La sfirsitul acestei saptamini intra in vigoare Noul Cod Civil. Este o lege masiva, de peste 2700 de articole, uneori stufoase sau de-a dreptul prolixe. Este o lege care va spori complexitatea contractelor si, in general, a raporturilor juridice, va face nelipsit de la masa negocierilor sau din sala de judecata specialistul legal si va implica si mai mult judecatorul in relatiile umane. Contractul va deveni un fel de ménage a trois in care partile contractante vor putea stabili esentialul relatiilor dintre ele, judectorul fiind indrituit ca, la cererea uneia dintre parti, sa completeze contractul cu elementele de detaliu, ne-esentiale sau chiar, in situatie de impreviziune (cum este actuala criza economica), sa modifice esenta contractului, mai intii descopunindu-l in partile componente si, ulterior, recladindu-l pe noua temelie determinata de starea de impreviziune, in ideea, corecta in linii mari, de a face posibila executarea in continuare a contractului.Noul Cod Civil schimba doua mari paradigme ale sistemului legal romanesc, dupa care : (i) Codul civil este destinat relatiilor dintre simplii particulari, el fiind aplicabil in relatiile juridice de afaceri doar cu titlu de drept comun, adica in completarea codului comercial sau a legilor comerciale speciale destinate relatiilor de afaceri; (ii) fiecare persoana are un patrimoniu, bunurile ce-l alcatuiesc servind garantiei comune si egalitare a creditorilor.Noul Cod Civil nu se mai aplica doar simplilor particulari. Obligatiile profesionistilor, atit cele care rezulta din relatiile dintre ei (B2B), cit si cele care rezulta din relatiile dintre ei si simpli particulari (B2C) sunt reglementate direct de Codul civil. Incepind cu 1 oct 2011, Codul civil li se va aplica profesionistilor nu ca drept comun, ci ca reglementare directa. Art. 3 din Noul Cod Civil arata ca este profesionist cel ce exploateaza o intreprindere, exploatarea intreprinderii fiind exercitiul sistematic al oricarui tip de afacere sau activitate, cu sau fara scopul de a produce profit. Asadar, sunt profesionisti atit titularii intreprinderilor de tip comercial clasic, asa cum ii cunosteam pina acum (adica societatile comerciale, regiile, organizatiile cooperatiste, comerciantii persoana fizica), cit si persoanele care exercita profesii liberale sau reglementate (medici, ziaristi, avocati, notari), precum si institutiile publice (spitale, universitati, teatre) si organizatii non-guvernamentale (fundatii, asociatii, cluburi sportive, culte religioase). Ca fapt divers, as atrage atentia ca toti acesti profesionisti (cu exceptia unor categorii speciale aparate prin lege de asemenea pocinog) pot fi subiecte ale procedurii insolventei si, implicit, ale falimentului. Prin volum si valoare a contractelor (si a celorlalte surse generatoare), este evident ca majoritatea covirsitoare a raporturilor juridice guvernate de Noul Cod Civil vor fi raporturile juridice in care cel putin una dintre parti este un profesionist. Asadar, nu o sa va surprinda cind voi spune ca acest nou cod civil va fi un cod al profesionistilor, adica un cod al afacerilor.Noul Cod Civil abandoneaza ideea unicitatii patrimoniului si a concursului egalitar intre creditori. Se instituie o segmentare a patrimoniului in doua sau mai multe mase patrimoniale distincte; creditorii aferenti fiecareia dintre aceste mase distincte nu se mai interfereaza, adica nu mai intra in concurs egalitar la urmarirea bunurilor din patrimoniul debitorului. Pe de alta parte, titularului unui patrimoniu i se permite sa creeze, prin act unilateral sau prin conventie, o inalienabilitate sau o insesizabilitate temporara a unora dintre bunurile care fac parte din patrimoniul sau.Separatia de patrimonii poate fi efectul patrimoniului de afectatiune profesionala, al fiduciei sau al administrarii depline a bunurilor. In