Jurnalistii, cel mai probabil onesti, de la Ziarul financiar, sunt victime ale unei pacaleli/manipulari administrate opiniei publice de lobby-ul bancar care se straduieste in ultimele zile sa demonstreze ca legea darii in plata a imobilului ipotecat este retroactiva.Iata care sunt, pe scurt, motivele pentru ca oamenii nu ar trebui sa se lase momiti de aceste “argumente” emise in rafala de lobby-isti bancari si bloggerii BNR-isti:(i) Curtea Constitutionala, inca din 2011, a spus ca “o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior”;(ii) CJUE de la Luxembourg a spus inca din 2012 ca o lege interna de protectie a consumatorilor poate fi aplicata si unor contracte in derulare;(iii) Codul civil statueaza ca, daca o situatie juridica anterioara intrarii in vigoare a unei legi noi este generata de regimul juridic al proprietatii sau al bunurilor, atunci efectele viitoare ale acestei situatii juridice anterioare sunt reglementate de legea noua;(iv) OUG 50/2010 se aplica si contractelor in derulare, daca e vorba de dreptul la refinantare sau la rambursarea anticipata a creditului (precum si la informatie, costuri maximale etc).Pentru specialisti, precum si pentru sceptici, am setat mai jos citeva detalii ale celor 4 motivatii expuse mai sus, plus doua trimiteri la niste texte legale in vigoare care ar trebui sa calmeze un pic furia celor care se opun legii.Legea darii in plata a imobilului ipotecat nu incalca principiul ne-retroactivitatii legii din art. 15 alin.2 din Constitutie si art. 6 alin.1 din Codul civil.In primul rind, e bine sa ne reamintim ce a decis Curtea Constitutionala in anul 2011 in legatura cu legile Isarescu-Basescu-Boc ale austeritatiii din 2010, cele care au permis operarea unor massive taieri de salarii, pensii si indemnizatii, precum si un somaj in masa in rindurile bugetarilor, plus inchiderea unor spitale, “operatiuni” care au dus la adincirea falimentului consumatorilor cauzat de bancile iresponsabile care s-au jucat poker cu case si cu destine in anii de boom imobliar (2006-2008):“o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare. În aceste condiţii, Curtea nu poate reţine argumentele privind înfrângerea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie”(decizia nr. 1321 din 11 octombrie 2011, Curtea Constitutionala)In al doilea rind, o lege interna de protectie a consumatorilor poate fi aplicata si contractelor aflate in derulare la data intrarii sale in vigoare : CJUE, decizia din 12 iulie 2012 in cauza ANPC Calarasi contra Volksbank Romania, C – 602/10. Decizia CJUE, obligatorie in dreptul intern, asa cum rezulta din art.148 alin.2 din Constitutie, statueaza ca nu numai art. 37^1 si art. 66 – 69 din OUG nr.50/2010 se puteau aplica creditelor in derulare, ci si toate dispozitiile de protectie a consumatorilor prevazute in forma initiala a OUG nr.50/2010, inclusiv cele relative la limitarea numarului de comisoane pe care bancile ar fi avut dreptul sa le insereze in contract si sa le perceapa de la consumatori. Daca OUG nr.50/2010, in forma sa initiala, se putea aplica oricarui contract aflat inca in derulare, inseamna ca si legea darii in plata are aceeasi situatie – ea se poate aplica si creditelor in derulare, pentru ca este o lege de protectie a consumatorilor.In al treilea rind, cei ce ramin blocati in ideea falsa ca legea darii in plata ar avea efecte retroactive, ar face bine sa citeasca si art.6 alin.1, dar si art. 6 alin.6 din Codul civil. La alineatul 6, chiar Codul civil statueaza ca, daca o situatie juridica anterioara intrarii in vigoare a unei legi noi este generata de regimul juridic al proprietatii sau al bunurilor, atunci efectele viitoare ale acestei situatii juridice anterioare sunt reglementate de legea noua. Asadar, nici vorba de retraoctivitate in cazul legii darii in plata. Dimpotriva, a refuza aplicarea acestei legi noi la situatii generate de ipotecile anterioare puse pe acele imobile ar insemna sa se dea efecte ultractive unei legi vechi. Si, in plus, ar fi nedrept si discriminatoriu, iar nedreptatea si discriminarea sunt interzise expres de art. 1 alin.2 si art. 16 din Constitutie.In fine, exista legi in domeniu care se aplica si contractelor in