Ingrijorat de discriminarile la care erau supusi “imigrantii” romani ajunsi in Italia, la munca, in iulie 2008 am trimis Comisiei Europene doua petitii referitoare la masurile abuzive intreprinse de Guvernul italian prin care se urmarea identificarea etnicilor romi, inclusiv a minorilor, prin amprentare. Petitia a fost semnata de mai multi reprezentanti ai societatii civile, de avocati si de jurnalisti.Am depus personal petitiile, la sediul Reprezentantei Comisiei Europene din Bucuresti, unde, dupa ce am fost scanat si am trecut prin nu stiu cate usi securizate, am ajuns la un ghiseu (oarecum pe holul cladirii, in afara oricarui birou propriu-zis). Am simtit din plin apropierea institutiilor europene si deschiderea lor fata de cetatean… Din privirea doamnei de la ghiseu am inteles ca nu prea vin oamenii pe-acolo sa depuna petitii, fiind usor debusolata de ceeea ce incercam eu sa fac. Dupa ce am fost invitat sa merg in exteriorul cladirii la un xerox pentru a-mi fotocopia singur petitiile, m-am intors prin aceleasi usi securizate sa depun petitia, in legatura cu care am fost asigurat ca va pleca deindata cu mapa diplomatica. Ziua urmatoare am fost sunat de o persoana de la departamentul administrativ al Reprezentantei Comisiei Europene care ma intreba ce sa faca cu actele pe care le-am depus. I-am explicat politicos ca am depus niste petitii si ca ele trebuie trimise la Bruxelles. Dupa ce m-a mai intrebat o data daca sunt sigur ca vreau sa le trimita la Bruxelles si, in mod total imprevizibil, eu i-am spus ca da, vreau, m-a asigurat ca petitiile vor ajunge in mapa diplomatica. Nu m-am dat batut, chiar daca, in urma cu o zi, a trebuit sa infrunt personal niste figuri neincrezatoare, holuri si ghisee de sticla neprietenoase ia a doua zi a trebuit sa inghit si ironiile desteptului politicos de la telefon. Dupa aceasta discutie “lamuritoare” m-am gandit ca ar fi mai sigur sa trimit petitiile la Comisie, prin posta. Cu toate ca nu ma obliga nimeni sa fac acest efort, am depus si traducerea petitiilor in engleza pentru a asigura celeritatea procedurilor. La 19 august 2008 am primit o scrisoare de la Comisia Europeana, Directia Generala Justitie, Libertate si Securitate, prin care mi se multumea pentru “scrisoarea” adresata presedintelui Barosso in care imi exprimam ingrijorarea in ceea ce priveste situatia romilor romani din Italia si prin care solicitam Comisiei initierea unei actiuni legale impotriva Italiei. Daca suportati limbajul de lemn bruxelez, va invit sa cititi aceste pasaje :“Comisia este convinsa ca integrarea sociala a romilor reprezinta o prioritate absoluta si presupune angajamente si eforturi comune din partea tuturor actorilor – autoritati nationale si locale, societatea civila si institutiile UE” (…) ”Comisia a adoptat un document de lucru al serviciilor Comisiei privind instrumentele si politicile comunitare in favoarea integrarii romilor, ca raspuns la solicitarile formulate de Consiliul European si de Parlamentul European. Documentul, care reprezinta un bilant al instrumentelor si politicilor existente, identifica o serie de invataminte care permit o utilizare mai eficienta a cadrului actual”.M-am bucurat sa vad ca reprezentantii Comisiei au inteles sinergia faptelor, dar m-a intristat faptul ca s-au pierdut in meandrele concretului…Eu sunt si acum nelamurit.Oare ce dreacu’ or fi invatat tipii astia din faptul ca, la fiecare perioada de citeva luni, tot apar incidente rasiste cu cetateni romani romi[1] in Ungaria, Austria, Olanda, Italia, Marea Britania si, nicidecum ultimele pe lista, Franta si Germania. Iar incidentele rasiste sunt o