Singura condiție impusă de art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 pentru invocarea motivelor de nulitate absolută (”când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată”)este aceea a justificării unui interes.Prin decizia nr. 3915/2013, pronunțată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secția a II-a Civilă, completul format din judecătorii Nela Petrișor, Constantin Brânzan și Aurelia Motea, s-a stabilit că asociatul administrator al unei societăţi nu are vocaţie să atace hotărârile AGA, nici din perspectiva calităţii de asociat, nici din aceea a calităţii de administrator şi nici măcar din aceea de terţ întrucât nu întruneşte cerinţele de „procedibilitate” (cuvânt inventat de instanță, așa cum au fost și argumentele expuse în motivare), prevăzute de art. 132 alin. (2), (4), ori (3), după caz, din Legea nr. 31/1990.Faţă de exprimarea art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, rezultă că, indiferent dacă asociatul invocă un motiv de nulitate absolută sau unul de nulitate relativă, trebuie să facă dovada îndeplinirii cerinţelor speciale, respectiv să fi lipsit de la adunare ori să fi votat împotriva celor decise de adunarea generală şi să fi cerut să se insereze acest aspect în procesul verbal al şedinţei.Judecătorii Nela Petrișor, Constantin Brânzan și Aurelia Motea au mai arătat că asociatul este un subiect activ calificat, în sensul că el poate invoca orice cauză de nulitate, fie absolută, fie relativă, doar dacă îndeplineşte condiţia specială prevăzută de art. 132, respectiv de a vota contra în cadrul adunării la care a fost prezent.Lipsa calităţii procesuale active a reclamantului se justifică nu numai prin prisma celor reţinute mai sus, dar şi în raport cu funcţia de administrator pe care acesta o deţinea în cadrul societăţii.De vreme ce administratorul asociat nu are dreptul de a vota în cadrul adunărilor generale în care administraţia sa este pusă în discuţie, el nu are dreptul să conteste revocarea sa din funcţie şi nici numirea noilor administratori sau a directorului general, numirea noilor persoane însărcinate cu conducerea administrativă fiind rezultatul firesc al măsurii revocării.Notă critică:Raportat la circumstanțele speței, apreciez că judecătorii Nela Petrișor, Constantin Brânzan și Aurelia Motea au pronunțat o hotărâre profund nelegală.Scurt istoric al spețeiAsociatul ”V” a convocat o adunare generală a asociaților la SC ”T” SRL pentru data de 10 mai 2007 și 11 mai 2007, adunare care avea pe ordinea de zi revocarea administratorilor numiți prin actul constitutiv și numirea unor noi administratori.În data de 11 mai 2007, asociatul ”V” a refuzat să consemneze că asociatul ”I” s-a manifestat împotriva ținerii ședinței și a punctelor de pe ordinea de zi, opoziție întemeiată pe nelegalitatea convocării și pe neîntrunirea condiției unanimității pentru modificarea actelor constitutive.Asociatul ”V” a revocat discreționar vechii administratori, a numit un nou consiliu de administrație format din interpușii săi și s-a desemnat pe sine președinte al consiliului de administrație.Prin ordonanța președințială nr. 1022/COM/08.06.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 2343/111/2007, s-a dispus suspendarea efectelor hotărârii AGA adoptate ilegal de asociatul ”V” în 11 mai 2007.Pentru a-și asigura reușita în planurile sale de acaparare a controlului SC ”T” SRL, asociatul ”V” a repetat de încă 3 (trei) ori scenariul inițial, adoptând în aceleași condiții de nelegalitate alte 3 (trei) hotărâri AGA identice, respectiv hotărârile AGA din 5 iulie 2007, 9 ianuarie 2008 și 16 ianuarie 2008.Hotărârile AGA din 9 ianuarie 2008 și 16 ianuarie 2008 au fost declarate nule absolut prin decizia nr. 3657/2010, pronunțată de ÎCCJ, Secția a II-a Civilă.Ignorând hotărârea irevocabilă pronunțată într-o cauză identică, ÎCCJ a respins cererea de constatare a nulității absolute a hotărârilor AGA din 11 mai 2007 și 5 iulie 2007 formulată de asociatul ”I” pentru lipsa calității sale procesuale active.1. Opoziția manifestată de asociatul ”I” față de ținerea ședinței și de votarea ordinii de zi reprezintă un vot împotrivă, neputând fi calificată ca o abținere