In intelesul sau real si originar, textul art. 969 Cciv ne arata ca o conventie, legal facuta, are putere de lege intre partile contractante. Expresia “contractul este legea partilor” este o formula doctrinara metaforica devenita prin repetare la infinit o cutuma sau, mai degraba, un sablon lingvistic. Este foarte probabil ca vreun autor francez de drept civil, pierdut in negura inceputului de secol XIX, in epoca primelor comentarii la Codul civil francez din 1804, sa fi folosit o butada pentru a exprima acest principiu al fortei obligatorii a contractului, acest artificiu lingvistic (“contractul este legea partilor”) fiind ulterior preluat de toti comentatorii Codului. Un filosof francez de la jumatatea aceluiasi secol XIX (Alfred Fouille) a incercat chiar mai mult decat atat, ajungand sa spuna ca, din moment ce contractul are la baza consimtamantul partii, inseamna ca cine zice contractual, zice just (“qui dit contractuel, dit juste”). Iar noi, in prezent, probabil ca ne-am obisnuit prea mult cu aceste artificii de limbaj. Atat de mult incat insasi Inalta Curte romana de Casatie si Justitie (prin dec. nr. 753/2011, nepublicata inca) a ajuns sa creada in aceste metafore si sa le utilizeze ca argumente ale unor solutii care – hélas – vor ajunge curand precedent judiciar. Prin termenul “lege” din art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila (hotararea a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii), ICCJ intelege “legea partilor”, adică orice conventie particulara, asa cum este, spre exemplu, un act constitutiv al unei societati comerciale. Ce sa mai creada un consumator legat pe viata intr-un contract cu profesionistul? Din moment ce contractul sau este o lege si cine zice contractual zice just, atunci ce sansa mai are acest biet consumator sa solicite, spre exemplu, eliminarea din contract a unor clauze lezionare sau, dupa caz, sa solicite adaptarea unui contract pentru impreviziune? Este clar : putem rescrie motivul de recurs de la art. 304 pct. 9 Cod Procedura Civila. Acesta ar putea suna, de exemplu, astfel: “cand hotararea pronuntata este lipsita de temei legal sau contractual ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea gresita a legii, respectiv, a oricărei convenţii  private”. Sau, si mai bine, textul ar putea suna asa: “modificarea sau casarea unor hotarari se poate cere si in situatia cand hotararea pronuntata nu convine judecatorilor ICCJ, caselor de avocatura unde acestia au rude, grefierilor sau intregului personal al Inaltei Curti, este lipsita de recomandări de la case inalte de consultanta legala ori a fost data cu interpretarea sau aplicarea corectă sau incorecta a legii”.