Lumea in care traim nu mai este controlata doar prin religie sau ideologii politice. De doua – trei decade se folosesc pentru asta stiinta si tehnologia. Energia si resursele sunt limitate. Asa a fost dintotdeauna. Religia si ideologiile au fost pretextele cu ajutorul carora s-a tesut plasa de control asupra lumii, titularii controlului avand acces nelimitat la aceste ingrediente esentiale vietii. Desi stiinta si tehnologia ar trebui sa ofere o cale de iesire din cercul vicios in care se consuma tot mai mult din ceva ce se imputineaza pe zi ce trece, generand noi (re)surse de energie, inepuizabile, in realitate si acestea sunt captive in plasa de control asupra lumii. Asa cum religia si ideologia au declansat razboaie, tot asa, stiinta si tehnologia vor declansa razboaie, egale ca violenta sau chiar mai adanci. Se intrevad falii profunde la nivelul fundamentelor societatii, intrucat stiinta si tehnologia inseamna bani, foarte multi bani, si nu toata lumea ii are. Pe de alta parte, tehnologiile de manipulare genetica, de amplificare a “performantelor” fiintelor vii (inclusiv performantele motrice sau congnitive ale omului), de fabricare a unor organe de schimb, inteligenta artificiala, toate acestea pot fi reunite sub denumirea de ultra-tehnologie, intrucat ele depasesc cu mult tehnologia omului actual, intrand in domeniul SF sau al “aproape – magicului”, ca sa folosesc o formula a biologului molecular american Susan Lindquist. Pe temelia acestei ultra-tehnologii, o noua specie de om este pe cale de a se naste, o mare parte din cei care s-au nascut dupa anul 2000, in plina era a internetului, fiind un fel de punte catre aceasta noua lume care ar urma sa aiba in centrul sau nu omul actual, ci un ultra-om.Exista deja un curent ideologic pe invers, anti sau contra acestei ultra-tehnologii. Nu ma refer la fundamentalistii religiosi si nici la teoriile conspiratiei, ci la o intreaga literatura etica si filosofica, ale carei voci foarte respectabile atrag atentia asupra riscurilor acestei ultra-tehnologii, pe care o vad ca pe o joaca de-a Dumnezeu.Stephen Hawking, spre exemplu, spune ca inteligenta artificiala ar putea determina extinctia umanitatii[1].Transhumanismul – perioada de trecere de la om la ultra-om – este considerat de Francis Fukuyama, inca din 2004, “una dintre cele mai periculoase idei” cu care se confrunta lumea actuala, intrucit ridica potentiale probleme de segregare economica, sociala si chiar rasiala.Exista miscari, de genul organizatiei Humanity, care incearca sa “umanizeze” aceasta zona angoasanta a ultra-tehnologiei si sa ne pregateasca, treptat, pentru saltul la stadiul de ultra-om, aceasta noua specie de om pe care adeptii trans -humanismului o vad in centrul post-humanismului (este ceea ce acesti ideologi numesc “post-humanity”).Fara vreo legatura precisa cu transhumanismul si fara sa fiu sigur ca toata lumea observa asta, eu intuiesc ca si filmele SF si Fantasy de la Hollywood despre vampiri, mutanti, oameni de otel, hiper-comunicare si vedere la distanta (remote viewing) etc. incearca sa ne “invete” cum sa suportam mai usor aceasta trecere si aceasta transformare.Sa ne imaginam ca suntem la momentul la care se poate vorbi de nasterea unei noi specii de om, un ultra-om capabil de performante fizice si mentale care sa le depaseasca de zeci de ori pe cele ale omului actual, o fiinta capabila de hiper-comunicare nu numai in interiorul unei constiinte de grup, indiferent de distanta care o separa de ceilalti, dar si cu alte specii, precum si de comunicare non-verbala cu persoane non-umane sau cu inteligente extraterestre ori chiar inteligente din trecut sau viitor, o entitate capabila sa traiasca mii de ani, intrucat stie cum sa isi re-construiasca perpetuu (epi)genomul sau, mai mult, o entitate capabila sa isi ridice constiinta in hiperspatiu (sa se inalte la cer), unde sa traiasca pentru totdeauna. Ce se va intimpla cu noi, ceialti? Vom mai avea drepturi? Vom avea aceleasi sanse ca si oamenii “imbunatatiti” (enhanced, in engleza)? Vom avea acces la aceste minuni ale ultra-tehnologiei pe care le vedem pe la tv sau pe net, fara sa fim nevoiti sa platim toate miile de miliarde cheltuite pentru a pune la punct aceste