Intr-un stat de drept modern, o victorie a unei persoane sau a unui grup de persoane contra detinatorilor puterii economice sau politice va fi inceputul unei victorii generale, a tuturor victimelor abuzurilor. Justitia nu este sau nu ar trebui sa fie “un joc de poker al avocatilor” (cf.  Alain Pellet, expertul desemnat de Romania pentru delimitarea spatiilor maritime in litigiul de la Haga dintre Romania si Ucraina relativ la Insula Serpilor), ci locul unde cetatenii ajung, ca ultim resort, pentru a-si realiza drepturile. Judecatorii sunt cei care, dind prioritate la aplicare Tratatelor relative la drepturile omului la care Romania este parte si dreptului comunitar European, declara legea romana ca fiind inaplicabila si recunosc drepturile cetatenesti. Si acest lucru se face la propunerea a reclamantilor, de cele mai multe ori prin avocati (sunt si avocatii buni la ceva, nu?). In procesele colective probabilitatea realizarii eficiente si ne-costisitoare a drepturilor este mai mare, numarul mare de reclamanti facind posibila egalitatea armelor.Asadar, dreptul cetatenilor, al consumatorilor, al pagubitilor sau al salariatilor, adica al celor multi si lipsiti de mijloacele financiare si legale de care dispun din belsug detinatorii puterii iese uneori la iveala in contra legii romane sau in contra clauzelor contractuale impovaratoare. Abuzul de putere, daca exista, este corectat prin interventia judecatorului.  Detinatorii puterii politice se intreaba surprinsi cum este posibil ca un drept sa se realizeze in contra legii interne. Dar, in prezenta unei legislatii impredictibile si care se departeaza de la principiile democratiei, in prezenta unor legi ilegitime care se indeparteaza de bunul simt comun si de echitate , judecatorul este chemat sa aplice o lege mai inalta, cea relativa la drepturile omului si la principiile Uniunii Europene, lege la care Romania a aderat, renuntind in parte la suveranitatea sa. Cind legea interna este gresita, ilegitima, lipsita de sens, dreptul se realizeaza in contra legii, pentru ca legea incalca principiul echitatii si bunul simt comun. Legea este efemera, in timp ce dreptul este etern, caci dreptul este modul in care trebuie organizata pacea sociala. Judecatorul nu are doar dreptul de a interveni, ci chiar obligatia constitutionala de a realiza dreptul.       Detinatorii puterii economice se lamenteaza ca legea sau judecatorul intervin in contracte, acte juridice care sunt privite in mod naiv sau radicalizat ca sacrosancte, sub cuvint ca sunt guvernate de asa-zisul principiu al libertatii de vointa. Dar contractele, mai ales cele de lunga durata, sunt rareori la libera negociere a partii slabe in contract, fiind impuse de comercianti, care deseori abuzeaza de pozitia lor dominanta in piata si de forta lor economica, juridica si chiar politica. Unele contracte sunt chiar impuse prin lege consumatorului (asigurarea obligatorie este un exemplu; la fel si rovinieta), in timp ce alte contracte sunt impuse de cvasi-monopolul, protejat de autoritati, pe care il detin comerciantii (contractele de furnizare de utilitati si contractele de credit de retail sunt alte doua bune exemple). Fiind construite pe clauze abuzive sau pe vointa alterata a consumatorului, aceste contracte nu pot avea toate efectele urmarite de comercianti, intrucit in mare parte sunt in contra ordinii publice si a bunelor moravuri. Legislatia de protectie (codul muncii, codul consumului) este menita a actiona ca un levier in favoarea partii slabe in contract, pentru a re-echilibra contractul, din start construit pe temelia unui dezechilibru major in favoarea comerciantului si in defavoarea consumatorului sau a salariatului, care este tinut sa suporte toate riscurile contractului. In plus, un contract de lunga durata