de la vot.1.1. În speță, justificarea calității procesuale active a asociatului ”I” rezultă cu evidență din manifestarea opoziției față de ținerea adunării și de aprobarea ordinii de zi, atitudine care trebuie caracterizată ca fiind un vot împotriva ordinii de zi (faptele au fost consemnate în procesul-verbal încheiat separat de asociatul ”I” întrucât susținerile sale nu au fost consemnate în procesul-verbal întocmit de celălalt asociat).1.2. Refuzul de a participa la o adunare convocată și întrunită nelegal nu poate fi calificat ca o abținere, întrucât abținerea presupune lipsa unei opinii privind chestiunea în discuție, iar nu refuzul de a participa la săvârșirea unor nelegalități.Chiar dacă opoziția asociatului ”I” față de ținerea adunării și față de aprobarea nelegală a ordinii de zi nu putea fi reținută ca un vot împotrivă, ea trebuia reținută ca o neparticipare la ședința AGA respectivă, ipoteză prevăzută de art. 132 alin. (2).Așadar, justificarea calității procesuale active a asociatului ”I” rezultă, în speță, din aplicarea primei teze a art. 132 alin. (2) din Legea 31/1990, care legitimează asociații ce nu au luat parte la adunarea generală să exercite acțiunea în anulare a hotărârii AGA.2. Nulitatea absolută a unei hotărâri AGA poate fi invocată de orice persoană interesată.2.1. Dacă nulitatea relativă nu poate fi invocată decât de către asociaţii care fie au votat contra luării hotărârii adunării generale, fie au lipsit de la şedinţa adunării generale, nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, inclusiv de asociaţii şi de administratorii societăţii.Este demn de reținut că, indiferent de soluția referitoare la invocarea motivelor de nulitate relativă, singura condiție impusă de art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 pentru invocarea motivelor de nulitate absolută (”când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată şi de orice persoană interesată”) este aceea a justificării unui interes.2.2. Astfel, dacă se invocă motive de nulitate absolută, acțiunea este imprescriptibilă și poate fi introdusă de orice persoană interesată, chiar și de către terți sau de către asociații care au votat pentru adoptarea hotărârii din eroare.2.2.1. Se impune, însă, ca votul în favoarea adoptării hotărârii lovite de nulitate absolută să fi fost exprimat din eroare, întrucât exprimarea în cunoștință de cauză a unui vot favorabil și atacarea ulterioară a hotărârii adoptate cu votul reclamantului poate constitui un abuz de drept.2.3. În ipoteza prevăzută de art. 132 alin. (3), acționarii și orice alte persoane prejudiciate prin hotărârea adunării generale, precum şi oricine dovedeşte un alt interes legitim pot ataca hotărârea AGA dacă invocă motive de nulitate absolută.2.3.1. Cu alte cuvinte, pentru cazurile de nulitate absolută nu vor mai fi impuse și condiţiile prevăzute de art. 132 alin. (2) LSC, ci vor fi aplicabile condiţiile din dreptul comun.În sprijinul acestei interpretări este și regula ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, care conduce la concluzia că impunerea condiției de a fi votat împotrivă sau de a nu fi participat la adunarea generală reprezintă o adăugare nepermisă la textul art. 132 alin. (3), respectiv în situația de excepție a invocării nulității absolute.2.4. În doctrină s-a subliniat că „în consonanţă cu dispoziţiile de drept comun, art. 132 alin. (3) indică în mod expres că dreptul la acţiune în cazul invocării nulităţii absolute aparţine oricărei persoane interesate, aşadar atât persoanelor care nu au calitatea de acţionar, cât şi acţionarilor care au participat la adunarea generală şi au votat pentru toate rezoluţiile propuse sau au votat împotrivă, însă votul lor nu a fost consemnat în procesul-verbal” (Cristian Duţescu, Drepturile acţionarilor, ed. 3, ed. CH Beck, Bucureşti, 2010).2.5. De asemenea, s-a arătat că „nu poate fi acceptată opinia izolată potrivit căreia acţionarii ar putea invoca motive de nulitate absolută numai cu respectarea prevederilor art. 132 alin. (2), adică numai dacă au lipsit de la adunare sau au votat împotrivă.Derogările permise de art. 132 alin. (3) sunt, cel puţin teoretic, justificate de importanţa valorii normei încălcate. Or, având în vedere această raţiune, instituirea unui tratament diferit ratione materiae nu poate avea nici un suport” (Lucian Bojin, Acţiunea în anularea hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor, ed. UJ, Bucureşti, 2012, p. 201).2.6. În plus, interpretarea, conform căreia asociații care au votat pentru adoptarea hotărârii AGA nu pot solicita constatarea nulității absolute a acesteia, nu poate fi reținută de vreme ce regimul nulității absolute presupune imposibilitatea acoperirii acesteia.

