Mai toate religiile antice consemneaza o catastrofa naturala care ar fi distrus intr-o proportie covirsitoare umanitatea. In Biblie, aceasta catastrofa este identificata cu Potopul. Cu singura exceptie a lui Noe care, alaturi de familia sa si de cite o singura pereche din toate animalele de pe pamint, s-ar fi salvat cu o Arca, toti cei care ar fi trait inainte de Potop, antediluvienii, ar fi pierit, ca urmare a Potopului. Specia umana, insa, n-a pierit : odata cu Noe, s-ar fi salvat si specia umana.Dupa unele texte apocrife care ar putea fi o continuare a povestii biblice a lui Enoch din capitolul 6 din Geneza, odata cu salvarea fizica a speciei umane, Noe ar fi salvat si memoria si mostenirea culturala a omenirii antediluviene. Noe este prezentat ca un descendent si mostenitor al lui Enoch chiar in Biblie si, deci, ar fi putut prelua de la Enoch invatatura necesara conservarii mostenirii sale culturale. In Cartea lui Enoch, o continuare eretica a capitolului 6 din Geneza, se spune in plus, ca Enoch era un mare intelept, un scrib al lui Dumnezeu insarcinat cu inregistrarea tuturor informatiilor si evenimentelor privitoare la oameni in tot cursul existentei lor pe paminit. In acest text biblic apocrif Enoch este considerat autorul Cartii Vietii, despre care se aminteste si in Apocalipsa. Enoch nu ar fi fost doar un mare intelept si un om drept, dar si o fiinta care s-a inaltat la cer, revenind, uneori, pe pamint, in vremurile de restriste cind oamenii aveau nevoie de un ghid sau de un aliat. De altfel, din insusi textul biblic canonic rezulta ca Enoch nu a murit, ci ca a fost “mutat” de pe pamint de Dumnezeu Insusi. Posibil ca lucrurile sa fi stat chiar asa, dar sugestia subliminala este ca Noe nu a luat cu el numai saminta fizica a omului, pe care a replantat-o, ci si mostenirea culturala a celor de dinainte de Potop.Vechii greci au propriul mit referitor la Potop. Se spune ca ar fi existat un tarim, anterior civilizatiei antice, populat de oameni cu mult mai avansati tehnologic decit anticii, si care ar fi disparut din cauza unui dezastru planetar, lasind in urma lor doar amintirea si mitul. Lumea de dinainte de Potop, lumea disparuta din mitologia greaca, s-a numit Atlantida, primul care ar fi folosit acest nume fiind Platon. Cele mai multe comentarii sau intuitii ale comentatorilor canonici (se pot numi asa cei care practica stiinta oficiala, adica stiinta care “conteaza” pentru nominalizarea la Premiul Nobel) si ale comentatorilor eretici (se numesc asa cei ce se “ocupa” cu stiinta ne-oficiala, raspindita pe internet) spun, deopotriva, ca aceasta lume ar fi disparut in urma unei mari catastrofe naturale. Dar, daca despre dinozauri stim sigur ca au existat pe Pamint intrucit s-au gasit fosile ale lor peste tot, despre Atlantida nu avem nicio dovada ca ar fi existat. Desi nu s-a gasit pina in prezent nicio urma a existentei lor pe pamint, oamenii din Atlantida (atlantii), sunt actori fara voie ai unei mari mitologii. Este foarte probabil ca atlantii nu au existat niciodata, fiind simple proiectii mentale mistice ale lui Platon (sau ale celor de la care Platon a auzit povestea Atlantidei). Dar, daca au existat si, totusi, nu au lasat nicio urma a prezentei lor pe pamint, inseamna ca atlantii au fost foarte neatenti cu mostenirea lor culturala, fiind preocupati exclusiv de prezentul lor. Sau, mult mai interesant, ei au gasit, probabil, calea de a se inalta la cer, dupa ce, ca si Enoch, au fost “mutati” intr-o alta dimensiune fizica sau intr-o dimensiune spirituala.Nici despre antediluvieni, nici despre atlanti nu stim nimic sigur. Avem doar mituri in ce-i priveste sau, cel mult, instrumente religioase sau mistice din perioada clasica si tirzie a antichitatii (sec V—IV i.e.n.). Nu stim daca de la ei s-a pastrat, realmente, macar un singur artefact pentru a ne da seama cum erau si ce ne-ar fi putut transmite prin genele lor. Stim, insa, ca lumii noastre i s-au profetit mai multe modalitati de disparitie.In Apocalipsa dupa Ioan sunt identificati chiar si “vestitorii” acestui sfirsit – cei patru calareti ai Apocalipsei, Ciuma, Razboiul, Foametea si Moartea (6 : 1-8).Exista profetii care se implinesc prin simplul fapt ca sunt rostite. Daca unei mase de oameni i se inoculeaza idea ca ceva rau urmeaza sa se intimple, atunci acel ceva se va intimpla cu certitudine, intrucit optiunile se reduc fie la incercari de a evita dezastrul, fie la pregatirile pentru perioada post-dezastru. Aparitia cuiva suficient de nebun care sa apese butonul rosu devine un simplu detaliu al scenariului.In filmele americane acest buton rosu declansator al exploziei finale este intotdeauna insotit de avertismentul Don’t press that button, ca si cind nebunul din precedenta ar fi, pur si simplu, invitat sa apese pe buton. In documentarele de la tv, oamenii se pregatesc de tot felul de apocalipse, construindu-si, ca si Noe, diverse arce in care spera sa supravietuiasca dupa.Stephen Hawking crede ca este posibila calatoria in viitor. Einstein credea ca, desi nu este posibila calatoria in viitor, este posibila “vederea” in viitor : presupunind ca universul este sferic si un laser suficient de puternic ar putea fi trimis pina la curbura universului, atunci acesta se va putea curba el insusi si se va putea intoarce in locul unde a fost emis, dar nu in prezent, ci in viitor. Calatorul si “privitorul” in viitor ar putea sti viitorul.Daca stim cum arata viitorul, nu mai avem viitor, caci nu mai exista optiune. Conceptul de “probabil”, chiar si cel de “posibil”, devin lipsite de sens. Daca putem prezice viitorul, il facem sa devina cert, determinat. Cu exceptia problemelor, nimic nu este etern, iar in lipsa sperantei, nu vor mai fi solutii. Cind viitorul este setat pe o traiectorie determinata, nu mai exista speranta, iar in lipsa sperantei, nimic bun nu se mai poate intimpla. Omul, fiinta a optiunii, va deveni o fiinta a destinului. In lipsa posibilitatii de optiune, omul isi va pierde identitatea.  Specia umana are multe si variate “sanse” de extinctie. Pierderea identitatii prin lipsirea de posibilitatea optiunii poate fi, insa, butonul rosu final.Cu toate aceste riscuri, cu toata spaima si angoasa inerente unei atmosfere de inceput de sfirsit de lume, poate ca nu suntem populatia unei a doua Atlantide. Poate ca, pina la urma, Prezenta lui Dumnezeu in lume, Parakletos, ne va fi aliatul de care avem nevoie in lupta pentru anularea Apocalipsei. Sau, daca totul e zadarnic, poate ca vom reusi sa imprimam in Cartea Vietii memoria a ceea ce suntem, evitind disparitia fara urme a lumii noastre, evitind o Atlantida 2.0.