EPISODUL V
Directiva clauzelor abuzive, jurisprudenta CJUE si comunicarea din iunie 2019 a Comisiei Europene spun, la unison, ca procesele privind inghetarea cursului valutei la nivelul acestuia din data contractarii creditului pot fi definitiv rejectate doar prin intelegerea gresita sau prin incalcarea de catre instantele nationale a Dreptului European.
Iata de ce :
Daca o clauza contractuala repeta (incorporeaza) sau reflecta in contract o regula legala obligatorie, analiza caracterului abuziv al respectivei clauze este exclusa, actiunea sau apararea consumatorului limitata la constatarea caracterului abuziv urmand a fi respinsa ca inadmisibila.
Motivatia exluderii analizei caracterului abuziv al clauzelor care reflecta norme legale obligatorii rezulta din prezumtia legitima ca legiuitorul national ar fi stabilit un echilibru intre ansamblul drepturilor si obligatiilor partilor in anumite contracte (1). Fiind, insa, vorba de o prezumtie, inseamna ca aceasta ar putea fi rasturnata. Dispozitia legala incorporata in contract ar putea sa genereze ea insasi un dezechilibru al drepturilor si obligatiilor partilor. Exista, in mod evident, legi odioase sau ilegitime, legi care incalca drepturile omului si legi care incalca Dreptul UE. Aceste legi ar putea fi inlaturate de la aplicare, cu consecinta inlaturarii de la aplicare si a clauzelor contractuale care reflecta norme obligatorii din astfel de legi. Este important de clarificat mijlocul procesual necesar unui astfel de demers. Consider ca inaplicabilitatea respectivei legi se poate invoca in procesul de constatare a caracterului abuziv al clauzelor care reflecta dispozitiile obligatorii din legi, si nu printr-un proces separat. In privinta inlaturarii de la aplicare a unei legi pentru neconstitutionalitate, este cert ca un astfel de demers nu se poate obtine decat in urmarea admiterii unei exceptii de neconstitutionalitate invocate in procesul pendinte.
In jurisprundenta recenta a CJUE s-a decis ca normele cu caracter supletiv fac parte din categoria normelor legale obligatorii, intrucat sunt aplicabile contractului partilor “din oficiu”, in lipsa unui acord diferit al partilor (2). Cu toate acestea, atunci cand se pune in discutie analiza caracterului abuziv, se are in vedere o clauza care exista in contract, deci este vorba de un acord diferit al partilor, si nicidecum de lipsa unui acord diferit al partilor. Pentru a putea vorbi de o clauza care sa reflecte o norma legala obligatorie, trebuie identificata macar o clauza care sa repete, in contract, o astfel de norma, indiferent daca este o norma imperativa sau o dispozitie legala cu caracter supletiv. In caz contrar, a face aplicabila o norma supletiva unei situatii concrete in care partile au perfectat un acord diferit, ar friza absurdul.
Dupa regulile teoriei generale a contractului, daca se stipuleaza ca platile se fac efectiv in moneda straina (si nu in lei, la un curs consolidat sau indexat in valuta), suntem in prezenta unei clauze care deroga de la norma supletiva (3), inlaturand-o de la aplicare. Nominalismul monetar – care este o regula supletiva reglementata in Codul civil – presupune ca platile generate de contractul de imprumut se fac in moneda nationala, care are putere de circulatie legala pe intregul teritoriu geografic vizat, si nu in moneda straina. Potrivit reguli nominalismul monetar, debitorul va fi tinut sa achite in moneda nationala doar valoarea nominala a imprumutului, indiferent de fluctuatiile monedei nationale si de epoca platii. Nominalismul monetar este, in mod evident, o regula favorabila debitorului si defavorabila creditorului, putand avea consecinte injuste in situatiile de inflatie ridicata sau de devalorizare a monedei nationale. Plata efectiva in moneda straina este, insa, opusul nominalismului monetar, pentru ca tinde la valorizarea creantei intr-o moneda de referinta, stabila din punctul de vedere al inflatiei si apta sa se (hiper)valorizeze in raport de moneda nationala, in caz de criza economica. Creanta este luata in considerare, in acest fel, la valoarea sa reala (calitativa), valoare evident diferita de valoarea sa nominala (cantitativa, numerica). Prin intermediul unor clauze de plata efectiva in moneda straina (4) sau al unor clauze de asigurare contra riscului valutar, creditorul isi ofera, prin clauze contractuale preformulate, non-negociabile, o garantie ca va incasa creanta la valoarea reala, in ciuda inflatiei si a devalorizarii monedei nationale. Astfel de clauze reflecta valorismul monetar si nu numai ca nu reflecta nominalismul monetar, ci chiar il inlatura de la aplicare. A respinge actiuni privind constatarea caracterului abuziv al unor astfel de clauze, pe motiv ca “reflecta” norma cu caracter obligatoriu referitoare la nonimalismul monetar este, pur si simplu, ilogic.