Or, blocarea posibilității asociaților de a solicita constatarea nulității absolute ar echivala cu acoperirea nepermisă a nulității absolute.De altfel, imposibilitatea acceptării acestei interpretări rezultă în prezent și din prevederile art. 1247 alin. (3) NCC, care arată că ”instanța este obligată să invoce din oficiu nulitatea absolută”.3. Asociatul administrator are posibilitatea să ceară constatarea nulității absolute a hotărârilor AGA privind revocarea sa din funcție.3.1. Conform art. 132 alin. (4), administratorii nu pot să atace hotărârea adunării generale prin care au fost revocați din funcție, dar ei pot ataca în instanță celelalte hotărâri ale adunării generale pentru motive de nulitate absolută, fiind, fără îndoială, persoane interesate.Apreciez că interdicția, prevăzută de art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, are în vedere exclusiv administratorii care nu au și calitatea de asociat în societate, iar această interdicție trebuie interpretată și aplicată restrictiv, în concordanță cu principiul exceptio est strictissimae interpretationis.Sensul textului menționat este acela că administratorii neasociați pot ataca pentru motive de nulitate absolută orice hotărâre, cu excepția acelei hotărâri prin care au fost revocați din funcția de administratori.Interdicția comportă anumite nuanțări în ceea ce privește administratorii care au și calitatea de asociați.3.2. Astfel, în jurisprudență, s-a arătat că acţiunea în anulare/constatare a nulității are caracterul unei acţiuni societare deoarece ea este exercitată exclusiv în folosul societăţii şi al acţionarilor, iar nu pentru valorificarea unui interes personal, chiar dacă, implicit, are şi consecinţe de această natură.Ca atare, interesul reclamantului de a ataca hotărârea adunării generale a acţionarilor derivă din chiar calitatea sa de acţionar la societatea a cărei hotărâre o atacă (C.A. Bucureşti, s. a IV-a Com., dec. nr. 500/2002, în C.P.J.C. – C.A.B. 2002, p. 148-149).3.3. De asemenea, ÎCCJ a statuat în jurisprudența sa recentă (decizia nr. 713/15.02.2012, pronunțată de Secția a II-a Civilă) că ”deşi dispoziţiile art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 prevăd că membrii consiliului de administraţie nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie, totuşi, în situaţia în care administratorul revocat deţine şi calitatea de acţionar al societăţii, devin incidente dispoziţiile art. 132 alin. (3) din aceeaşi lege, conform cărora, atunci când se invocă motive de nulitate absolută, dreptul la acţiune este imprescriptibil, iar cererea poate fi formulată de orice persoană interesată.Astfel, îngrădirea dreptului acţionarului care a fost revocat din funcţia de administrator de a ataca hotărârea AGA pentru alte motive decât cele ce vizează propria revocare ar da o interpretare de un formalism excesiv a art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, ceea ce ar conduce la încălcarea principiului liberului acces la justiţie, aşa cum este el reglementat prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţia României.”3.4. De altfel, când se invocă motive de nulitate absolută, legitimarea procesuală activă ar putea fi recunoscută asociatului administrator chiar și pentru faptul că, prin respingerea acțiunii sale, s-ar ajunge la situația în care nulitatea absolută să poată fi acoperită, fiind evident că asociații care au adoptat-o nu o vor ataca.3.5. Mai mult, o interpretare contrară ar avea și consecințe inedite: un terț față de societate ar avea posibilitatea să atace o hotărâre AGA pentru motive de nulitate absolută, dar asociaților nu le-ar fi permis acest fapt.S-ar ajunge, astfel, la situația în care o hotărâre lovită de nulitate absolută să rămână valabilă doar pentru că asociatul prejudiciat este și administrator.3.6. Dacă legiuitorul dorea să excepteze acţionarii/asociaţii dintre persoanele care au dreptul de a solicita instanței de judecată constatarea nulității hotărârilor adoptate cu încălcarea legii/actelor constitutive, atunci s-ar fi specificat clar acest aspect deoarece, în sistemul nostru de drept, excepţiile sunt de strictă interpretare, exceptio est strictissimae interpretationis.