este un parteneriat intre creditor si debitor, care sunt solidari in executarea contractului, fiecare avind obligatia sa il puna pe celalalt in postura de a-si executa obligatiile, dar si de a-si insusi emolumentul contractului. Un contract de lunga durata este facut pentru a asigura cistiguri ambelor parti (win-win situation) sau, dupa caz, pentru a partaja pierderile sau riscurile executarii sale. Daca acest echilibru nu este pastrat pe toata perioada contractului, judecatorul are nu doar dreptul, ci chiar obligatia de a “interveni” pentru a revizui si a reconstrui contractul intr-o maniera care sa faca posibila continuarea sa, in beneficiul ambelor parti.In lipsa acestei competente a judecatorului, cei oprimati de legi ilegitime se vor revolta, cu riscul derapajului catre anarhie. Iar cei covirsiti de contracte impovaratoare vor intra in faliment, determinind la final falimentul comerciantului. Dreptul de aceea este organizarea pacii sociale, caci permite reconstructia pasnica a raporturilor sociale prin solutii juridice.Democratia inseamna drepturi individuale transformate zi de zi in fapte si nu doar sloganuri legale ori activitati ale administratiei cu caracter de PR. Cetateanul nu poate astepta o reactie eficienta a legiuitorului sau a institutiilor, ca solutie la problemele proprii, caci aceasta reactie e intodeauna populista si/sau intirziata. Si atunci el ataca legea sau contractul in justitie, in mod individual, dar si in procese colective, in acest caz cu mult mai multa forta si convingere. Interesant este ca cei care declanseaza procese colective sunt oameni educati si informati, sunt oameni care si-au putut cunoaste drepturile, in prealabil apelului la justitie. Asociindu-se in consortii procesuale, ei ajung in situatia in care pot angaja avocati comparabili ca notorietate si competenta cu avocatii detinatorilor puterii (in mod evident, scumpi si influenti) si, deci, la o dezirabila egalitate a armelor in proces. Fata de aceasta realitate a asocierii cetetenilor in vederea realizarii drepturilor lor individuale, reactia institutiilor statului si reactia tribunalelor a fost in mare parte anacronica, in contra-timp cu vremurile, dar lucrurile par a se schimba in tribunale, intrucit pe de o parte oamenii au reinceput sa creada in justitie, ca ultim resort in lupta lor pentru drepturi, iar judecatorii au inceput sa inlature de la aplicare legi sau clauze contractuale ilegitime.  Detinatorii puterii politice sau economice care abuzeaza de ea – bancile, patronii, monopolurile sau cvasi-monopolurile, institutiile statale – au propria lor agenda politica sau economica si de organizatie, agenda care nu concorda cu sau nu tine seama de realitatile societatii romanesti, mai ales in perioada de criza pe care o traversam. Nu tin cont, deci, de agenda publica. La nivelul cetatanului, masurile de austeritate si planurile de profit ale puterilor politice si economice nu tin loc de necesitatile urgente ale fiecaruia. O privire chiar si superficiala a detinatorilor acestei puteri la procesele colective declansate anul trecut sau anul acesta le-ar atrage atentia, caci suntem in prezenta unei adevarate miscari civice, care revela si solutiile reale ale crizei. Procesele colective contra bancilor, unde se invoca incalcarea prin contracte de credit de consum a legislatiei protectiei consumatorului, precum si cele pentru pensii, au fost organizate in faza pre-judiciara de cetateni, care s-au asociat informal in grupuri de dezbatere si actiune si care comunica eficient intre ei prin intermediul internetului. In mare parte, gestiunea acestor procese se imparte si acum intre grupurile de initiativa si casele de avocatura care organieaza procese colective.Am indicat procesele colective ca solutie pentru stoparea unor