oricare dintre aceste situatii, bunurile ce fac parte din segmentul/fractiunea/masa de patrimoniu create de titular prin desprinderea unei parti din bunuri din patrimoniul general nu mai sunt supuse urmaririi creditorilor personali ai debitorului, ci numai creditorilor aferenti masei de bunuri respective. O banca, fiscul sau un creditor obisnuit al titularului patrimoniului, nu va putea urmari bunurile afectate profesiei, fiduciei sau administrarii depline cita vreme profesia se exercita sau fiducia ori administrarea deplina sunt valabile. In schimb, creditorii aferenti masei distincte de bunuri vor putea urmari bunurile din patrimoniul general al debitorului lor, daca si numai daca bunurile afectate masei patrimoniale in legatura cu care s-a nascut creanta lor sunt insuficiente pentru acoperirea intregii creante. Regula separatiei de patrimonii este pastrata chiar si in caz de insolventa, actul de constituire a masei de bunuri nefiind afectat de insolventa debitorului. Este evident ca vor exista multe fraude in dauna creditorilor si ca instrumente ca fiducia, spre exemplu, vor putea fi usor folosite pentru a ascunde averi sau spalari de bani. Dar, pe de o parte, Codul civil ofera motive de anulare pentru frauda a acestor acte de separare a patrimoniilor si, in plus, instrumente ca fiducia sunt permise doar unor categorii restrinse de persoane. Spre exemplu, fiduciar va putea fi o banca, o societate de administrare a investitiilor, un avocat sau notar. O banca va putea chiar sa fie si fiduciar si beneficiar al fiduciei, in acelasi timp (debitorul ofera, astfel, o garantie foarte puternica bancii, care nu numai ca va avea prioritate la vinzarea bunurilor, dar le va si administra, in folos propriu).Inalienabilitatea inseamna interdictia de a vinde (bun inalienabil inseamna bun care nu se poate vinde), iar insesizabilitatea inseamna imposibilitatea executarii silite (bun insesizabil inseamna bun care nu se poate executa silit). Aceste restrictii ale circulatiei juridice a bunurilor sunt, in mod traditional, prevazute in Constitutie sau in lege si privesc bunuri cu un anume specific (bunurile din domeniul public, bunurile din patrimoniul cultural, odoarele bisericesti). Dar Noul Cod Civil permite instituirea acestor restrictii si pe cale conventionala. Spre exemplu, un parinte poate face copilului sau o donatie, o imparteala de ascendent (partaj in timpul vietii parintelui) sau un testament in care sa transfere un bun sau o masa de bunuri copilului, cu obligatia de a nu le instraina si a se asigura ca aceste bunuri raman in familie, pa ramura masculina a acesteia. Un astfel de bun este inalienabil (si, implicit, insesizabil), ceea ce inseamna ca donatarul sau mostenitorul nu vor putea sa il vinda, iar creditorii personali ai acestuia nu vor putea sa il urmareasca silit. In acest fel, se realizeaza o separatie de patrimonii in persoana donatarului sau a mostenitorului care il va “apara” de urmarirea creditorilor sai personali.Pe de alta parte, sunt insesizabile prin lege (adica nu pot fi urmarite silit de catre creditorii personali ai profesionistului) bunurile care sunt afectate exercitiului unei profesii. Noul Cod Civil, in mod regretabil, nu reglementeaza expres o astfel de insesizabilitate si pentru persoanele juridice (desi, pentru indentitate de ratiune, aceasta ar trebui extinsa de la persoanele fizice la persoanele juridice; intr-adevar, utilajele, masinile, materialele, uzina etc sunt afectate exercitiului afacerii si o executare silita a acestora ar insemna finalul afacerii persoanei juridice, ceea ce ar afecta nu numai creditorii acesteia, ci si salariatii sai, si fiscul, precum si banca urmaritoare si care vinde silit aceste bunuri afectate garantiei).Noul Cod Civil permite si asa-numitele contracte pre-nuptiale (incheiate inainte de casatorie) sau