O categorie de persoane juridice de drept privat care desfasoara si activitati economice, prezente din ce in ce mai mult in mediul de afaceri, sunt asociatiile si cluburile sportive. Acestea incaseaza drepturi de televizare, sume provenite din sponsorizari, premii competitionale, sume provenite din transferurile de jucatori, din materiale promotionale etc., incasari care ajung uneori la valori exorbitante. In fotbal, spre exemplu, industria respectiva a devenit atit de profitabila, incit unele cluburi de fotbal au devenit societati cotate la bursa, capitalizarile lor bursiere ajungind sa depaseasca pragul de 1 mld. Euro. In afara de valorile in sine vehiculate in industria sporturilor, in general, si a fotbalului, in special, capitalul de imagine este urias, unii actori in aceste spectacole ajungind foarte bogati datorita acestora, altii implicindu-se in politica direct din pozitia de presedinti sau “proprietari” de club (un fost prim-ministru al Italiei este si presedinte de club de fotbal), iar altii descoperindu-si din mers veleitati politice (un “proprietar” de club este presedinte de partid in Romania). Este evident ca suntem in prezenta unei adevarate industrii, activitatea sportiva devenind doar pretextul pe care s-au pus temeliile acestei industrii. Este clar, deci, de ce consider ca procedura insolventei trebuie sa li se aplice si asociatiilor si cluburilor sportive.  

In fine, trecind intr-un alt registru, comertul si afacerile nu mai sunt atit de repudiate de biserici si institutii de cult sau religioase. Daca, in evul mediu, au trebuit inventate societatile in comandita, pentru ca clericii sa evite interdictiile dreptului canonic de a se implica in activitati comerciale, in prezent, chiar eparhiile sau alte institutii de cult sunt implicate in afaceri. Si nu este vorba de necesarul comert cu obiecte de cult sau straie bisericesti, ci de afaceri in toata regula. Patriarhia romana detine mai multe hoteluri si locuri de odihna si tratament, o retea nationala de radio, mai multe televiziuni, mari suprafete de paduri si terenuri agricole sau viticole etc. Patriarhia romana, insa, nu este singulara in aceste afaceri. Pentru necesitatile misionarismului, mai toate cultele fac afaceri. Si nici nu este vorba de o inventie romaneasca. Biserica catolica, in special cea din Franta, s-a ales cu marile sale catedrale pentru ca a stiut sa tranzactioneze bine indulgente, atit de bine incit a facut posibila schisma protestanta a lui Marin Luther. Asadar, nu cred ca ar fi surprinzator daca, pe viitor, am vedea o eparhie sau un cult religios in faliment.

Caci Legea insolventei se aplica, in mod obisnuit, comerciantilor (persoane fizice, societati comerciale, grupuri de interes economic), dar si societatilor agricole, precum si oricaror alte persoane juridice de drept privat care desfasoara si activitati economice. O entitate, alta decit comerciantul, poate fi supusa procedurii insolventei, daca indeplineste urmatoarele trei conditii :

-este o persoana juridica; sunt excluse din aceasta sfera de aplicabilitate a legii persoanele fizice, chiar si cele care desfasoara o activitate economica sub forma de intreprindere care nu au dobindit, totusi, calitatea de comerciant; de precizat ca legea romana stabileste o serie de masuri si sanctiuni pentru evitarea riscului de supraindatorare a persoanelor fizice, simpli particulari, adica masuri de preventie a insolventei acestora, fara a reglementa, cel putin pentru moment, o procedura de insolventa a simplilor particulari;

-este o persoana juridica de drept privat; sunt excluse din aceasta sfera de aplicabilitate a legii persoanele juridice de drept public; germeni ai unei proceduri de insolventa aplicabila institutiilor publice exista, totusi, in Legea finantelor publice locale;

-persoana juridica de drept privat in cauza exercita si activitati economice; o persoana juridica de drept privat care se limiteaza la exercitiul activitatii prevazute ca scop statutar al activitatii sale, fara a exercita si activitati economice, nu este supsa procedurii insolventei; este, totusi, supusa procedurii insolventei, acea persoana juridica de drept privat care, cu incalcarea principiului specialitatii capacitatii de folosinta, exercita numai activitati economice, dezinteresindu-se, spre exemplu, de scopurile filantropice propuse ca scop statutar de activitate.