Noul Cod civil accentueaza rolul juristului in relatiile interumane. Contractele devin mult mai elaborate (uneori chiar stufoase si prolixe), uzul, obiceiul sau comportamentul partilor in executarea contractului devin izvoare normative sau interpretative de drept, iar judecatorul capata competente sporite de completare a contractului sau de revizuire pentru motive precum impreviziunea. Intrucit uzul, obiceiul, impreviziunea etc. sunt concepte tehnice juridice, este evident ca asistam la o nedorita juridicizare a relatiilor sociale si o orientare nefireasca a omului catre solutionarea in justitie a impasului optiunilor sale contractuale. Cele doua tendinte manifeste in jurisprudenta noastra incepind cu cauza Beian contra Romaniei (decembrie 2007), adica ridicarea la rangul de norma de drept a precedentului judiciar si refuzul aplicarii legii interne pe motiv de contrarietate a legii interne cu dreptul comunitar european sau cu drepturile omului amplifica fenomenul de juridicizar. In ultimii ani, cind a constatat ca legea romana era contrara dreptului comunitar sau CEDO, judecatorul intern a inlaturat-o de la aplicare. Acestea nu sunt raporturi juridice de conformare voluntara, ci conflicte juridice. Nimeni nu accepta inca sa aplice direct si voluntar aceste concepte juridice si sa li se conformeze. Autoritatile romane sunt inca uluite ca legi declarate de Curtea Constitutionala „perfect” compatibile cu Constitutia sunt inlaturate de la aplicare de judecator.Un om obisnuit s-ar simti, cu siguranta, sufocat de atitea legi, reguli si formalitati sau chiar iritat de acest joc de poker intre juristi.Nu trebuie sa dramatizam, totusi. Realitatea este ca apa : oricit de sinuos este formatul in care curge, apa isi va gasi locul in care sa se stabilizeze.Insusi Noul Cod civil ne da un motiv de optimism : el dispune ca  buna credinta trebuie sa ghideze comportamentul contractantilor nu numai la negocierea contractului, ci si in cursul executarii acestuia. Desi buna credinta este un concept juridic, el are la baza, totusi, un concept sociologic sau chiar etic : bunul simt comun. Ceea ce pentru omul obsinuit, ne-familiarizat cu conceptele juridice, este de bun simt, trebuie sa fie de bun simt si pentru jurist. Cel ce actioneaza dupa bunul simt comun, este de buna credinta. Iar buna credinta este starea normala a omului, care nu trebuie probata, ci doar afirmata. Cel ce intentioneaza sa contrazica afirmarea bunei credinte trebuie sa faca proba contrara, a relei-credinte. De aceea, va fi relativ simplu pentru judecator sa constate ca nu este de bun simt ca un profesionist, care a introdus in contractele sale pre-formulate clauze abuzive si, in plus, a utilizat tehnici inselatoare de convingere a consumatorului, sa uzeze de aceste clauze abuzive pentru a cistiga din aplicarea acestora, in dauna consumatorului. De asemenea, va fi relativ simplu pentru judecator sa constate ca nu sunt de bun simt legile prin care statul sau autoritatile publice refuza drepturi salariale, pensii si alte prestatii sociale la care s-a angajat in perioada de boom economic. Profesionistul, ca sa schimbe solutia in favoarea sa, va trebui sa probeze negocierea clauzelor, legitimitatea reclamei, faptul de a nu fi profitat de starea de alterare a vointei clientului la contractare (care a semnat pentru ca psihologic sau economic nu avea de ales) s.a.m.d. Iar statul si autoritatile vor trebui sa probeze ca nu s-au folosit de pirghiile puterii prin mimarea regulilor democratice (utilizind ordonante de urgenta sau mecanismul de asumare a raspunderii in Parlament) pentru a reduce sau neutraliza drepturile cistigate de cetateni prin propriile acte normative.Pe de alta parte, este