Jurnalul lui Il consigligliere - 1

ACASĂBlog - P. Piperea
Jurnalul lui Il consigligliere - 1

Ca urmare a alegerii mele în demnitatea de consilier în cadrul Baroului București (puțin surprinzătoare chiar și pentru mine, ca să nu mai vorbesc despre alții*), mi-am propus să țin un mic jurnal cu privire la activitățile în care voi fi implicat. Sper că veți considera această lectură ca fiind una plăcută, chiar dacă nu există un ”Vineri”, un ”Jose Arcadio Buendia” și nici măcar o ”colivă a unchiului Tom”. Deocamdată :)Totodată, vreau ca acest jurnal să fie și o mică platformă pentru lansarea și dezbaterea inițiativelor mele cu privire la profesia de avocat, dar și a ideilor constructive și sugestiilor colegilor, care vor fi mereu binevenite și susținute de mine pentru agenda Consiliului Baroului București.Plec la drum fără datorii și fără obligații față de o echipă sau alta, animat de cele mai bune intenții și cu un optimism dozat corespunzător. Sper că voi găsi sprijin la ceilalți membri ai Consiliului BB pentru inițiativele mele, așa cum și eu îmi voi oferi toată priceperea pentru ideile bune ale colegilor mei.În episodul-pilot :) nu am prea multe de relatat, întrucât Consiliului Baroului București nu s-a putut constitui în compunerea votată în cadrul alegerilor care au avut loc în perioada 30.09.2019 – 04.10.2019, pentru că avem confrați care au beneficiat de un termen în care să opteze pentru una dintre demnitățile pentru care au fost aleși.Nu este nicio conotație negativă în enunțul anterior, ci o simplă relatare (fiecare are dreptul să-și evalueze alternativele).Așadar, vreau să vă asigur că nu am uitat, imediat după ce am fost votat, de intențiile mai mult sau mai puțin lăudabile ”exhibate” în campania electorală, ci, pur și simplu, nu am avut ce scrie.Aș menționa, totuși, că am participat, în calitate de invitat, la o ședință a Consiliului Baroului București în vechea formulă, iar experiența mi s-a părut foarte utilă și interesantă: cu această ocazie, am constatat că este nevoie de oameni noi în organele de conducere, dar experiența trebuie prețuită întotdeauna (desigur, ea trebuie cumulată cu inteligență, cultură juridică și loialitate).* Mă aflam într-o conversație cu mai mulți colegi la Congresul avocaților chiar a doua zi după aflarea rezultatului alegerilor, când a apărut un confrate bulversat, cu următoarea întrebare existențială:- ”Băi, cine e acest Petre Piperea?”Am avut intenția de a răspunde că mă retrag în Berceni, dar, amuzat, am preferat să mă prezint, iar acum suntem amici :)

...

ULTIMELE POSTĂRI
This is some text inside of a div block.
Petre Piperea

Despre accesul cenzorilor de la distanță la documentele Baroului București

This is some text inside of a div block.
Petre Piperea

Despre încetarea Fondului de Unitate și Întrajutorare a Avocaților (FUIA)

Acest site web utilizează cookie-uri

Acest site utilizează cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin continuarea utilizării acestui site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați Politica de cookies.