tehnologii?Nu mai suntem noi, persoane cu drepturi si libertati, ci substanta din care va evolua ultra-omul, masa de coral pe ramasitele careia se va ridica aceasta noua specie de fiinta inteligenta.La fel de periculoasa a fost catalogata descifrarea genomului uman si publicarea “hartii” acestuia in anul 2000. A cunoaste in detaliu genomul uman inseamna   a-l putea manipula, in vederea obtinerii unor rezultate dorite. E ca si cand, cunoscand in detaliu legile mecanicii, poti calcula traiectoria, itinerariul si durata de zbor si, deci, poti trimite un vehicul pe Marte. Un asemenea determinism genetic ar putea ridica probleme sociale, psihologice si juridice relative la libertatea individuala, la egalitatea de sanse si chiar la calitatea de cetean cu drepturi a celui care se naste dintr-o familie fara resursele financiare necesare “constructiei” sale dupa planul architectural dorit de societatea celor imbunatatiti genetic.Practic, determinismul genetic pune problema daca vom mai fi fiinte ale optiunii sau vom fi devenit fiinte ale destinului, ale unui plan facut sau acceptat de ascendentii nostri.Epigenetica transgenerationala are o parte intunecata care iti poate da fiori de gheata pe sira spinarii. Teoreticienii acestei stiinte de granite sustin ca suferintele, emotiile negative, problemele medicale, chiar “pacatele” stramosilor pot fi transmise descendentilor, la fel cum se pot transmite modificari fizice sau fiziologice de la stra-bunic la stranepot, exact ca in povestea blestemului lui Cain. Este cert ca noi toti suntem un pic din aproape toti stramosii nostri, iar aceasta cantitate infima, ca in teoria haosului, poate determina consecinte enorme. Exista si o mostenire culturala si emotionala pe care o purtam cu noi uneori sarind peste generatii: este ceea ce incearca sa probeze epigenetica transgenerationala.Suntem consecinte ale virtutilor sau, dimpotriva, ale pacatelor stramosilor, ale fericirii sau, dimpotriva, ale suferintelor lor.In alta ordine de idei, observ ca democratia, asa cum o visam noi acum 25 de ani (poate un pic cam naiv) este inlocuita, din ce in ce mai frustrant si mai violent, cu tehnocratia de tip bruxellez, care ia decizii obligatorii pentru statele membre ale Uniunii Europene, fara a mai conta vointa populara “dizidenta”. Inlocuirea particulei demo (de la demos = popor) cu particula tehno (=stiinta aplicata) nu e un simplu joc de cuvinte. Democratia inseamna puterea poporului, in timp ce tehnocratia inseamna puterea unei elite de specialisti in manipularea unor proiecte de stiinta aplicata. Nu doar parlamentul si celelalte exponate de muzeu ale democratiei sunt inutile in fata puterii acestei elite. Pana si referendum-urile sunt bagatelizate de aceasta elita de experti auto-imputernicita ce rezida la Bruxelles si la Strasbourg. A fost un referendum in Grecia in 2011, in care poporul a decis ca nu vrea sa suporte pierderile cauzate de banci iresponsabile, dar acesti tehnocrati bruxellezi au decis ca referendumul este lipsit de efecte in prezenta unor contracte care au de o parte a mesei un stat - captiv si, de cealalta parte a mesei, un manunchi de banci ultra-bogate detinute de overlorzi ai sistemului. A fost un referendum in Romania in august 2012, in care poporul a decis demiterea unui presedinte, dar tehnocratii bruxellezi au decis ca referendumul in sine este o atingere adusa “statului de drept”, emitand semnalul necesar mentinerii in functie a acelui presedinte care era bun pentru linistea overlozilor sistemului. Si tot aceasta elita bruxelleza auto-mandatata stie cel mai bine sa faca diferenta intre ajutoarele de stat de mii de miliarde acordate hiper-corporatiilor financiare (permise, desigur) si ajutoarele de stat de cateva milioane de euro scapate printre degete in favoarea unor intreprinderi industriale rezidente in statele cu apartenenta mai noua la UE (nepermise, desigur).Cu concursul tehnocratiei, abuzul de putere economica a hiper-corporatiilor este la cote atat de inalte in lumea de azi, incat statele, considerate nu demult forma cea mai inalta de organizare a societatii umane, au ajuns sa fie puse in umbra sau chiar instrumentalizate de corporatii. Exista o justitie supra-statala care nu