inca in toi revolta judiciara declansata in anul 2011 prin procesele colective contra bancilor si contra autoritatilor. Sunt pe drum mai multe alte procese contra ridicarilor ilegale de masini si contra rovinietei ilegal aplicata, precum si o reglementare care va putea re-instaura regula bunului simt si precedentele judiciare in contracte si, in genere, in comportamentul juridic.In 2010 criza s-a instalat deplin in Romania si a inceput sa se simta la nivel de individ, care a inceput sa pretuiasca orice leu pe are il cheltuieste in plus si, cu atit mai mult, orice leu pe care il plateste nedatorat bancilor sau ii este confiscat de stat ca urmare a masurilor de austeritate. Cetatenii romani s-au asociat si, in procese colective, au dat in judecata puternicii lor co-contractanti si statul. A fost o adevarata revolta judiciara contra puterii economice sau politice, la care judecatorii au raspuns pozitiv intr-o prima faza. Si, cel mai important, procesele colective din 2010 i-au facut pe detinatorii puterii sa se teama de abuzurile lor si sa incerce sa vada legea si contractele altfel, ca instrumente de drepturi nu numai pentru ei, ci si pentru destinatari ori pentru co-contractanti.Raspunsul autoritatilor – in care includ si sefii de orice nivel ai judecatorilor – la acest curent a fost incercarea, in parte reusita, de descurajare a judecatorilor sau chiar de timorare a acestora. Multi dintre judecatori au inceput sa se teama de sanctiuni disciplinare sau de riscul de a nu isi putea continua ascensiunea profesionala. Unora li s-a oferit o cariera corespunzatoare in schimbul unor solutii care sa nu deranjeze puterea economica sau politica. Si probabil ca unii au acceptat oferta, intrucit unele dintre solutiile revolutionare din toamna anului 2010 au fost desfiintate in recurs, in ciuda unei evidente incalcari a principiilor CEDO si ale dreptului comunitar european. Raspunsul puternicilor economiei la acest curent a fost majorarea bugetelor de PR, cu accent pe decredibilizarea liderilor de procese colective si pe descurajarea reclamantilor. Multi judecatori au inceput sa se intrebe daca este bine sa actioneze ca oameni ai cetatii in timp ce cariera le este pusa in pericol sau creditele angajate la banci le sunt declarate scadente anticipat. Si probabil aceste judecatori, mai ales cei din Bucuresti, au cedat propriilor tentatii mirene, in defavoarea atitudinii semi-eroice din toamna, cind in sute de procese bancile erau trimise la podea. Este clar ca, spre exemplu, la Curtea de Casatie puterea economica a bancilor este considerata mai importanta decit multimea de 4 milioane de consumatori, din moment ce, recent, s-a desfiintat decizia unui curtii de apel din tara, decizie pe care eu o laudam in urma cu citeva luni pe blogul meu. Sau, cine stie, judecatorilor le-a disparut, intre timp, curajul de a-si respecta obligatia din Constitutie de a aplica dreptul chiar si in contra legii. Sau independenta?Procesele colective sunt grele si de natura a demola unele cutume ale instantelor ori de natura a deranja comoditatea judecatorilor. Refuzul de a le judeca sub diverse pretexte (inadmisibilitate, lipsa de timp, lipsa de resurse financiare, logistice si umane, complexitate ridicata, lipsa de obiect pe motiv de abrogare sau revocare a actului administrativ atacat, inlocuit intre timp de putere cu un alt act administrativ sau cu o ordonanta de urgenta, inatacabila in contencios, „ne-prevederea” in lege etc.) este cel mai periculos risc pentru statul de drept, mai ales in aceasta perioada de criza, cind cei puternici devin si mai puternici, pe motiv ca sunt prea puternici pentru a esua.Am intilnit judecatori care refuza sa judece procese colective, pur