In majoritatea covirsitoare a cazurilor, raporturile sociale sunt legate pentru ca fiecare parte sa aiba de cistigat, cu conditia ca fiecare sa isi faca datoria. Numai atunci cind legea datoriei este incalcata si cel in culpa il tulbura pe cel de linga sine ori tulbura societatea in ansamblul sau, Statul, prin cele trei puteri, este chemat sa gestioneze aceste conflicte si sa restabileasca ordinea sociala. Dar viata nu inseamna numai conflict, caci viata nu e o prada. De aceea, Statul trebuie sa se abtina de la a interveni in toate detaliile vietii indivizilor si mai ales sa se abtina sa intervina prea des si prea brutal in economie.

Principala sursa de conflict si tulburare sociala este criza economica pe care o traverseaza acum si Romania.

Criza economica actuala este, de fapt, o criza politica. Asa cum clasa politica romaneasca a fost incapabila sa perceapa in 2008 apropierea crizei de Romania, tot asa ea este incapabila sa o gestioneze in anul 2009. Un Guvern care, desi beneficiaza de 70% din voturile parlamentarilor si de andosamentul Presedintelui Romaniei, precum si de imprumuturi masive de la institutiile financiare internationale, nu reuseste sa gaseasca si sa puna in lucru solutii anti-criza ci, dimpotriva, contribuie la agravarea recesiunii cu tot felul de masuri infantile, nu poate decit sa confirme ca, si fara criza economica mondiala, Romania politica si-ar fi creat propria criza. Un presedinte conflictual, care isi hraneste popularitatea din crearea si intretinerea crizelor si a tulburarii constiintei sociale, nu e cu nimic mai potrivit decit Guvernul pe care il gireaza sa lupte contra actualei crize economice. Si Presedintele, si actualul Guvern, au venit la putere printr-o minciuna frumos ambalata. Actualul Presedinte, care ne ura in 2004 sa traim bine, in 2008 ne asigura ca criza nu va lovi Romania si, cu toate acestea, a girat formarea actualei coalitii guvernamentale “stinga-dreapta” pe motiv de criza economica. In campania electorala, cele doua partide aflate acum la guvernare negau si ele, la unison, dar de pe pozitii de o adversitate dura, ca Romania va fi atinsa de criza economica. Sa nu uitam ca aceste partide impuneau in Parlament o lege de majorare a salariilor cadrelor didactice despre care, in prezent, nici nu mai vor sa auda. Ceea ce ramas insa este votul masiv al acestor cetateni sedusi de promisiuni electorale mincinoase. Este de neinteles, totusi, cum te poti justifica fata de propria persoana sau fata de votantii tai cind te afli la putere datorita unei (unor) minciuni.

Actuala criza economica vine din lacomie. Mai précis din lacomia si abuzurile creditorilor, care au profitat si profita de starea de nevoie specifica noii specii de om – consumatorul, si din lacomia si prostia clasei politice, care foloseste criza economica drept pretext pentru cele mai smintite masuri economice sau pentru justificarea noii mode a interventionismului statului in economie si in viata individului, a cetateanului-consumator. Consecinţele drastice şi inechitabile ale abuzurilor creditorilor si politicienilor faţă de consumator sunt, din fericire, insotite de un “efect de reflux” : asa cum la reflux, odata cu retragerea apei, se poate vedea lamurit ce este pe fundul marii, tot asa criza economica actuala ne va arata lamurit cine este corect si eficient si cine nu, cine a mintit si cine nu, cine va putea supravietui realitatii si cine nu. Chiar daca cele mai importante democratii si economii din lume se ghideaza dupa asa-zisul principiu politic “too big to let fail”, criza economica actuala ne-a aratat ca marimea nu inseamna sfintenie si nici vesnicie si ca nimic nu rezista efectului de reflux, ca nimic nu rezista adevarului. Afaceri de dimensiunea Lehman Brothers, General Motors si Chrysler sunt acum in faliment, desi in urma cu un an nimeni nu isi imagina asa ceva.

