Va prezint, integral, observatiile unuia din oamenii mei de campanie, cu privire la culegerea de semnaturi pentru candidatura mea la presedintia Romaniei.

Concluziile despre halul in care a ajuns politica in Romania le puteti trage singuri.

Colectarea a 200 000 de semnături pare a fi cu atât mai dificilă cu cât nivelul de educaţie a celui căruia ii ceri semnatura este mai scăzută. În cursul acestor zile de colectat semnături în vederea candidaturii domnului profesor Gheorghe Piperea la alegerile prezidenţiale, am reuşit să aflăm informaţii preţioase despre “principiile” politice şi morale, mai mult sau mai puţin solide, ale cetăţenilor români cu drept de vot şi despre cum arată, de fapt, o campanie de colectare a semnăturilor  încununată de „succesuri” în rândul maselor.

În primul rând, am aflat că, pentru foarte multe persoane, convingerile politice trec prin stomac. Astfel, prima întrebare a multor cetăţeni (excludem intelectualii sau intelectualii în devenire) înainte de a semna este: „Mie ce îmi iese la afacerea asta?”. În urma răspunsului nostru, total neavantajos pentru cel in cauză – „posibilitatea schimbării actualei clase politice cu una mai bună, care să scoată România din actualul impas economic şi politic” – observăm dezamăgire, dezavuare şi brusc cetăţeanul îşi aminteşte de solidele sale “principii” politice (fie simpatia pentru un partid, fie simpatia pentru un personaj de pe actuala scenă politică – EBA, Băsescu, Geoană, Oprescu – fie simpatia faţă de un personaj istoric sau personaj de pe fosta scenă politică – Ţepeş, Ion Antonescu, Ceauşescu – fie trage concluzia – „Toţi sunt hoţi. Nu mă interesează politica”). Apoi, cetăţeanul conchide : „Totuşi dacă m-aţi motiva şi voi cu ceva…”. Continuarea a fost diferită de la o persoană la alta. Astfel, ni s-au cerut bani (între 20 lei şi 100 lei), produse alimentare (orez, zahăr, făină, carne), telefoane mobile, cartele reîncărcabile etc. La refuzul nostru vehement, unii cetăţeni au insistat, oferindu-ne exemple (nu le cunoaştem veridicitatea, dar le enumerăm). Astfel, am fost informaţi că în cunoscutul sector 5, cetăţenii care au semnat pentru un anumit candidat (nu am fost informaţi şi la ce alegeri) au fost „motivaţi” cu o sumă de până la 100 lei sau un telefon mobil. Acelaşi exemplu l-am primit şi de la susţinătorii domnişoarei EBA, susţinătorii fiind recompensaţi in acest caz cu 50 lei pentru o semnătură.

Mai mult, am mai aflat şi că anumiţi cetăţeni binevoitori ne pot ajuta şi cu mai mult de o singură semnătură dacă sunt suficient de motivaţi. Ni s-au propus baze de date de la persoane din staff-ul unor partide sau al unor „independenţi” (PSD, PDL, EBA etc.). Astfel, conform acestor surse (repet, nu le cunoaştem momentan veridicitatea), niciun candidat nu strânge 200 000 de semnături reale, ci se transpune pe listele susţinătorilor unui pardid/candidat conţinutul unor baze de date preluate din spitale, de la companii de asigurări şi de la alte instituţii de stat sau din domeniul privat. Spre dezamăgirea şi mirarea acestora, am refuzat să oferim câteva sute de lei în schimbul unor astfel de liste care, probabil, ne-ar fi apropiat de rezultat. Îmi amintesc o astfel de propunere, propunere pe care o pot reda aproape cu exactitate: „Toţi evazionează semnăturile. Ei ies în stradă mai mult pentru campanie, dar nu si pentru semnaturi. Eu am nişte liste de când am strâns pentru un candidat independent la Europarlamentare. Ţi le dau ieftin”. Refuzul nostru (“omule, noi nu facem falsuri, colectăm semnături oferite din convingere etc.”) l-a făcut pe acest cetăţean binevoitor să nu ne mai ureze o campanie plină de realizări ca până atunci, ci să susţină că tot pe el îl vom contacta atunci când vom avea nevoie (?!!!).

Apoi, multă lume se teme să îşi treacă toate datele din C.I. din diverse motive: să nu li se “fure” casa (de parcă ar fi un bun mobil), să nu li se spargă apartamentul, să nu fie înscrisi fără voie într-un partid politic sau la vreun medic de familie. Interesant este ca toţi cei care ofereau aceste explicaţii susţineau vehement că au avut astfel de experienţe în trecut. Totuşi, dacă ar fi fost motivaţi, cu siguranţă frica le-ar fi dispărut prompt şi ar fi oferit toate datele necesare. Şi nu este o simplă supoziţie, ci aşa ni s-a dat de înţeles chiar de către aceşti cetăţeni prejudiciaţi în trecut de generozitatea lor („Faci un bine şi ei îţi ia casa”, iar exemplele pot continua). De aici evidenta concluzie ca nimeni nu poate stringe realmente 200.000 de semnaturi reale intr-o saptamina si ca, de fapt, “semnaturile” depuse de majoritatea candidatilor sunt falsificate in genul explicat mai sus, prin folosirea unor baze de date, obtinute din diverse surse.  