abuzuri inca din 2008-2009 (taxa de poluare, radarele fixe, ridicarile ilegale de masini). In acea perioada, criza nu lovise asa de puternic individul, iar autoritatile inca nu constientizasera ca si Romania va fi lovita de criza. De aceea, demersurile au avut un ecou relativ redus ca intensitate. Dar in 2010 criza s-a instalat deplin in Romania si a inceput sa se simta la nivel de individ, care a inceput sa pretuiasca orice leu pe are il cheltuieste in plus si, cu atit mai mult, orice leu pe care il plateste nedatorat bancilor sau ii este confiscat de stat ca urmare a masurilor de austeritate. De aceea, revolta judiciara contra abuzului de putere politica si economica a avut o dimensiune asa de inalta in 2010 comparativ cu 2008-2009. Si, cel mai important, procesele colective din 2010 i-au facut pe detinatorii puterii sa se teama de abuzurile lor si sa incerce sa vada legea si contractele altfel, ca instrumente de drepturi nu numai pentru ei, ci si pentru destintari ori pentru co-contractanti.Raspunsul autoritatilor – in care includ si sefii de orice nivel ai judecatorilor – la acest curent a fost de descurajare a judecatorilor sau chiar de timorare a acestora. Multi dintre judecatori au inceput sa se teama de sanctiuni disciplinare sau de riscul de a nu isi putea continua ascensiunea profesionala. Unora li s-a oferit o cariera corespunzatoare in schimbul unor solutii care sa nu deranjeze puterea. Si probabil ca unii au acceptat oferta, intrucit solutiile revolutionare din toamna anului 2010 au fost desfiintate in recurs, in ciuda unei evidente incalcari a principiilor CEDO si ale dreptului comunitar european. Raspunsul puternicilor economiei la acest curent a fost majorarea bugetelor de PR, cu accent pe decredibilizarea liderilor de procese colective si pe descurajarea reclamantilor. Multi judecatori au inceput sa se intrebe daca este bine sa actioneze ca oameni ai cetatii in timp ce cariera le este pusa in pericol sau creditele angajate la banci le sunt declarate scadente anticipat. Si probabil, mai ales cei din Bucuresti, au cedat propriilor tentatii mirene, in defavoarea atitudinii semi-eroice din toamna, cind in sute de procese bancile erau trimise la podea. Este clar ca, spre exemplu, la Curtea de Casatie puterea economica a bancilor este considerata mai importanta decit multimea de 4 milioane de consumatori, din moment ce, recent, s-a desfiintat decizia unui curtii de apel din tara, decizie pe care eu o laudam in urma cu doua lumi pe blogul meu. Sau, cine stie, judecatorilor le-a disparut, intre timp, curajul de a-si respecta obligatia din Constitutie de a aplica dreptul chiar si in contra legii. Sau independenta?Ma intreb ce au de spus liderii revolutiei judecatoresti din 2009, ajunsi acum in CSM. Mai ales ca, foarte recent, unul dintre acesti lideri a devenit membru in CSM, organism care se comporta ca un fel de sefie colectiva a sistemului judiciar si pe care persoana in cauza il critica cu multa convingere si cu sabia independentei si a curajului in mina in perioada 2009-2011. Daca va face in CSM ceea ce a sustinut in ultimii ani (printre altele, ideea de lasare inaplicabila a legii romane pentru motiv de contrarietate cu CEDO si cu dreptul comunitar european), probabil ca voi vota si eu persoana in cauza pentru „omul anului 2011 in Romania”. Daca nu, voi considera ca a declansat o furtuna intr-un pahar de apa sau, mai plauzibil, o revolutie personala menita a prelua puterea si atit.            