In lucrarea sa din 1798, Un eseu asupra principiului populatiei, Thomas Malthus a facut predictia ca ritmul prea rapid de crestere a populatiei (in jur de 950 de milioane de persoane la acea data) va duce la epuizarea rezervei de hrana cel mai tirziu la jumatatea secolului XIX. Predictia lui Malthus nu s-a implinit, dar ideea sa de control al populatiei a fost atit de puternic resimtita incit a putut sta la baza teoriei selectiei naturale a lui Charles Darwin, dar si la baza teoriei luptei de clasa conceputa de fondatorii marxism – leninismului, K. Marx si Fr. Engels[1]. Pe baza ideilor lui Malthus, s-a construit o intreaga conceptie despre lume, mai mult ideologica decit filosofica : eugenia. Multi exaltati ai filosofiei, nu neaparat malefici, cum ar fi Friedriech Nietzsche, au creat sisteme filosofice centrate pe supra-om, rezultat al controlului populatiei si al selectiei naturale in interiorul speciei umane. Ideile lui Malthus si ale lui Nietzsche au fost confiscate si utilizate fraudulos de nazisti, pentru a-si “justifica” politica de exterminare fizica a evreilor, a tiganilor, a minoritatilor sexuale si chiar a persoanelor cu dizabilitati. Din nefericire, idea de control al populatiei reapare in zilele noastre, fiind prezenta in discursurile aberante si socante ale celor care conduc si controleaza lumea la momentul actual, incepind cu orvelorzii sistemului si continuind cu instrumentele lor politice si cu lorzii razboiului dorit de ei. Ele se regasesc, in forme chiar mai violente, in “ideologia” si actiunile de sec. XXI ale rasistilor americani[2], precum si in ideologia unor partide rasiste si anti-europene din tari despre care, in mod obisnuit, s-ar spune ca sunt tari ale drepturilor omului[3] si in scandarile si actiunile ultras-ilor care vin regulat la meciurile de fotbal pentru a-si refula frustrarile.

Interesant este ca ideile lui Malthus nu doar ca au fost in mare parte gresit intelese, dar unele dintre ele nici nu sunt atit de condamnabile precum sunt politicile actuale de lupta contra umanitatii (denumita, de fondatorii Clubului de la Roma, “adevaratul inamic” al planetei). In linii mari, Malthus, un cleric si un om religios convins, a incercat sa isi expuna in acest eseu (publicat, de altfel, in 6 editii succesive, de fiecare data revazut si adaugit) temerea ca o continua crestere a populatiei planetei va determina saracia extrema a unei paturi foarte largi a populatiei si degradarea conditiei umane a celor obligati sa isi traiasca viata in mizerie. Spre exemplu, Malthus se intreba cum ar fi putut un Dumnezeu atotputernic si grijuliu sa permita enorma “cantitate” de suferinta umana generata de foamete, boli si saracie. Malthus s-a gindit ca amenintarea constanta a saraciei si a infometarii a servit la deprinderea si aprofundarea virtutilor comportamentale si morale, considerind ca, daca ritmul de crestere a populatiei ar fi fost acelasi cu ritmul de crestere a rezervelor de hrana, omul nu ar fi reusit niciodata sa isi depaseasca starea primitiva, salbatica. Nu a fost vointa Creatorului ca omul sa sufere. Omului i s-a dat oportunitatea de a-si depasi, prin eforturi proprii, starea originara, primitiva. Cararea primordiala catre aceasta finalitate a fost aceea pe care omul a trebuit sa se inscrie pentru a-si cauta hrana si bunastarea in conditiile limitarii resurselor necesare acestora. Dupa Malthus, amenintarea saraciei si a foametei sunt motivatii ale activitatii umane (industria = activitate umana cu sens). Malthus credea ca Dumnezeu a voit ca omul sa umple pamintul (“cresteti si va inmultiti si imparatiti pamintul”) cu o populatie sanatoasa, virtuoasa si fericita, si nu cu oameni saraci, viciosi sau traitori in mizerie. Ideea lui Malthus de control al populatiei nu continea nicio intentie malefica, intrucit acest control, in conceptia sa, ar fi putut duce la reducerea saraciei si a nivelului degradarii umane. Una dintre solutiile de control al populatiei propuse de Malthus era infrinarea morala. El credea ca mariajul trebuie aminat pina cind oamenii vor fi putut sa sustina financiar o familie, pina atunci celibatul (abstinenta sexuala) trebuind sa fie strict respectat. In fine, Malthus a construit o interesanta legatura de cauzalitate intre cresterea populatiei, reducerea, in valoare reala, a salariilor si inflatie. Cind populatia de muncitori creste mai rapid decit productia de alimente, salariile reale se prabusesc, intrucit costul vietii se mareste in acelasi ritm. Daca societatea se bazeaza, voluntar sau empiric, pe mizeria umana (foamete, boli epidemice si razboaie, denumite de Malthus “mijloace active de control al populatiei”) pentru a determina reducerea poulatiei, atunci inevitabil societatea va fi grav afectata, rezultind cicluri economice volatile – cresteri urmate de caderi abrupte si dureroase (n.n., exact asa cum se intimpla in prezent, in urmarea falimentului Lehman Brothers). In schimb, masurile “preventive” de control, cum ar fi limitarea ratei nasterilor sau aminarea virstei casatoriei ar putea asigura cresterea nivelului de viata pentru toti si ar putea asigura stabilitatea pe termen lung a economiei. Diavolul – ca amenintare, ca prototip al raului – exista in lume nu pentru a genera deznadejde, ci actiune, sustinea Malthus in 1798.