si simplu. O intreaga sectie a Tribunalului Bucuresti – sectia de litigii de munca – refuza procesele colective in materie de pensii si alte drepturi sociale pe motiv ca sunt prea complicate si ca fac indirect inaplicabila regula repartizarii aleatorii „optime” a dosarelor, regula care a dus la consecinta unor termene de peste 18 luni in litigiile de munca (despre care stim cu totii ca sunt realmente pe viata si pe moarte). Este o directiva a conducerii sectiei care „se respecta si nu se discuta”. Cu toate ca judecatorii se considera independenti si nu subordonati ierarhic, ca la armata. Si cu toate ca, atunci cind au obtinut in justitie salarii si sporuri, judecatorii si procurorii au facut-o in procese colective. Sunt, de altfel, notorii situatiile in care, sub pretextul independentei, judecatorii refuza sa aplice precedentul judiciar. O doamna judecatoare de la sectorul 3, recent venita de pe bancile INM, obisnuieste sa spuna in stil Louis XIV : „eu nu sunt tinuta de ceea ce spun alti judecatori”. Adica, l’etiquete c’est moi. Aceasta in conditiile in care CEDO ne spune de ani de zile ca tocmai refuzul precedentului judiciar este incalcarea cea mai grava a accesului liber si efectiv la justitie si ca precedentul judiciar este lege in sensul Conventiei, in timp ce legea interna, imprevizila, schimbata zi de zi, impanata cu politici efemere, nu este lege in sensul Conventiei si trebuie inlaturata de la aplicare. Daca acest gen de independenta este deprinsa in INM, poate ca ar fi momentul sa ne intrebam daca o astfel de scolire a judecatorilor ne dorim. Daca procesele colective sunt atit de ostil primite de judecatori, dupa ce in anii din urma le acceptau pe motiv ca reclamanti sunt ei, poate ca ar fi momentul sa ne intrebam daca nu cumva ar trebui organizate curti cu juri pentru acest gen de procese, care sa se pronunte cu simplitate si pe intelesul tuturor, pe baza realitatii faptelor, a echitatii si a bunului simt comun, lasind judecatorilor „grija” sau „distractia” formelor procedurale si a exceptiilor, inadmisibilitatilor si a altor bla-bla-uri tehnice neinteresante, ba chiar detestabile pentru omul de rind. Si poate ca ar fi bine sa ne intrebam daca nu cumva unii dintre judecatori, macar cei de la virful sistemului juridicar, ar trebui sa fie supusi scrutinului alegatorilor – impricinati, asa cum se intimpla de sute de ani in SUA. In fine, daca precedentul judiciar este atit de vehement refuzat de judecatori care se considera un fel de semi-zei ai societatii, poate ca ar fi bine ca precedentul judiciar din procesele colective sa devina lege interna a Romaniei. Revirimentul de incredere in justitie a cetatenilor din anul 2010 este o oportunitate pe care CSM, profesiile juridice si autoritatile nu ar trebui sa o piarda. Oamenii au vrut sa creada in justitia noastra si de aceea au creat consortii procesuale declansind procese colective. Implicind un numar mare de oameni, costurile legale si judiciare sunt suportabile, numarul cauzelor se reduce, iar solutiile date in dosare cu mii de reclamanti sunt mai greu de refuzat de judecatori cu titlu de precedent judiciar. E simplu, e de bun simt. Daca justitia va deveni simpla, logica, pe intelesul tuturor si predictibila, oamenii isi vor recapata increderea in justitie, iar detinatorii puterii vor invata treptat sa ne respecte pe noi ca cetateni, votanti si consumatori a la fois. Stiind la ce trebuie sa se astepte, oamenii n vor mai merge atit de des in justitie sa isi pretinda drepturile, ci isi vor respecta conventiile si obligatiile din bun simt. Iar CEDO va rasufla, in sfirsit, usurata, putind sa inchida robinetul cu miile de cazuri romanesti cu care este inundata in prezent.