tine cont de legi interne, constitutii si libertati, ci de interesele acestor hiper-corporatii. Asa este, spre exemplu, competenta Comisiei Europene in domeniul aproape religios al competitiei. O asemenea competenta este exercitata cu cea mai mare energie atunci cand state mici, cum este Romania, par sa “calce pe bec”. Nu conteaza daca o stergere de datorie fiscala este prevazuta intr-un plan de reorganizare judiciara votat de creditori si confirmat de judecatori. Conteaza doar misiunea ranger-ului/cowboy-ului de la Directia Generala Competitie de a impune decizia tehnocratilor de la Bruxelles. Separatia puterilor in stat? Predictibilitatea actului de justitie si securitatea juridica? Niet. Acestea sunt sloganuri. Aceeasi competenta este, insa, ignorata cu gratie atunci cand trebuie salvate de la pieire, cu banii nostri, acele banci care, in nebunia si lacomia lor, au cauzat criza economica actuala. Putini dintre simpatizantii si laudatorii “capitalismului” bancar, in care se socializeaza pierderile, dar se concentreaza in foarte putine maini profiturile, stiu ca Dreptul Uniunii Europene interzice exceptarea bancilor de la procedura prealabila a aprobarii oricarui ajutor de stat. Cu toata aceasta interdictie, nimic nu a impiedicat statele mari europene si institutiile de tehnocrati europeni sa pompeze in banci, intre 2010-2013, mai ales prin procedura de bail-out, 5 mii de miliarde de euro. Nu va dati seama cat inseamna asta, nu? Va dau eu un termen de comparatie: PIB-ul Romaniei este in jur de 140 mld euro, de unde concluzia ca suma respectiva este de aproape 30 de ori mai mare. La fel sunt arbitrajele internationale care sunt organizate in interiorul unor organizatii financiare globale menite a garanta investitiile straine. Un astfel de arbitraj este organizat si functioneaza de mai mult de 60 de ani in cadrul Bancii Mondiale. Se numeste International Centre for Settlement of Investment Disputes (ICSID). Este foarte eficient cand reclamantii sunt corporatiile multinationale (a se vedea, spre exemplu, recenta decizie contra Rusiei, in cazul Yukos, unde Rusia a fost obligate, pe drept cuvant, la despagubiri de 50 miliarde de dolari fata de investitori), dar aproape exclusa cand reclamanti sunt resortisanti ai statelor mici, cum este Romania (a se vedea cazul Micula[2]). Exista legi care sunt emise de statele – instrument dupa chipul si asemanarea hiper - corporatiilor, dar care actioneaza in contra cetateanului si, la extrema, in contra ideii de democratie si de cetatenie. De fapt, in ritmul actual, nu elefantii, nici balenele albastre si nici ciocirliile nu vor fi fost specii pe cale de disparitie, ci statele, asa cum le stim acum. Corporatiile multinationale nu mai au nevoie de stat. Ele au propriile legi, armate si servicii secrete si chiar proprii judecatori. Ele sunt conduse si se comporta ca niste stupi sau musuroaie de furnici, in care overlordul, ca si regina insectelor, emite indicatiile dupa care stakeholders-ii functioneaza, in lipsa acestora stupul fiind inactiv.Tehnocratii si stapinii lor, overlorzii sistemului, au descoperit ca populatia planetei (ajunsa in prezent la 7 miliarde, dar cu “sanse” sa ajunga la 9 miliarde in 2050) e mult prea mare. Controlul prin supra-populare nu mai este eficient, intrucat planeta e bolnava, fiind in pericol sa moara, iar odata cu ea ar urma sa moara si virusii, adica acesti overlorzi ai sistemului care au determinat supra-popularea pentru a cauza supra-consumul, acela care le-a asigurat largirea bazei de sclavi supra-indatorati. Intr-o prima faza, industria se muta, voluntar sau fortat, in China si India, acolo unde tehnologiile industriale inca sunt la nivelul de acum 60 de ani, adica ultra-poluante. Probabil ca se mizeaza pe o implozie in viitorul apropiat care sa reduca drastic populatia de acolo. Se vede deja la tv ca in China si India oamenii umbla cu masti de protectie pe fata, iar fluviul Galben si Gangele sunt aproape secate. Intre timp, Europa, detinatoare a tehnologiilor care ar putea reduce sau neutraliza poluarea, se dezindustrializeaza voluntar sau fortat, sub imperiul deciziilor de “ajutor de stat ilegal” luate de tehnocratii de la Bruxelles in numele liberei competitii, noua