Procesele colective sunt grele si de natura a demola unele cutume ale instantelor ori de natura a deranja comoditatea judecatorilor. Refuzul de a le judeca sub diverse pretexte (inadmisibilitate, lipsa de timp, lipsa de resurse financiare, logistice si umane, complexitate ridicata, lipsa de obiect pe motiv de abrogare sau revocare a actului administrativ atacat, inlocuit intre timp de putere cu un alt act administrativ sau cu o ordonanta de urgenta, inatacabila in contencios, „ne-prevederea” in lege etc.) este cel mai periculos risc pentru statul de drept, mai ales in aceasta perioada de criza, cind cei puternici devin si mai puternici, pe motiv ca sunt prea puternici pentru a esua.Am intilnit judecatori care refuza sa judece procese colective, pur si simplu. O intreaga sectie a Tribunalului Bucuresti – sectia de litigii de munca – refuza procesele colective in materie de pensii si alte drepturi sociale pe motiv ca sunt prea complicate si ca fac indirect inaplicabila regula repartizarii aleatorii „optime” a dosarelor, regula care a dus la consecinta unor termene de peste 18 luni in litigiile de munca (despre care stim cu totii ca sunt realmente pe viata si pe moarte). Este o directiva a conducerii sectiei, care se respecta si nu se discuta. Cu toate ca judecatorii se considera independenti. Si cu toate ca, atunci cind au obtinut in justitie salarii si sporuri, judecatorii si procurorii au facut-o in procese colective. Sunt, de altfel, notorii situatiile in care, sub pretextul independentei, judecatorii refuza sa aplice precedentul judiciar. O doamna judecatoare de la sectorul 3, recent venita de pe bancile INM, obisnuieste sa spuna in stil Louis XIV : „eu nu sunt tinuta de ceea ce spun alti judecatori”. Adica, l’etiquete c’est moi. Aceasta in conditiile in care CEDO ne spune de ani de zile ca tocmai refuzul precedentului judiciar este incalcarea cea mai grava a accesului liber si efectiv la justitie si ca precedentul judiciar este lege in sensul Conventiei, in timp ce legea interna, imprevizila, schimbata zi de zi, impanata cu politici efemere, nu este lege in sensul Conventiei. Daca acest gen de independenta este deprinsa in INM, poate ca ar fi momentul sa ne intrebam daca o astfel de scolire a judecatorilor ne dorim. Daca procesele colective sunt atit de ostil primite de judecatori, dupa ce in anii din urma le acceptau pe motiv ca reclamanti sunt ei, poate ca ar fi momentul sa ne intrebam daca nu cumva ar trebui organizate curti cu juri pentru acest gen de procese, care sa se pronunte cu simplitate si pe intelesul tuturor, pe baza realitatii faptelor, a echitatii si a bunului simt comun, lasind judecatorilor „grija” sau „distractia” formelor procedurale si a exceptiilor, inadmisibilitatilor si a altor bla-bla-uri tehnice neinteresante, ba chiar detestabile pentru omul de rind. In fine, daca precedentul judiciar este atit de vehement refuzat de judecatori care se considera un fel de semi-zei ai societatii, poate ca ar fi bine ca precedentul judiciar din procesele colective sa devina lege interna a Romaniei. Revirimentul de incredere in justitie a cetatenilor din anul 2010 este o oportunitate pe care CSM, profesiile juridice si autoritatile nu ar trebui sa o piarda. Oamenii au vrut sa creada in justitia noastra si de aceea au creat consortii procesuale declansind procese colective. Implicind un numar mare de oameni, costurile legale si judiciare sunt suportabile, numarul cauzelor se reduce, iar solutiile date in dosare cu mii de reclamanti sunt mai greu de refuzat de judecatori cu titlu de precedent judiciar. E simplu, e de bun simt. Daca justitia va deveni simpla, logica, pe intelesul tuturor si predictibila, oamenii isi vor recapata increderea in justitie, iar detinatorii puterii vor invata treptat sa ne respecte pe noi ca cetateni, votanti si consumatori a la fois. Stiind la ce trebuie sa se astepte, oamenii n vor mai merge atit de des in justitie sa isi pretinda drepturile. Iar CEDO va rasufla, in sfirsit, usurata, putind sa inchida robinetul cu miile de cazuri romanesti cu care este inundata in prezent.