nimica-toata. Masurile administrative si legislative, plus programele electorale ale partidelor de extrema dreapta, din ce in ce mai populare in Europa, acestea sunt adevaratele probleme.In septembrie 2008, dupa Summit-ul european privind romii, iritat de pozitia slaba si total ineficienta a Comisiei, m-am adresat dlui Ernesto Bianchi, Seful Unitatii de Cetatenie si drepturi fundamentale din cadrul Directiei Generale de Justitie, Libertate si Securitate a Comisiei Europene, cu aceste cuvinte :“Am urmarit cu interes Summit-ul european privind romii din data de 16.09.2008. Din nefericire am constatat ca pozitia Comisiei Europene privind flagranta incalcare a drepturilor omului de catre autoritatile italiene a ramas in continuare la stadiul declaratiilor. De altfel, cu prilejul acestui summit temerile si obiectiile noastre au fost impartasite in mod public de numerosi alti membri ai societatii civile, demnitari sau simpli cetateni. In Raportul Comisiei Europene din 02.07.2008 se recunoaste faptul ca exista o discriminare sistematica a romilor atat la nivel individual, cat si la nivel institutional. Totodata, in acest raport se recunoaste responsabilitatea Comisiei de a imbunatati situatia romilor, alaturi de celelalte organe ale Uniunii, de statele membre si de societatea civila. Se vorbeste mult despre programe sociale, despre vidul legislativ comunitar si despre viitor. Situatia romilor din Italia este, insa, actuala si de natura legala, reprezentand o actiune a unui stat membru contrara normelor elementare de drept, norme consacrate la orice nivel legislativ (national, comunitar, international). Conform Raportului, pentru rezolvarea problemelor, accentul se pune pe colaborare si pe coordonare. Cu atat mai mult Comisia trebuia sa actioneze ca sa alinieze comportamentul guvernului italian cu cerintele europene in materia drepturilor omului. La data de 16.07.2008 am adresat doua plangeri (nu scrisori!) Comisiei Europene, dintre care una cu caracter urgent. Pana in acest moment nu am primit niciun raspuns oficial in ceea ce priveste situatia juridica a plangerilor noastre. Aceasta lipsa de reactie ne-a determinat sa ne adresam institutiei Ombudsman-ului European. Totodata luam in considerare si posibilitatea intentarii unui recurs in carenta. Ne manifestam increderea ca vom primi un raspuns referitor la plangerile adresate si, mai mult, ca problemele semnalate de noi isi vor gasi rezolvarea cat mai curand”.Raspunsul a fost “prompt” : am primit la 16 ianuarie 2009 o noua scrisoare de la dl. Bianchi prin care mi se spunea ca deja mi s-a raspuns la “scrisori”. Totusi, ca sa nu cred ca birocratii bruxelezi sunt nepoliticosi, mi s-a spus cam ce “actiuni” le-ar fi intreprins Comisia: a solicitat autoritatilor italiene informatii relevante; a primit un raport privind situatia din “taberele de nomazi”, inclusiv un raport privind orientarile elaborate de ministrul italian al afacerilor interne pentru procedura de identificare; a trimis o scrisoare autoritatilor italiene; cicepresedintele Barrot a insistat personal ca identificarea sa fie efectuata cu respectarea stricta atat in litera, cat si in spirit, a orientarilor elaborate de ministrul italian al afacerilor interne, precum si a normelor privind protectia datelor. Am fost asigurat ca, daca masurile in cauza nu vor fi in linie cu dreptul comunitar, Comisia va initia impotriva Italiei proceduri privind incalcarea dreptului comunitar.Putem dormi linistiti, Comisia vegheaza pentru noi!Pana acum Comisia a solicitat informatii, a intocmit si primit rapoarte, a trimis scrisori, iar vicepresedintele Barrot insista personal sa se