În încercarea noastră de a găsi oameni care să îşi treacă datele în lista susţinătorilor domnului prof. Piperea la alegerile prezidenţiale, o echipă de colectare a semnăturilor a fost prezentă în imediata apropiere a câtorva evenimente din Capitală. Tinerii erau dispuşi să semneze, majoritatea fără să solicite o contraprestaţie din partea noastră, dar aceştia aveau o principală doleanţă de la candidatul independent Gheorghe Piperea: legalizarea drogurilor uşoare şi a prostituţiei. Totuşi semnau, chiar şi fără această promisiune. Observăm totuşi o bizară coincidenţă: Comisia prezidenţială a propus aceste schimbări (irealizabile în opinia mea pe termen scurt si de nerecomandat in Romania) chiar în prag de campanie electorală, cunoscându-se că acestea sunt doleanţele unui segment larg dintre alegători (care se şi prezintă la vot). Pe cale de consecinţă, conform studiului nostru (este drept, nu foarte documentat din punct de vedere sociologic, dar cu un eşantion larg), actualul preşedinte a mai câştigat câteva procente prin acest anunt.

O altă încercare am avut-o într-un mare centru comercial – Dragonul Roşu. Aici am fost jigniţi, cel mai adesea primind celebra etichetă pusă oricărei persoane care ar putea să aibă şi cea mai mică tangenţă cu o noţiune asimilată politicii – hoţ. În ciuda încercărilor noastre de a convinge aceste persoane, care se hazardau să ne facă cel puţin un profil psihologic, că se află în eroare, “politologii” din fostul complex Europa nu renunţau aşa uşor la “principiile” şi “valorile” ce îi călăuzesc. Tot în acest complex comercial, anumiţi vânzători refuzau să semneze deoarece credeau că stringerea de semnaturi este un mijloc de control din partea organelor statului a formei mai mult sau mai puţin legale în care lucrează. În acest scop, se pare că aceşti angajaţi aveau răspunsuri pregătite a priori(„Sunt în probe, încă nu am carte de muncă” sau „Eu doar o ajut pe vânzătoarea X, nu lucrez aici”). Unii dintre ei se lăsau convinşi într-un final că nu acesta este scopul „vizitei” noastre şi semnau.

Un motiv de bucurie pentru noi a fost respectul păstrat încă de populaţia României pentru oamenii cu studii superioare, nimeni neavând nicio obiecţie asupra studiilor profesorului şi avocatului Gheorghe Piperea. Desigur, au existat mici confuzii, dar nu au constituit decât un motiv de amuzament, oamenii semnând totuşi cu plăcere. De exemplu, după succinta prezentare a candidatului (am inclus şi faptul că este doctor al Universităţii Sorbona din Paris), am fost întrebaţi prompt: „La ce spital ziceai că e doctor?”. Mai mult, după ce au aflat că este vorba de un avocat de succes, mai mulţi comercianţi ne-au solicitat cartea de vizită a domnului profesor deoarece aveau diverse dosare penale, dar au semnat şi fără aceasta, echipa motivând că nu are cărţi de vizită ale domnului avocat. Dar, trebuie să le şi mulţumim multor angajaţi ai acestui complex comercial, angajaţi care au semnat pentru candidat, împărtăşind convingerile acestuia, sperând într-o schimbare benefică pentru cetăţean.

Este remarcabilă şi solidaritatea cetăţenilor străini, fie că sunt mici afacerişti, angajaţi sau studenţi în România – şi ei nemulţumiţi de clasa politică actuală – care întrebau cu speranţă dacă le este permis să semneze pentru o schimbare de care să beneficieze şi ei.

În concluzie, exceptând micile incidente – propuneri de falsificare („evazionare”) a semnăturilor, solicitarea unei contraprestaţii sau includerea noastră (totalmente fără fundament) în actuala clasă politică de “hoti”– constatăm o dezavuare din partea românilor în ceea ce priveşte actuala clasă politică şi o dorinţă/speranţă de schimbare în bine. Acestui segment de populaţie ne-am adresat, iar aceşti cetăţeni, printre care ne aflăm şi noi, nu sunt naivi (cum susţin anumiţi neîncrezători), ci cred că se poate produce o schimbare în actuala clasă politică doar luptând cu abnegaţie pentru valorile noastre, iar nu prin pasivitate.