Axel Munthe: ”Ceea ce păstrezi pentru tine vei pierde; ceea ce dăruieşti al tău rămâne pe vecie”.
Un obicei perpetuat de noi, ”proletarii”, spune că trebuie să aloci o parte din primul salariu pentru ”a cinsti prietenii”.
Fără a constitui o încercare de a trece sub tăcere faptul că nu aș avea pe cine să includ în această tagmă și nici de a ascunde că am realizat primul meu venit abia când se ivesc zorii pensiei, am decis să fac câteva donații pentru susținerea unor proiecte caritabile din prima mea indemnizație încasată în calitatea de consilier în cadrul Baroului București.
În mod normal, nu aș fi făcut publică intenția mea, dar apreciez că proiectele și persoanele pentru care donez merită să fie sprijinite nu numai prin donații, ci și prin promovarea lor, respectiv prin încurajarea altora să facă donații.
Așadar, azi donez suma de 700 lei (șapte sutici) către Asociația Prematurilor, un proiect impresionant lansat și susținut cu eforturi titanice de niște oameni minunați: Diana Gămulescu și Cezar Gămulescu.
Puteți să îi sprijiniți și voi lunar, trimestrial sau printr-o donație unică. Fiți siguri că donațiile voastre se vor concretiza în multe fapte bune pentru cei aflați în nevoie.
Pentru cei care vor să știe mai multe despre activitatea organizației:
https://www.facebook.com/asociatiaprematurilor/
Voi reveni cu nominalizarea și prezentarea celorlalte proiecte/persoane pentru care am decis să fac donații.
#ilconsigligliere
#AsociatiaPrematurilor
...