contracte matrimoniale (incheiate in timpul casatoriei), prin care cei doi (viitori) soti isi reglementeaza titularitatea asupra bunurilor care vor fi dobindite in timpul casatoriei. Desi astfel de contracte par imorale pentru marea majoritate a populatiei Romaniei, ele au o anumita logica, intrucit in eventualitatea unui partaj ca urmare a divortului (care reprezinta o chestiune personala a sotilor), bunurile celor doi soti sunt clar separate, iar partajul este inutil. In acest fel, persoanele aflate in divort care au afaceri sau exercita o profesie reglementata si care tin dependenti de aceasta afacere sau profesie un mare numar de persoane, nu mai sunt fortati sa amestece chestiunile de afaceri cu cele personale si nu mai sunt un pericol pentru stakeholder-ii lor prin simplul fapt ca divorteaza.Patrimoniul de afectatiune profesionala reprezinta totalitatea bunurilor pe care profesionistul le afecteaza profesiei, atit cele existente, cit si cele care intra in patrimoniul profesional pe parcusul exercitarii profesiei. Poate fi vorba nu numai de bunuri mobile, ci chiar de imobilul in care se exercita profesia. Pe perioada existentei acestei afectatiuni, creditorii personali ai profesionistului nu pot executa silit bunurile afectate profesiei. Aceste bunuri sunt considerate bunuri proprii si nu fac obiectul partajului dupa divort. Dimpotriva, un creditor aferent exercitiului profesiei (spre exemplu, o banca furnizoare a unui credit pentru cumpararea imobilului unde se desfasoara profesia debitorului) va putea sa urmareasca celelalte bunuri din patrimoniul general al debitorului, in masura in care bunurile profesionale executate silit nu au fost indestulatoare, dar in acest caz va trebui sa intre in concurs cu ceilalti creditori, personali, ai profesionistului.Fiducia este un contract prin care constituitorul confera fiduciarului gestiunea si dreptul de dispozitie asupra unei mase de bunuri, drepturi si garantii. Fiduciarul va plati constituientului (sau unui tert beneficiar, spre exemplu, o banca, o fundatie, un descendent cunoscut sau ascuns publicului etc.) beneficiile masei de bunuri, minus onorariul sau. Fiducia dureaza maxim 33 de ani. In tot acest timp, fiduciarul se comporta ca un proprietar al bunurilor (in cazul imobilelor, fiducia chiar se inscrie, pe numele fiduciarului, in cartea funciara). De aceea, creditorii personali ai constituitorului nu mai pot urmari silit aceste bunuri, cu exceptia cazului in care au inscrisa asupra acestor bunuri o garantie reala (ipoteca sau gaj) anterioara perfectarii fiduciei sau cu exceptia cazului in care fiducia a fost desfiintata in instanta pentru frauda. Fiduciar poate fi un avocat, un notar, o banca sau o societate de administrare  investitiilor. In mod evident, fiducia va fi un instrument predilect al oamenilor de afaceri pentru limitarea riscului de executare silita asupra bunirilor afectate uneia sau mai multor afaceri sau pentru o mai buna relationare in raporturile juridice cu banca (asa cum s-a vazut, banca poate fi si fiduciar si benficiar, uneori in acelasi timp).Administrarea deplina a bunurilor este, in linii mari, similara cu fiducia (de altfel, intr-o anumita masura, Noul Cod Civil face dubla reglementare in aceasta privinta). O persoana fizica sau juridica poate conferi unui administrator de bunuri administrarea deplina a unor bunuri determinate sau a unei fractiuni de patrimoniu. In limitele contractului, administratorul de bunuri poate face inclusiv acte de dispozitie asupra acestor bunuri, fara o imputernicire expresa din partea titularului (lucru care, in practica, va crea cu siguranta mari probleme in circuitul de afaceri, unde celeritatea si increderea intre parteneri sunt cerinte ale succesului). Diferenta  - aproape insesizabila – intre fiducia si administrarea bunurilor consta in faptul ca