Supra-popularea este o problema reala si potential generatoare de panica, intrucit ea inseamna imputinarea resurselor planetei, atit la modul relativ (o cantitate fixa de resurse urmeaza sa se imparta la un numar din ce in ce mai multi oameni), cit si la modul absolut (resursele sunt, in mod natural, limitate; la un moment dat ele se vor epuiza). De aici caracterul din ce in ce mai presant si violent al competitiei pe resurse. De aici foametea. O alta problema reala determinata de supra-populare este aglomerarea urbana, care determina probleme cvasi-insolubile de alienare (lipsa unui job, lipsa ori nesiguranta unei case proprii sau familiale, lipsa posibilitatii ratasarii la un colectiv sau a prietenilor etc.), ordine publica, servicii publice comunale, transport etc. Din supra-populare rezulta si gradul din ce in ce mai ridicat de poluare, cu efecte consecventiale ca incalzirea globala si impregnarea florei si a faunei cu elemente chimice industriale ne-biodegradabile care se regasesc, prin consum, in organismul uman, din ce in ce mai afectat de tot felul de boli degenerative, autoimune sau cu cauze necunoscute. Supra-popularea determina si hiperbolizarea cantitatii de gunoaie, iar acestea nu doar ca intineaza pamintul si viata omului, dar determina si mutatii “genetice” ale aspectului si compozitiei pamintului. Avind in vedere ca, in prezent, asa cum spunde J. Stiglitz, 1% din populatia planetei detine 99% din resurse, in timp ce 99% din populatie se “bucura” de doar 1% din aceste resurse, Malthus nu putea fi mai exact decit atit.

Adevarul este ca, asa cum rezulta din graficele de mai jos, preluate de pe Wikipedia, desi populatia planetei a crescut intr-un ritm relativ lent si constant pina in jurul anului 1900, a avut o crestere exploziva intre 1900 si 2012, de la aproximativ un miliard de oameni, la sapte miliarde. Daca, in jurul anului 3000 i.e.n., populatia planetei era de sub 30 de milioane de persoane, in anul 2000 depasise 6,5 miliarde.

Graficul de mai jos, care arata ca un tsunami cu aspect de gheizer, este inspaimintator. Cea mai rapida crestere a populatiei este observabila intre 1900 si 2000, dar cresterea incepuse deja in 1800, la inceputul erei industriale, exact in vremea “profetiei” lui Malthus.