derulare sip e care lobby-istii bancari nu le-au contestat, intrucit aceste legi sunt favorabile bancilor. Spre exemplu, in OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori este clar stipulat la art. 95 : prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu excepţia dispoziţiilor art. 37^1, ale art. 66 - 69 si ale […]Cele doua norme care se aplica si contractelor in derulare sunt esentiale in cadrul discutiei despre asa-zisa retroactivitate a legii darii in plata. Astfel :-art. 37^1 dispune ca debitorul bun-platnic are dreptul la refinantare, iar acest drept exista chiar si in cazul in care contractul de credit este in derulare, fiind anterior intrarii in vigoare a OUG 50;-art. 66-69 dispun ca debitorul are dreptul la rambursarea anticipata, iar acest drept exista chiar daca lantul cu care este legat de banca este generat de un contract incheiat inainte de intrarea in vigoare a OUG 50.Or, legea darii in plata consacra tot un drept la plata al debitorului, atita doar ca plata nu se face in bani, ci prin schimb cu imobilul ipotecat, iar in cele 15 zile in care se asteapta reactia bancii la notificarea intentiei debitorului de dare, cele doua parti pot ajunge la o intelegere de echilibrare a pierderilor, care sa evite darea in plata, ceea ce, ca specie, este incadrabil in genul refinantarii.Asa cum s-a vazut mai sus, CJUE considera ca OUG nr.50/2010 era buna asa cum era in forma sa initial, ceea ce inseamna ca si alte dispozitii de favoare ale reglementarii interne ar putea fi utilizate de consumatori, in continuare.De altfel, istoricul OUG nr.50/2010 este interesant in legatura cu modul in care bancile recalcitrante s-au pozitionat fata de o lege care ar fi trebuit sa implementeze Directive UE. Intr-o prima faza, acestea s-au opus vehement OUG 50/2010, pe motiv ca ar fi retroactiva. Reactia de acest tip s-a Calmat, insa, dup ace OUG nr.50/2010 a fost modificata prin Legea nr.288/2010, o lege aprobata in 28 dec 2010 si publicata in M Of nr. 888 din 30 dec 2010. Evident, nu a existat un studiu de impact si nu au existat dezbateri relative la aceste modificari impuse de banci, prin intermediul initiativei unui parlamentar PDL depusa in Parlament cu doua zile inainte de Craciun. Or, acestea doua sunt – lipsa studiului de impact si lipsa dezbaterilor – sunt chiar “obiectiile” pe care le au aceleasi banci recalcitrante relative la procesul de elaborare si adoptare a legii darii in plata.Interesant este ca, in OUG nr.50/2010 exista o serie de texte, cum este cel imediat citat, care ar fi putut fi pirghii ale evitarii situatiei actuale, cu conditia ca ele sa fie applicate, si nu dispretuite, de banci. Iata ce rezulta, spre exemplu, din art. 39: “in cazul imposibilităţii consumatorilor de a accepta majorarea dobânzii, creditorul nu are dreptul să denunţe unilateral sau să rezilieze contractul. Creditorul trebuie să facă o propunere, transmisă în scris, de reeşalonare sau de refinanţare a creditului, în raport cu veniturile actuale ale consumatorului". In mod evident, nimeni, niciodata, nu si-a pus problema aplicarii cu onestitate a acestui text de lege. Dimpotriva, s-a trecut la accelerarea scadentei, la executare silita, evacuare din imobil si, ulterior, bomboana de pe coliva : vinzarea restului de creanta, pe 5-10% din valoare nominala, catre colectorii de creanta. Daca au existat restructurari ale creditului, acelea au fost fie restructurari de fatada, pentru a insela “vigilenta” supraveghetorului bancar central, fie “restructurari” in care dobinda a fost dublata dupa 6-12 luni de “gratie”, lucru care a afundat consumatorul si mai mult in faliment.In fine, pentru cei care se tem ca bancile vor deveni agentii imobiliare, am sugestia de a analiza cu atentie acest text de lege : art. 21 lit.c) din OUG nr.99/2006 privind institutiile de credit. Din acest text de lege, in vigoare inca din 1 ianuarie 2007, rezulta ca “institutiile de credit se pot angaja in operatiuni cu bunuri mobile si imobile numai daca […] operatiunile au ca obiect bunuri mobile si imobile dobandite in urma executarii creantelor, cu respectarea, in privinta operatiunilor de inchiriere a unor asemenea bunuri, a prevederilor art. 20 alin. (2) si (3)”.