Cine citeste cu mintea treaza Biblia, mai ales in primele 5 carti ale sale (Pentateuhul), poate sa observe ca, in povestea biblica, la un moment dat, oamenii au decis sa aleaga un animal pe care sa arunce toate pacatele lor, pentru a se elibera (simbolic sau in mod naiv) de aceste pacate. Animalul, si nu oamenii, ar urma sa ispaseasca aceste pacate. Odata ce ai aruncat pacatele pe altcineva sau pe altceva, poti sa iti traiesti in liniste viata. Cu conditia sa nu te uiti in oglinda. Daca cineva iti pune in fata o oglinda, il elimini. Daca nu poti, il discreditezi – ceilalti vor crede ca oglinda e tinuta intr-un unghi gresit care deformeaza imaginea „reala” ori ca este sparta. Animalul ales de cei din povestea biblica pentru ispasirea pacatelor nu este unul oarecare. Este unul foarte urit dupa firea lui. Nu detestabil, ci doar foarte urit. Are coarne inconvoiate, un cap tare, de incapatinat, o privire ce pare insolenta, si un barbison enervant de caraghios. Este un tap, masculul caprei. I s-a spus Tapul ispasitor. Păcatele oamenilor sunt proiectate asupra animalelor, spunea antropologul Vintila Mihăilescu[1].Zeul Baal, cel care fusese aproape de a fi adoptat de evrei ca zeu propriu in timpul captivitatii lor in Babilon, are infatisare de tap. Acest zeu era „interesant” pentru generatia tinara, nascuta in captivitate, pentru ca era in centrul unui cult al desfrinararii, al hedonismului, total opus doctrinei infrinarii care sta in centrul religiei lui Moise, religia „batrinilor” triburilor ebraice captive in Babilon. Si, cel mai interesant si semnificativ, Satan, rivalul lui Dumnezeu, este descris in Vechiul Testament ca o bestie antropomorfa cu infatisare de tap, cu oribile coarne in frunte, cu copite si cu coada.Si atunci, si acum, oamenii obisnuiesc sa dea vina pe diavol pentru ceea ce li se intimpla sau pentru ceea ce fac. Dar, asa cum zicea acum 217 ani Malthus, diavolul exista in lume nu pentru a descuraja omul in drumul sau catre auto-depasire, catre mintuire, ci pentru a actiona. Intr-adevar, asa-zisul „diavol” este identificabil in tot ceea ce este negativ, rau, tot ceea se sta de partea negativa a Fortei, in toate pornirile bestiale din noi, „diavolul” este un criteriu negativ al actiunii, de genul „asa nu”, pe care trebuie sa il cunosti pentru a face lucrul pozitiv contrar si pentru a-ti ispasi pacatele. Diavolul nu este in lume pentru a da vina pe el.E posibil ca unii sa resimta o vina pentru faptul ca trebuie sa se hraneasca cu animale pentru a supravietui. De aceea, in ultimii ani au aparut teorii si miscari la limita ipocriziei care isi propun sa apere „drepturile” animalelor. S-ar zice ca e vremea in care, pentru pacatul de a minca tapi, ar trebui inventat un om ispasitor.Vintila Mihailescu observa ca, în paralel cu dezvoltarea drepturilor omului, animalele devin persoane. Dupa unii, suntem deja în postumanism, iar intrucit omul nu mai este măsura tuturor lucrurilor, dominația lui trebuie să se oprească[2]. Dar aceasta teorie, pe linga faptul ca este o mare ipocrizie (oare chiar am rezolvat toate dilemele drepturilor omului ca sa ne facem timp sa rezolvam problemele noi ale drepturilor animalelor?), ridica si citeva probleme de filozofie a dreptului si de sociologie. Spre exemplu, daca exista drepturi, ar trebui sa existe si obligatii. Cum il sanctionezi pe animal daca incalca drepturile omului sau ale altor animale? Il eutanasiezi? Vintila Mihailescu ironizeaza aceasta miscare, reamintind ca in Evul mediu porcul era „taxat” pentru ca facea porcarii. El observa, de asemenea, ca, in consecinta acestei miscari, omul devine fiara care omoară animale, dar si ca aceeasi „ideologi” ai omului ispasitor accepta ca, dacă un lup omoară o căprioară ca sa o consume, acesta este dreptul lui, caci e natural ca lupul sa manince caprioare. Si, totusi, se intreba Vintila Mihailescu, „cum poți să introduci în această lume heterotrofă, cu o ordine naturală, dreptul animalelor de casă de a nu fi mâncate de către om?"Aceeasi ipocriti constata ca toate ființele vii se hrănesc cu altele. Bun, dar omul nu este o fiinta vie, ca sa se hraneasca, la rindul sau, cu alte fiinte vii?Va veni momentul cind va trebui sa ne nastem din nou. Si atunci vom fi din apa si din duh si nu vom mai avea nevoie de hrana animala. Dar mai este pina atunci.Desigur ca aceste discutii de euro-atlantici sunt, pentru cei din lumea a treia, obisnuiti cu subnutritia si cu malnutritia, tot atit de interesante ca si dezbaterile acerbe ale teologilor bizantini despre sexul ingerilor, dezbateri derulate in timpul asediului orasului cucerit de sultanul Mehmed Cuceritorul. Acei oameni isi pun alte probleme. De exemplu, ei traiesc permanent angoasa tragica a imposibilului raspuns la intrebarea “ce vom minca miine”. Ei n-au nici cea mai vaga idee despre drepturile animalelor de a nu fi mincate de oameni. Un om infometat cronic va minca orice, fara scrupule filosofice. De aceea este atit de usor de manipulat.[1]http://www.avocatura.com/stire/11786/ficat-ficat-porcul-sacrificat-cosmogonic-clarificat-de-vintila-mihailescu-la-fac.html.[2]Ibidem. Interesante aceste pasaje ale conferintei : „Am citit o cercetare, ce fac tinerii de Valentine’s Day. Și se punea o întrebare, «Cu cine preferați să vă petreceți Valentine’s Day, cu iubitul / iubita sau cu animalul de companie?» O să râdeți, dar 27% dintre tinerii europeni au spus că preferă cu animalul de companie. În America, numărul poate crește la 70%. În India au yoga pentru câini, în Brazilia biserică pentru animale. Sunt înmormântați în cimitire - mai recent, în Anglia și America s-a dat drept să fie înmormântați în cimitire umane. Animalele au devenit membri ai familiei”.