fiducia este menita a institui o gestiune asupra unei universalitati, in timp ce administrarea bunurilor se refera, in genere, la bunuri dterminate (cu toate ca insusi Codul Civil vorbeste de administrarea unei universalitati de creante sau de garantii). In rest, institutiile sunt similare, inclusiv sub aspectul insinuarii unei banci in pozitia de administrator al unor bunuri care sunt date in garantie de catre titular.In final, am putea spune ca, la fel ca orice lucru necunoscut, si Noul Cod Civil ne poate produce teama, mai ales ca el contine noutati socante. O temere ne-ar putea suscita si tendinta – nu neaparat voita – a autorilor Noului Cod Civil de juridiciza tot ceea ce este real sau optional (pina la urma, contractele sunt instrumentul predilect al optiunii umane, prin care omul isi modifica la modul cel mai profund realitatea si viitorul). Reglementarile Noului Cod Civil par sa invite partile nu la dialog, ci la conflicte legale si judiciare, judecatorul fiind permanent aratat ca un capat de drum. Formalismul si invitatia absconsa la litigiu reprezinta o juridicizare nedorita a relatiilor intre oameni, pentru care conflictul ar trebui sa fie exceptia si nu regula. Gradul mare de incarcare a instantelor (peste 2 milioane de dosare pe rol, conform ultimului raport al CSM) nu inseamna numai faptul ca ne transformam, treptat, intr-o natie de procesomani, ci si faptul ca sistemul judiciar va deveni din ce in ce mai ineficient, mai greu accesibil si, in final, mai greu de suportat. Chiar daca impresia publicului este aceea ca justitia este gratuita (procesele contraventionale si cele in materie de imobile nationalizate, spre exemplu, sunt scutite de taxa de timbru), in realitate serviciul public al justitiei este foarte scump in Romania, iar finantarea sa este asigurata din taxele si impozitele pe care le platim noi.Este adevarat insa ca buna credinta este ridicata de Noul Cod Civil la rangul de clauza contractuala implicita (art. 1170 din Cod dispune ca partile trebuie sa manifeste buna credinta atit la momentul negocierii, cit si pe parcursul executarii contractului), de unde concluzia ca, dupa un timp in care fiecare va da in judecata pe oricine, ne vom intoarce la solutiile non-conflictuale si ne-juridicizate ale disputelor. In timp, ne vom da seama ca este mai simplu sa ne respectam contractele si, in caz de dificultate de executare, sa incercam solutii economice de revizuire a acestora, doar in extremis urmind a sesiza judecatorul. De altfel, oamenii de afaceri au aplicat inca de la inceputul crizei aceasta schema de bun simt, a revizuirii contractului fara apelul la judecator, pentru ca, pe de o parte, apelul la justitie este costisitor si cronofag (la Bucuresti termenele in litigiile comerciale sau de munca sunt si de 18 luni de la depunerea cererii!), iar pe de alta parte, razboiul judiciar produce victime nu numai intre partile litigante (intotdeauna reclamantul sau piritul pierde; nu pot cistiga ambele parti; dupa proces, evident ca relatiile dintre fostii litiganti sunt iremediabil compromise), ci si victime colaterale. Un proces poate afecta afacerea si, implicit, ii poate afecta pe stakeholder-i afacerii (persoanele care depind de afacere, cum sunt salariatii, furnizorii de utilitati, bancile, statul etc) sau pe cei care sunt in relatii de afaceri cu una dinte parti (clienti sau furnizori care, vazind caracterul “razboinic” al partenerului lor de afaceri, s-ar putea sa inceapa sa il evite). Ca sa nu mai spun ca, dupa finalul “glorios” al luptei, cel care a cistigat ar putea detine o simpla hirtie pe care sunt imprimate motivele judecatorului care i-a dat dreptate, caci intre timp contra-litigantul a intrat in insolventa, eventual, in mod voluntar. Adica, romaneste spus, ar putea muri cu dreptatea in mina.Asadar, nu va temeti de Noul Cod Civil!