Matei 25,29: „Caci tot celui ce are i se va da si-i va prisosi, iar de la cel ce n-are si ceea ce are i se va lua”.Citesc in prezent Lebada Neagra, de Nassim Nicolas Taleb (editia 2010). Ar trebui sa citeasca aceasta carte si dl Isarescu, iar dl Vasilescu sa ia aminte la citatul de mai sus.Ati auzit de asa-numitul „efect Matei”  (despre care vorbeste si N.N. Taleb; el spune ca acest efect este denumit de sociologi „avantajul cumulativ”)? Nici eu nu auzisem de el pina acum. De cind e lumea, deci inclusiv pe vremea cind s-a scris Evanghelia dupa Matei, cel bogat are sanse mai mari sa devina si mai bogat (banu’ la ban trage, zice romanul), iar cel celebru are sanse sa fie si mai celebru. Si, de regula, este si mai bogat si mai celebru, cumulind printr-un adevarat efect gravitational bani si faima. Efectul se aplica si oamenilor, si corporatiilor. Oameni sau corporatii care sunt bogati si celebri atrag bogatie si celebritate ca niste gauri negre socio-economice. Uitati-va la bancile din Romania. Uitati-va la supermarketurile sau la mall-urile din Romania. Afacerile, energia, atentia, banii, politica sunt atrase ineluctabil in aceste gauri negre. Si ciudat este ca acest efect este prezent in limbaj (euro-asiatico-afro-americano engleza devine pe zi ce trece o lingua franca, pe care, vrind-nevrind, cu sau folosirea bratelor si a sprincenelor, o vorbim toti), in economie (a se vedea polarizarea afacerilor in jurul mall-urilor, a litoralului, a centrului istoric al Bucurestiului, a reclamelor la banci, farmacii, pepsi si coca cola), in politica (oamenii noi nu patrund in politica, pentru ca votantii care ies la vot sunt blocati in votul mecanic pentru cei vechi, iar potentiali votanti nu ies la vot pentru ca nu vor sa isi iroseasca timpul cu looseri), precum si in arta (cartile lui Dan Brown se vind in zeci de milioane de exemplare, desi sunt incomparabil mai proaste decit cartile lui Nikos Kazantzakis, ale lui Umberto Eco sau ale lui Jose Saramago, sa zicem).Am sa va dau un exemplu de „efect Matei” in arta. Pablo Picasso, care a pictat tot felul de mizerii si idiotenii in ultimii 30 de ani ai sai, a fost dintotdeauna un pictor foarte celebru si foarte scump cumparat, totul datorindu-se unei serii de succese reale in arta, datind din perioada interbelica, precum si unei continui publicitati facute de americanii bogati si naivi care erau incintati de Parisul boem al acelor ani `20-`30 ai secolului trecut. La Centrul Grimaldi din Monte Carlo exista o expozitie permanenta dedicata lui Picasso, intr-o cladire imensa, pazita de body-guarzi furiosi. Un intreg sector al expozitiei este dedicat unui tip anume de arta a lui Picasso din perioada anilor `60-`70 : sunt peste 20 de tablouri in care Picasso se picteaza pe sine in timp ce picteaza femei dezbracate. O mai mare egolatrie, o mai adinca orbire, un mai mare dispret fata de ceilalti nu am mai vazut pina acum. Dispret la adresa potentialilor idioti iubitori de arta care ar da si acum zeci sau sute de milioane de euro pe aceste „opere” neterminate, oribile si ca executie si ca mesaj (singurul lucru bine executat si vizibil este un punct negru undeva unde ar trebui sa fie o anumita zona anatomica a corpului femeii…; poate ca nu ma pricep eu la supra-hiper-uber-realism, dar am senzatia ca, la fel ca si punctul de pe fruntea femeilor hinduse maritate, si acel punct al lui Picasso e pus acolo ca sa iti atraga atentia asupra acelui loc; e un stigmat „marca” Picasso)! Sa va mai spun, ca amuzament, ca expozitia cuprinde si fotografii cu Picasso din perioada in care se refugiase din Paris pe Coasta de Azur, in jurul anilor celui de-al doilea razboi mondial (1939-1945). In aceste poze, Picasso seamana izbitor, si la alura si la frizura, cu nimeni altul decit Hitler! E drept, Pablo nu avea oribila mustata cu care se mindrea Adolf, dar, cum zic francezii uneori, les grands esprits se rencontrent.Se pare ca „efectul Matei” este valabil si privit invers, din perspectiva esecului. Cei saraci, cei care au esuat, vor fi si mai saraci si vor mai esua. Si se aplica atit oamenilor, cit si IMM-urilor care esueaza.Sunt convins ca „efectul Matei” i-ar fi placut lui Marx, caci i-ar fi demonstrat teoria inegalitatilor sociale, care se accentueaza mereu, ducind la lupta de clasa. Este, de asemenea, usor de crezut ca, atunci cind onor dl guvernator al BNR ne spune ca bancile abuzive nu trebuie lasate sa piarda, caci asta ar submina sistemul bancar, se bazeaza – poate involuntar – pe acest „efect Matei” pe care il explica Nassim Taleb. In definitiv, bancile sunt gauri negre, cu gravitatie atit de mare incit nu pot colapsa (they are to big to fail…), care trebuie sa captureze toti banii, toata silinta politicienilor, toata faima, tot ajutorul din lume, nu-i asa? Iar cei multi, care platesc bani nedatorati bancilor (clauzele abuzive sunt fara de efect in privinta consumatorilor, asa spune la lege), trebuie sa continue sa daruiasca aceste plati bancilor, chiar cu riscul esecului personal si familial.Exista, insa, intotdeauna ceva care strica aceste planuri. Ceva imprevizibil, complet neasteptat, care schimba esential cursul lucrurilor si care, daca este privit retrospectiv, se dovedeste a fi fost ineluctabil, de neevitat. Nu te astepti sa vezi o lebada neagra, caci stii ca acestea sunt albe. Dar lebada neagra exista si, atunci cind apare de niciunde, ea schimba tot ceea ce „stiai”, obligindu-te, retroactiv, sa iti corectezi sistemul de cunostinte si valori. In meciul revansa pentru titlul mondial la box, Cassius Clay l-a batut mar pe Joe Fraiser timp de 14 reprize, dar in repriza a 15-a Joe Fraiser l-a facut knock-out pe Cassius Clay cu o singura lovitura neasteptata. O singura si fatala lovitura. Shit happens, cum zic americanii. Lebada neagra (black swan), cum zice Nassim Taleb.  Daca pina atunci Cassius Clay il dispretuia si il jignea public pe Joe Fraiser, de atunci incolo l-a considerat un mare campion. Oamenii il apreciaza in continuare pe Muhamad Ali (alias Cassius Clay), dar pe Joe Fraiser l-au iubit, pentru ca s-a ridicat de la podea si a invins. In viata, in politica, in cariera, important este sa stii sa incasezi pumni, raminind in picioare si pastrindu-ti mutarea esentiala pentru final.Poti sa fii pe val, chiar si iarna. Dar cel ce se urca pe val poate sa cada, cu tot cu placa de surf, si va cadea cu atit mai grav cu cit valul e mai inalt. Dintodeauna, marile vedete si marile corporatii, pentru care doar cerul era limita (only the sky is the limit), au cazut ca mustele, pentru ca ceva imprevizibil li s-a intimplat. Si altcineva le-a luat locul.