respecte dreptul comunitar. Ce ne-am fi putut dori mai mult[2]?Intre timp, nepoata lui Mussolini a insistat timp de luni intregi (in calitatea ei de europarlamentar, si nu de fosta starleta Playboy) sa nu mai fie permis accesul barbatilor romani in Italia. Starleta acuza Guvernul roman ca tine discursuri agresive referitor la o natiune care indura de ceva vreme infractionalitatea romaneasca si ca, in loc sa ii ajute pe bietii carabinieri, in loc sa coopereze pentru a elimina infractorii, ii acuza pe italieni ca sunt rasisti. Si tot de la dna Mussolini invatam prin 2009 ca “o natiune trebuie sa o respecte pe cealalta. Or, daca aceasta reciprocitate nu exista, nu mi se pare normal sa fim doar noi cei civilizati”[3]… Nu stiti cine e Mussolini? Este Il Duce, seful Statului fascist italian, aliatul lui Hitler. Si vi se pare ca asta e tot? Dar ce ziceti de solicitarea fiicei lui Jean Marie Le Pen, numita Marine Le Pen, sefa Partidului National Francez, a doua forta politica a Frantei in 2014, ca barbatii romani sa fie castrati[4]?Politic corect este ca responsabilitatea pentru delicte si crime sa fie individuala. Aceasta nu poate fi in niciun caz colectiva si in niciun caz ereditara. Daca unii savirsesc infractiuni, e corect sa fie sanctionati contraventional sau penal, e corect chiar sa fie expulzati, individual. Dar nu autoritatile unor state civilizate, de secol XXI, nu pot amprenta o intreaga colectivitate, inclusiv copiii, pentru a fi individualizati si monitorizati permanent, ca si cind ar purta un stigmat al crimei, inca din nastere. Mie asta imi sugereaza dureros practici din anii de pregatire a celui de-al doilea razboi mondial, cind evreii si tiganii erau idenfiticati printr-un semn exterior, pentru a sti italienii si germanii (si aliatii lor, ungurii, romanii si ucrainienii) pe cine sa evite si/sau pe cine sa dea vina pentru propriile frustrari.Noi am incercat sa ne aparam singuri, crezind ca Europa este deschisa cetatenilor, dar mi-a fost evident inca de pe atunci ca mecanismele importante care pun in miscare UE sunt in mana corporatiilor, autoritatile europene neavind timp pentru problem atit de insignifiante cind trebuie sa se ocupe de salvarea de la inec a bancilor iresponsabile. Nu s-ar putea astepta nimeni ca raspunsurile la o petitie a unei corporatii sa fie emise cu atit dispret si atita lipsa de solicitudine.Europa libertatii de circulatie a persoanelor, a marfurilor si a capitalurilor, Europa liberei concurente, Europa aceea ultra-precauta cu ajutoarele de stat potential ilegale, Europa politic corecta, ar putea incepe efortul de reconstructie a increderii in democratie si in reusita proiectului initial al Uniunii Europene prin a lasa bancile sa fie tratate ca niste firme private. Bancile nu sunt componente ale statului si, cu atit mai putin, nu sunt entitati mai importante decit statul sau decit autoritatile locale. Ele sunt afaceri, iar afacerea inseamna risc. Din faptul ca atrag depozite de la populatie si ca dau bani cu imprumut, bancile pot castiga sau pierde. E logic, e la mintea gainii. Si, mai ales atunci cind, sub morga aroganta a sofisticarii bancare se ascund lacomia, coruptia, spalarea de bani, acordurile cartelare si josnicia, aceste riscuri se traduc in pierderi, este imoral si este ilegitim ca ele sa fie suportate de cetateni. Acele banci trebuie lasate sa moara. Culmea este ca si datoriile mostenirii si costurile inmormintarii sunt suportate tot de noi, prin alocari directe din bani publici (bail-out) sau prin transformarea depozitelor in actiuni, banii din depozite fiind luati de banca, fara acceptul nostru, pentru a se salva