Printr-o intelegere total gresita a regulii nominalismului monetar si o omisiune incredibila a logicii inlocuirii acestei norme supletive cu clauze speciale de valorizare a creantei financiare, Curtea de Apel Bucuresti a respins, in toamna anului 2014, o prima actiune de inghetare a cursului valutei la nivelul sau din data perfectarii contractului, pe motivul ca astfel de contracte ar reflecta norme legale obligatorii, iar astfel de clauze nu pot fi analizate sub aspectul caracterului abuziv. Din momentul popularizarii primei hotariri de acest gen, s-a instalat comoditatea. Totul a devenit apoi o simpla operatiune de copy-paste, o cutuma judiciara care opreste judecatorul cazului concret sa mai analizeze prin filtrul propriei constiinte cauza, pe care o respinge, cvasi-automatic, ca inadmisibila. Este, in mod evident, o solutie “unitara” complet gresita (5).
Solutiile aproape unanime ale instantele noastre care, incepand cu anul 2015, resping actiunile pentru inghetarea cursului valutar pe “temeiul” nominalismului, nu statueaza ca debitorii (consumatorii) nu ar avea dreptate in contra comerciantilor (potential) abuzivi, ci spun doar ca justitia interna nu se poate pronunta asupra caracterului abuziv, respingand actiunile ca inadmisibile. Astfel de solutii sunt, in mod evident, in flagranta contradictie cu obligatia instantelor nationale de a analiza din oficiu eventualul caracter abuziv al clauzelor contractuale. In plus, aceste solutii sunt in vecinatatea periculoasa a denegarii de justitie si a incalcarii dreptului la un proces echitabil. In fine, faptul ca se refuza analiza clauzelor abuzive nu inseamna ca acele clauze sunt legale, corecte, oneste, ci doar ca ineficientizarea lor trebuie obtinuta pe alte cai procedurale.
Oricum, o clauza contractuala standard referitoare la riscul de schimb valutar dintr-un contract de imprumut ipotecar incheiat in moneda straina nu este exclusa din domeniul de aplicare al DCA, si asta chiar daca dreptul intern contine dispozitii obligatorii privind mecanismul de conversie valutara (6).
Directiva clauzelor abuzive este un instrument esential pentru asigurarea echitatii pe piata interna. Daca norma legala obligatorie, pe temeiul careia instanta decide ca nu se poate analiza caracterul abuziv al clauzei contractuale care o “reflecta”, este inechitabila, respingerea ca inadmisibile a unor astfel de actiuni echivaleaza cu abandonul acestui scop esential al DCA, de asigurare a echitatii pe piata interna. Acesta este un motiv de sporire a neincrederii cetateanului in Uniunea Europeana si in principiile sale de organizare si functionare, principii care risca, astfel, sa fie catalogate ca ipocrite si discriminatoriu aplicabile, in functie de tara de rezidenta a asa-zisilor cetateni europeni.
Note :
(1) A se vedea, pentru aceasta ideea, cauza C-92/11, RWE Vertrieb, pct.28.
(2) A se vedea cauza C-186/16, Andriciuc, evocata si de Ghid, la p.15.
(3) Norma supletiva inseamna norma legala care completeaza (suplineste) contractul partilor, in lipsa unei vointe exprese a lor, concretizata sub forma unei clauze contractuale.
(4) In Romania, regimul valutar interzice platile si incasarile in moneda straina intre rezidenti. Exista unele exceptii de la aceasta regula, cum ar fi depozitele bancare ale populatiei, operatiunile de capital ale bancilor (creditarea este o operatiune curenta si nu una de capital) sau platile si incasarile efectuate intre persoana fizice in legatura cu transferul dreptului de proprietate asupra imobilelor. In practica, aceste exceptii au fost pervertite, devenind regula si facand ca leul, moneda nationala a Romaniei, sa fie inlocuit de facto cu euro. Facturile la utilitati, accizele, ratele de credit sau de leasing si nenumarate alte surse generatoare de creante banesti sunt exprimate sau consolidate in euro. Statistic, aceasta pervertire a monedei nationale a putut determina diferente mari de curs valutar intre nivelul real, dat de performanta economica a Romaniei (atat cat e), si nivelul artificial, dat de “euro-izarea” de facto a economiei. Diferentele sunt estimate la 25-30% din cantitatea de lei necesari pentru a cumpara un euro.
(5) In momentul redactarii prezentului comentariu, inca exista pe rolul ICCJ astfel de procese, in faza recursului, dar marea lor majoritate sunt suspendate, pana la primirea de la CJUE a inca unei lamuriri “obligatorii” (ar fi a sasea, de la cauza Kasler incoace…). Poate ca, in sfarsit, se va observa eroarea de logica elementara a acestor solutii, eroare care a fost sesizata doar la Curtea de Apel Cluj, de unde a si pornit intrebarea preliminara in legatura cu modalitatea in care clauza de valorism monetar (plata ratelor direct in valuta, la cursul din data platii), care inlatura de la aplicare nominalismul monetar (plata ratelor in moneda nationala, la cursul din data perfectarii contractului), poate fi analizata sub raportul caracterului abuziv. A se vedea Cauza Serban contra Banca Transilvania, C-81/19, inca nesolutionata.
(6) Este ceea ce rezulta expres din speta OTP/Ilyes si Kiss (C-51/17).
...
