutie constatarile jurisdictiilor anterioare.In concluzie, CEDO a stabilit ca instantele sunt obligate sa tina cont de constatarile de fapt din procedurile judiciare anterioare, repunerea in discutie a situatiei solutionate definitiv prin alte hotarari constituind o incalcare a art. 6.1 din Conventie.Asa cum s-a subliniat si prin sentinta comerciala nr. 559/27.05.2009, pronuntata de Tribunalul Bihor - Sectia Comerciala, jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat in mai multe randuri (cauzele Driha contra Romaniei, Piiduraru contra Romaniei, Beian contra Romaniei, Statos Pintio contra Portugaliei, Baranowski contra Poloniei, Sovtransanto Holding contra Ucrainei), impune concluzia ca principiul securitatii juridice constituie unul dintre elementele fundamentale ale societatii, iar incertitudinea jurisprudentiala este de natura sa reduca increderea justitiabililor in sistemul judiciar si contravine acestui principiu.Chiar daca divergentele de jurisprudenta constituie, prin natura lor, consecinta inerenta oricarui sistem judiciar care se bazeaza pe un ansamblu de instante de fond avand autoritate asupra competentei lor teritoriale, in masura in care situatia de fapt ramane neschimbata, interpretarea data legii trebuie sa fie aceeasi.Asadar, dezlegarea asupra unei probleme de drept date printr-o hotarare irevocabila este de natura sa clarifice din acel moment acea problema, creand speranta legitima ca ea nu va mai fi negata de o alta instanta de judecata intr-o procedura ulterioara.De asemenea, prin sentinta comerciala nr. 559/27.05.2009, pronuntata de Tribunalul Bihor - Sectia Comerciala, s-a aratat ca statuarea in sens contrar ar fi posibila, prin prisma respectarii prevederilor art. 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, numai in masura in care ar fi posibil un reviriment jurisprudential justificat de schimbarea starii de fapt sau in baza unei noi interpretari a legii (cauza Tudor Tudor contra Romaniei, Stefall si Stef contra Romaniei, Unedic contra Frantei).Concluzii Revenind la mottoul acestui articol, pot afirma ca refuzul de ”a urca pe umerii” celorlalti, adica de a valorifica jurisprudenta anterioara, pe langa faptul ca ii confera un atribut de inutilitate acestei jurisprudente, ne condamna la o perpetua faza incipienta a preeminentei dreptului.[1] Jurisprudenta CEDO valorificata cu acuratete prin sentinta comerciala nr. 559/27.05.2009, pronuntata de Tribunalul Bihor - Sectia Comerciala.[2] Mihaela Tabarca, Drept procesual civil, Universul Juridic, Bucuresti, 2005, vol. I, pag. 703.[3]Idem, pag. 707.[4] Cu titlu de exemplu, mentionez Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 504/2011 pentru modificarea si completarea Regulamentului de ordine interioara al instantelor judecatoresti, aprobat prin Hotararea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387/2005. Merita amintita si o alta preocupare notabila in acest sens, anume programul managerial al doamnei judecator Gabriela Birsan in sustinerea candidaturii sale la presedintia ICCJ. A se vedea opiniile extrem de relevante ale doamnei Gabriela Birsan la http://interviuri.juridice.ro/88252/gabriela-barsan-despre-cum-ar-trebui-sa-fie-condusa-inalta-curte-de-casatie-si-justitie-ganduri-si-intentii.html. De asemenea, trebuie mentionata si existenta cam discreta a Comisiei de unificare a practicii judiciare din cadrul CSM.[5] In Raportul din iulie 2009 al Comisiei Comunitatilor Europene catre Parlamentul European si Consiliu, se recomanda Romaniei unificarea jurisprudentei, inclusiv prin simplificarea procedurii care se aplica in cazul recursurilor in interesul legii, in vederea interpretarii si aplicarii legii in mod coerent.[6] Mentiune facuta in raportul din luna aprilie 2004, la sesiunea Comisiei Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului, de Raportorul Special privind Independenta Judecatorilor si a Avocatilor, Dr. Leandro Despouy. Restul materialului la http://www.csm.md/files/Informatii/PRINCIPII_BANGALORE.pdf[7] Cu siguranta, multi dintre practicieni au avut momente de bulversare in fata unor solutii contradictorii pronuntate de instantele judecatoresti. Autorul articolului a intampinat chiar o situatie in care doi judecatori delegati la ORCB au avut in aceeasi zi opinii diferite in privinta admisibilitatii cererii de interventie in dosare avand ca obiect cerere de efectuare mentiuni, iar in alta situatie, un complet de apel a dat o solutie complet diferita fata de solutia unui complet de recurs din care facusera parte si judecatorii din completul de apel...[8] A se vedea Mihaela Tabarca, Exceptii procesuale in procesul civil, Editura Universul Juridic, 2006, pag. 347 si urm.[9] A se vedea Mihaela Tabarca, Exceptii procesuale in procesul civil, Editura Universul Juridic, 2006, pag. 354, unde sunt citati si I. Stoenescu, S. Zilberstein, Ion Deleanu, V. Deleanu, Emese Florian.[10] Tribunalul Suprem, sectia civila, decizia nr.144/1971; Tribunalul Sibiu, decizia civila nr. 921/2002 in revista „Dreptul” nr.6/2003, p. 210-216.[11] Decizia nr. 2307/04.06.2008, pronuntata de ICCJ - Sectia Contencios Administrativ si fiscal in dosarul nr. 5732/2/2007[12]Decizia nr. 2307/04.06.2008, pronuntata de ICCJ - Sectia Contencios Administrativ si fiscal in dosarul nr. 5732/2/2007.[13] Toate aceste cauze au fost avute in vedere si prin incheierea din 27.11.2008 (nepublicata), pronuntata de Judecatoria Campina in dosarul nr. 816/204/2008.Av. Petre Piperea