Omul modern, inclusiv concetateanul nostru, a fost determinat sau invatat sa consume pentru a putea fi mai usor controlat. In secolul XXI se consuma orice si oricit, indiferent de necesitatile normale si de sursele de finantare a consumului si indiferent de costurile pe care trebuie sa le suporte mediul in care traim. Se consuma marfuri reale, dar si marfuri virtuale. S-a ajuns la a se consuma inclusiv produse financiare care, din necesitatea de a crea bani, s-au desprins de suportul lor material si s-au dematerializat. Ambalate sub forma unor produse financiare derivate, aceste non-marfuri au dus la crearea unei cantitati enorme de pseudo-bani, care nu mai aveau in spate valori, ci sperante sau iluzii. Consumul este, desigur, « benefic » si pentru stat, intrucit majoritatea covirsitoare a veniturilor bugetare provin din impozite indirecte, care taxeaza consumul si, de aceea, cu cit se consuma mai mult, cu atit bugetul este alimentat cu mai multi bani, iar aparatul administrativ statal este exacerbat pentru a putea fi cheltuiti acesti bani in plus. Asa ca nu productivitea, tehnologia sau inovatia au fost stimulate, ci consumul. Pentru a stimula consumul, a fost stimulat creditul. Au fost creditati si cei care fie nu aveau nevoie, fie nu aveau resurse de rambursare, dar aveau speranta unor venituri viitoare. Uneori s-au dat credite pe perioade care depaseau durata vietii unui om, obligind la rambursare si generatiile viitoare pentru pretul ce trebuia platit pentru a consuma. Dar cind pariul pe consum s-a dovedit a fi pierzator, iluziile s-au spulberat iar politicienii, creditorii si cetatenii-consumatori, ca si copiii vesnici din povestea lui Peter Pan, care se obisnuisera sa consume ceea ce credeau ca au pe masa, au ajuns in prezent sa se intrebe de ce nu mai este hrana pe masa. Se vede acum, spre exemplu, cit de firav este un buget de stat construit pe baza taxarii consumului, din moment ce, in lipsa consumului, statul trebuie sa se imprumute zi de zi la banci si la institutii financiare internationale pentru a suporta cheltuielile publice exorbitante generate de aparatul administrativ stufos creat pentru a cheltui si nu pentru a crea. Si, in fine, cea mai mare libertate în acordarea creditului duce la cea mai aspră procedură în execuţie silita. Cind “beneficiarii” de credite ipotecare vor incepe sa fie executati silit in toamna lui 2009, probabil ca vor incepe sa se intrebe de ce nu traiesc bine, asa cum li se promitea in 2004.

Cetateanul-consumator devine debitor si, in aceasta calitate, el este dependent de creditori si, in ultima instanta, de stat, care este controlat de politicieni. Libertatea de a te imprumuta pentru a consuma este, de fapt, un dar otravit, caci duce la control si la dependenta. Sunt de acord ca statul nu se poate sprijini pe nimic altceva decât pe încredere, care nu poate dăinui dacă datornicii nu-şi plătesc datoriile, dar daca datoria porneste de la o iluzie sau daca ea se fundeaza pe o cauza sau o lege ilegitime, statul trebuie sa isi sprijine cetatenii in a-si recapata libertatea, oferindu-le acestora posibilităţi reale de a se elibera de plata datoriilor contractate pentru iluzii sau pentru preturi ce depasesc valoarea reala a marfii. In caz contrar, conflictul mereu renăscând dintre creditori şi datornicii urmăriţi în bunurile şi persoanele lor poate duce la mari tulburari sociale si la aparitia unei stari de pericol pentru democratie si pentru stat, in sine, motiv pentru care statul, prin reprezentantul sau cel mai inalt, Presedintele Republicii, trebuie sa restabileasca echilibrul şi sa împiedice alcătuirea unei paturi sociale pauperizate, prea numeroasa şi prea deznădăjduita pentru a mai putea fi condusa.

Controlul prin minciuna, prin indatorare si prim masuri statale populiste poate pune in pericol statul, iar slabirea sau disparitia statului sunt lucruri pe are nu ni le putem dori, caci statul este acea putere care, oricite alte puteri individuale sau colective ar coexista, le depaseste ca anvergura si importanta. Statul este, in definitiv, organizatia menita sa-i apere pe cei lipsiti de aparare sau resurse contra abuzurilor de orice fel. Actuala criza, de altfel, pune in pericol si democratia, caci detinatorii de resurse financiare  -care, in majoritatea lor, nu sunt nici democrati, nici merituosi, nici virtuosi  – vor putea cumpara orice, inclusiv voturi si suflete.

Masuri concrete ce trebuie intreprinse pentru a face fata gravei crize economice in care Romania se afla

1. Declansarea imediata a procedurii de insolventa fata de intreprinderile cu pierderi si cu datorii la bugetele publice, pentru fi salvate prin reorganizare judiciara sau pentru a fi inchise;
2. Adoptarea de urgenta a legii salvgardarii, pentru a permite intreprnderilor aflate in dificultate sa se salveze prin intelegeri cu creditorii si pentru a se pastra locurile de munca generate de aceste intreprinderi;
3. Adoptarea de urgenta a legii falimentului persoanelor fizice, pentru a permite particularilor aflati in situatie de supra-indatorare sa-si redreseze afacerile familiale si pentru a le permite acestora sa-si pastreze locuintele;
4. Stimularea temporara a consumului, pentru a permite bugetelor pubice sa se alimenteze cu impozite si taxe indirecte si pentru a re-porni industria de constructii si industria producatoare de bunuri, prin reducerea tva-ului si a impozitului pe venit la 15% pe urmatorii 5 ani;
5. Introducerea generalizata, fata de toate IMM-urile, intreprinderile individuale, familial sau profesionale, a mecanismului transparentei fiscale, adica a impunerii directe a veniturilor intreprinderii ca venituri ale titularilor ei sau ale asociatilor, pentru a permite cresterea veniturilor bugetare prin cresterea gradului de conformare voluntara si prin stimularea consumului si a investiiilor.

Aceste masuri sunt in competenta Presedintelui si pot fi promovate de Presedinte fara a exista tentatia de a incalca Constitutia!