de la faliment (bail-in)[5]. Atunci cind observi ca, in cazul extrem al unui faliment bancar, creditorii (inclusiv deponentii) isi pot pierde intreaga agoniseala sau intregul activ financiar necesar supravieturii proprii (ca intreprindere cu proprii stakeholders), in timp ce debitorul individual, simplul particular ruinat, ramine inlantuit pe viata, nu poti sa nu concluzionezi ca aceasta realitate nu mai are nicio legatura cu aceea “mina invizibila” din teoria economica a lui Adam Smith, ca nu mai are nicio legatura nici macar cu socialismul tarilor foste comuniste din blocul sovietic sau cu cel din China prezentului. Faptul ca bancile au ajuns atat de puternice incat controleaza guverne este political incorrect. Rezultanta este ca regulile economiei de piata nu li se mai aplica bancilor. Ceea ce traim in prezent este un intunecat feudalism camataresc. Societatea de consum, pretins democratica, este setata dupa chipul si asemanarea bancilor. S-ar putea sa sune socant, dar intuitia imi spune ca Occidentul nu mai este de mult o societate democratica, e o societatea intemeiata pe sclavia fericita a consumatorilor tinuti in colivii de aur, in lanturi de aur.Culmea cinismului si a arogantei este ca birocratii care teoretizeaza si aplica regulile acestui feudalism camataresc ne acuza pe noi de lipsa de prudenta. Economistul sef al Bancii Nationale, Valentin Lazea, spunea, foarte incorrect politically, ca romanii au prea mult singe latin care ii “determina” sa nu fie prea seriosi in relatiile cu pioasele si serioasele banci. Tehnocratul de la BNR sugereaza, intr-un mod inadmisibil de persiflant, ca, jucindu-se de-a tranzactiile cu case de locuit, romanii consumatori de credite ipotecare ar putea ajunge in curind sa practice un adevarat "sport national" din achizitionarea cu credit bancar de imobile pe care sa le ofere apoi bancilor, in schimbul stergerii datoriei ramase de achitat[6]. Dupa acest mare economist feudal, consumatorii romani sunt, de regula, atit de iresponsabili incit, dupa ce vor fi suportat un avans de 25% din pretul imobilului, plus rate si dobinzi timp de 6-7 ani (previzibil, artimetic calculabil cam la inca 25% din valoarea imobilului), vor oferi bancii casa lor de locuit de buna voie. Nu conteaza ca, atunci cind s-a acordat acel credit, banca, si nu consumatorul, au evaluat si casa si riscul de neplata, iar daca banca nu a putut percepe nici riscul de subevaluare a casei, nici riscul de neplata a creditului, inseamna ca a stat (si sta si acum) foarte, foarte prost la capitolul competenta si ca, pentru asta, banca si managerii sai trecuti si actuali, ar trebui facuti responsabili (adica sa plateasca oalele sparte) si nu debitorul. Nu conteaza nici ca acel simplu particular a vrut o casa, si nu un risc, si nici ca volumele de plati efectuate catre banci au fost umflate artificial prin aplicarea clauzelor abuzive inserate (cu concursul indirect al Bancii Centrale care a tacut atunci cind si-a dat avizul ca aceste produse toxice sa fie puse pe piata) si intarite de lipsa de reactie eficienta si prompta a autoritatilor Statului roman, inclusiv cele judiciare. Conteaza doar ca banca este prea mare pentru a fi lasata sa falimenteze.Luati aminte, stimabililor economisti feudali, la spusele presedintelui Islandei, Olafur Ragnar Grimsson : băncile nu sunt "sfinte biserici" pentru a fi protejate; teoria potrivit căreia trebuie să salvezi băncile este una total falsa si este o teorie despre bancheri bucurându-se de profiturile lor în perioadele de succes pentru ca apoi să lase oamenii de rând să le suporte eşecul prin taxe şi austeritate.