În acest sens, doctrina[1] a reținut următoarele: „având în vedere caracterul social al acţiunii în anularea/declararea nulităţii absolute a hotărârii adunării generale, apreciem că orice acţionar justifică un interes atunci când invocă încălcări legale sau statutare prin hotărârea AGA atacată.”3.7. Or, odată stabilit interesul, calitatea procesuală activă a asociatului ”I”, în această speță, este indubitabilă.3.8. Așadar, acțiunea formulată de asociatul ”I” era singurul remediu pus la dispoziția sa de Legea nr. 31/1990 pentru înlăturarea modificărilor nelegale ale actelor constitutive ale societății, iar acest demers nu putea fi respins de plano doar pentru că ar fi avut consecințe implicite și asupra calității de administrator a asociatului reclamant.De altfel, așa cum am mai arătat, ÎCCJ stabilise, cu putere de lucru judecat într-un litigiu identic, că administratorul asociat poate ataca hotărârea AGA prin care a fost revocat.4. Decizia nr. 3915/13.11.2013 a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.Din păcate, judecătorii Nela Petrișor, Constantin Brânzan și Aurelia Motea nu s-au limitat la interpretarea profund eronată a textelor de lege (fără a efectua o minimă cercetare doctrinară), ci au procedat în mod nelegal la reanalizarea și reaprecierea elementelor de fapt ale speței, calificându-le în mod diametral opus faţă de constatările instanței de apel.Astfel:4.1. ”În speță, asociatul ”I” a participat la adunările generale ale căror hotărâri sunt contestate, dar a refuzat să-și exprime votul, nefiind astfel în situația specifică a art. 132 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 de a vota împotrivă și de a cere să se insereze acest aspect în procesul verbal al ședinței”. (…)După cum s-a statuat în doctrină[2], ”ca natură juridică, procesul-verbal este un mijloc de probă, a cărui constituire este impusă în mod imperativ de lege, dar care poate fi combătut prin probă contrară (inclusiv prin martori și mărturisire)”.Așadar, instanța de recurs a reapreciat, a reinterpretat și a înlăturat fără nicio justificare probele reținute de instanțele de fond care demonstrau că asociatul ”I” și-a manifestat opoziția categorică față de ținerea adunării și de aprobarea ordinii de zi.Reamintesc că această opoziție nu fusese consemnată în cuprinsul procesului-verbal redactat de interpușii recurentului ”V”, dar era dovedită de procesul-verbal întocmit chiar de asociatul administrator ”I”.4.1.2. De altfel, art. 132 alin. (2) impune condiția de ”a cere” consemnarea votului împotrivă, aceasta nefiind o obligație de rezultat, deoarece secretarul de ședință poate refuza consemnarea acestui aspect în procesul-verbal de ședință.4.1.3. În acest context, interpretarea, conform căreia neconsemnarea opoziției unui asociat la ținerea adunării și la adoptarea unei ”hotărâri” constituie o abținere, este de-a dreptul absurdă și creează premisele săvârșirii unor abuzuri în practică.4.2. ”În mod eronat, instanța de apel a reținut că, față de împrejurarea că, pe ordinea de zi s-au aflat și alte puncte, respectiv alegerea altor administratori, modificarea actului constitutiv și numirea directorului general, reclamantul poate ataca hotărârea AGA privind și revocarea sa din funcție”.”De vreme ce administratorul asociat nu are dreptul de a vota în cadrul adunărilor generale în care administrația sa este pusă în discuție, el nu are dreptul să conteste revocarea sa din funcție și nici numirea noilor administratori sau a directorului general, numirea noilor persoane însărcinate cu conducerea administrativă fiind rezultatul firesc al măsurii revocării”.Pe lângă faptul că sunt analizate din nou și