[1]Aceasta este formula eufemistica sau ipocrita a neaosului si mult mai precisului tigan.[2]Ar fi fost atat de simplu ca Statul roman sa promoveze, la acea data, un recurs in carenta sau sa actioneze diplomatic impotriva autoritatilor italiene… Nu se putea, pentru ca ex-presedintele roman Basescu trebuia sa pozeze in amic cu ex-premierul italian Berlusconi.[3]Pentru amanunte calde la vremea acelor petitii, a se vedea : http://www.juridice.ro/39104/drumul-unei-petitii-contra-italiei.html. Daca aveti nervii si rabdarea la voi, cititi si comentariile idioate ale rasistilor romani, unii dintre ei cititori de site-uri de specialitate juridica, adica oameni cu o prezumata educatie juridica.[4]Oare ce naiba au aceste femei cu barbatii romani? O fi o forma inversa de misoginism?[5]Uniunea Bancara Europeana a fost rezultatul chinurilor birocratilor europeni de a salva bancile, cu sacrificarea intreprinderilor si a intereselor simplilor particulari (sacrificii mascate de asa-zisa lupta contra evaziunii fiscale si a spalarii banilor, infractiuni care, de altfel, pot fi sanctionate, cu conditia sa fie vointa si sa fie putirinta). Acest intrument propune, in principal, ca mijloc de salvare a bancilor de la faliment, procedura de bail – in. Depozitele bancare se transforma in actiuni la bancile aflate in dificultate, fara ca deponentii sa fie intrebati. Intra sub efectul acestui ciocan intreprinderile si simplii particulari care au nesansa de a pastra in conturi la bancile respective sume de bani (in cazul particularilor, sume de bani mai mari de 100 de mii de euro). Actiunile emise ca urmare a acestei conversii fortate nu mai sunt creante asupra bancii, ci simple bilete de loterie care pot avea sau nu valoare dupa cum banca se salveaza sa nu. Procedeul de bail-in a fost aplicat in Cipru, cu asigurari din partea birocratilor de la Bruxelles ca nu se va repeta. Dar procedura fost aplicata in 2013 in Spania, in cazul bancii Bankia. Am aflat ulterior cu uluire ca, de fapt, procedura se va putea extinde peste tot in Europa, conform unei directive care, in faza de proiect, a fost ultra-secreta (interesant este ca la adoptarea in august 2012 a directive a participat cu entuziasm si dl Isarescu). Salvarile prin bail-out (cumpararea datoriilor si activelor toxice ale bancilor ne-lasate-sa-falimenteze de catre stat, cu banii contribuabililor) au cam esuat; a se vedea situatia RBS, care e pe cale de a accesa din nou un bail-out sau, poate, un bail-in. Deci, era nevoie de o noua barca de salvare a patronilor si amanagerilor de banci. In definitiv, deponentii sunt multi iar unii dintre ei naivi si neinformati. Cine sa se plinga? Nu se iese in strada pentru un lucru atit de difuz. In mod normal, daca o banca este realmente de importanta sistemica si, deci, nu poate disparea, ar trebui ca actionarii si managerii lor sa fie pusi sa aduca bani noi in afacere sau sa suporte pierderile, ca doar ei au condus afacerile acelei banci, cu toata confidentialitatea din lume; oare cine a putut sti ce se intimpla cu aceste afaceri si cu toate partidele de poker ale actionarilor si managerilor, pe banii nostri? De ce sa continuam sa platim noi pentru acest poker? Autoritatile noastre se grabesc sa ne introduca in aceasta Uniunea bancara partial malefica. Ma intreb daca aceasta graba ne spune ca, de fapt, avem banci cu mari probleme; sa ne temem?[6]http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-20251420-lazea-bnr-sua-datornicul-poate-preda-bancii-cheia-locuintei-fara-mai-fie-urmarit-banca-pentru-diferenta-europa-debitorul-este-urmarit-banca-pana-stingerea-totala-datoriei-chiar-daca-predat-cheia-casei.htm