răstălmăcite probele administrate în dosar, se constată o strădanie din răsputeri a instanței de recurs în motivarea acestei soluții rarisime prin absurdul său.Astfel, se afirmă în mod categoric și ilogic că administratorul revocat ”I” nu avea posibilitatea să conteste hotărârile AGA ce fac obiectul prezentei cauze, în contextul în care ÎCCJ tace asurzitor cu privire la faptul că aceste argumente sunt cu atât mai puternice în ceea ce-l privește pe administratorul ”V”, care se află sub incidența acestei interdicții atât ca administrator revocat, cât și ca administrator nou numit …4.3. Conform art. 314 CPC, ÎCCJ hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.În toate celelalte cazuri, instanţele de recurs şi, în special ÎCCJ, nu pot judeca pricina pe fond, întrucât legea nu dă în competenţa lor funcţională astfel de atribuţii.Aşadar, instanţele de recurs, cu atât mai puţin ÎCCJ, nu au competenţa funcţională de a se pronunţa în fond asupra pricinii deduse judecăţii decât în cazuri foarte limitate, mai precis, doar în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt deplin stabilite.Exempli gratia, prin decizia ÎCCJ nr. 893/4.03.2010, nepublicată, s-a admis contestaţia în anulare pe motivul încălcării competenţei funcţionale, statuându-se că „în cadrul competenţei materiale, trebuie distins între competenţa materială funcţională, care se stabileşte după atribuţiile ce revin fiecărei categorii de instanţe, pe de o parte, şi competenţa materială procesuală care se stabileşte în funcţie de obiectul, natura sau valoarea litigiului, pe de altă parte.”Asupra fondului pricinii, instanţele de recurs nu se pot pronunţa decât dacă faptele sunt pe deplin stabilite.Instanţele de fond sunt suverane în aprecierea şi stabilirea situaţiei de fapt, motiv pentru care, de altfel, în recurs nici nu sunt admisibile probe noi (cu excepţia înscrisurilor).De altfel, recursul este o cale de atac extraordinară şi nedevolutivă, în care nu se rejudecă pricina sub toate aspectele sale, ci se judecă, doar sub aspecte de legalitate, hotărârea atacată.Or, din câte se pot observa din analiza motivării deciziei criticate, instanţa de recurs a reluat fondul pricinii, dând o altă calificare probelor administrate la instanţele de fond.În doctrină[3] s-a arătat că “în cadrul competenţei materiale, trebuie distins între competenţa materială funcţională, care se stabileşte după felul atribuţiilor ce revin fiecărei categorii de instanţe, pe de o parte, iar pe de altă parte, competenţa materială procesuală, care se stabileşte în funcţie de obiectul, natură sau valoarea litigiului”.Mai mult, se apreciază de acelaşi autor[4]: “Competenţa materială funcţională este aceea care determină şi precizează funcţia şi rolul atribuite fiecărei din categoriile instanţelor judecătoreşti, iar competenţa materială procesuală este aceea care determină categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o anumită categorie de instanţe judecătoreşti.Competenţa materială este reglementată de norme de ordine publică, deci are caracter absolut, astfel încât părţile nu pot conveni să deroge de la aceste norme, nici chiar cu autorizarea instanţei.”Astfel, în această speță, ÎCCJ nu putea reinterpreta și nu putea recalifica probele administrate la instanţele de fond întrucât legea nu dă în competenţa sa materială funcţională astfel de atribuţii.În consecinţă, la interpretarea greșită a art. 132 din Legea nr. 31/1990, judecătorii Nela Petrișor, Constantin Brânzan și Aurelia Motea au adăugat și încălcarea competenţei materiale funcţionale fixate de lege prin norme imperative.În acest context, pot înțelege calificarea dată acestei decizii de unul dintre avocații recurentului ”V” ca fiind o hotărâre ”providențială”, numai că, în opinia mea, termenul adecvat este acela de ”pleașcă”…[1] C. Duţescu, Drepturile acţionarilor, ediția a II-a, Ed. CH Beck, Bucureşti 2007, p. 385.[2] Stanciu Cărpenaru, Gheorghe Piperea, Sorin David, Legea societăților, Comentariu pe articole, ediția a V-a, p. 428.[3] Gabriel Boroi, Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Vol. I, Editura All Beck, 2001, p. 6.[4] Idem, p. 28.Petre PIPEREAAvocat Partener PIPEREA & ASOCIAȚII