religie a Uniunii Sovietice Europene. Ca aceasta competitie nu e chiar libera, asta este o tema distincta si o istorie de urmarit in capitolul unu (sau de povestit cu alta ocazie). Cert este ca, fara locuri de munca, Europa devine un muzeu in aer liber, populat in viitor, cel mai probabil, de pensionari si de imigranti. In acest ritm, cultura de tip european va deveni istorie. Nu vad ceva rau in sine in imigratie. Numai ca cei care vin in Europa aduc cu ei cultul mortii. In numele unor fatasme construite artificial din franturi si neintelegeri ale propriei religii, imigrantii din afara Europei ucid in masa si se sinucid. In afara de faptul ca ei ofera, astfel, un motiv pentru agravarea masurilor de control anti-terorism asupra europenilor, se intimpla ca ei sa serveasca si scopului reducerii populatiei planetei. Daca privim altfel decat ne-am obisnuit pana acum cateva declaratii mai mult sau mai putin recente ale unor oameni care ne conduc si ne controleaza, s-ar putea sa vedem un plan de tip eugenie, fata de care s-ar fi rusinat chiar si Malthus, teoreticianul controlului populatiei. Voila : Theodore Roosevelt, fost presedinte al SUA, ar fi spus, intr-o scrisoare datata ianuarie 1913, ca “societatea nu face nicio afacere daca permitem degeneratilor sa-si perpetueze specia”[3]; Ted Turner, proprietarul Time Warner, a spus, mult mai recent, ca “5% din populatia actuala ar fi ideal”, restul, de 95% din 7 miliarde, adica 6,5 miliarde de oameni, cu tot cu stirpea lor, fiind, foarte probabil, excedentari in opinia ultramiliardarului american[4]; Bill Gates, proprietarul Microsoft, spunea, in 2010, ca o populatie de peste 6,8 miliarde de oameni in 2010, care ar putea ajunge in cativa ani la 9 miliarde, este prea mult pentru Pamint si ca, “daca am facut lucruri marete cu vaccinurile, reproducerea asistata si ingrijirea populatiei, am putea reduce acum populatia la 10-15 procente”[5]; si, bomboana pe coliva, Alexander King si Bertrand Schneider, fondator si respectiv secretar al Clubului de la Roma, (din care face parte si guvernatorul bancii noastre centrale si multi conducatori de banci si de multinationale cu activitati in Romania) spuneau, nici mai mult, nici mai putin decat ca, “in cautarea unui nou dusman care sa ne uneasca, ne-a venit ideea cu poluarea, amenintarea incalzirii globale, lipsa apei, foametea si potrivirea proiectelor de lege dupa ele…. Dar, uneori, in desemnarea lor ca inamic, cadem in capcana de a confunda simptomele cu cauzele. Toate aceste pericole sunt cauzate de interventia umana si numai prin schimbarea atitudinilor si a comportamentului oamenilor acestea pot fi depasite. Atunci inseamna ca inamicul real este chiar umanitatea”[6]. Acesti din urma tipi au scris, in 1991, o carte, intitulata Prima revolutie globala...Nu mai suntem persoane, cu nume, trecut, memorie, emotii si extensii in ceilalti, ci simple cifre.Exista profetii care se implinesc prin simplul fapt ca se rostesc. Daca vom fi bombardati cu stiri despre iminenta razboiului ca solutie finala, atunci avem toate “sansele” sa ajungem sa acceptam sau sa ne dorim razboiul. In filmul Hotul de carti, facut dupa cartea omonima a lui Markus Zusak (publicata in Romania de editura Rao, in 2014), o carte despre cel de-a doilea razboi mondial, a carei poveste se deruleaza in Germania nazista, copiii, tinerii si oamenii simpli pareau sinceri entuziasmati de faptul ca Germania pleaca la razboi. Probabil ca ei aveau convingerea ca razboiul va dura cateva saptamini, dupa care soldatii germani victoriosi se vor fi intors in glorie la caminele lor. Din documentarele de pe BBC sau Viasat History rezulta ca acelasi entuziasm de neinteles il aveau soldatii francezi care plecau la razboi in 1914.Pe de alta parte, gradul in care o profetie sau o “profetie” (o dorinta pe care si-o construieste si planifica cineva se numeste in limbaj corporatist wishfull thinking) se apropie de realitate depinde in masura de persoana celui care emite profetia. Daca profetul Daniel le vorbea doar regelui Babilonului si curtenilor sai, Ted Turner si Bill Gates le vorbesc tuturor celor peste 4 miliarde de oameni care au acces la internet. Numele lor, in sine, sunt tag-uri, adica un fel de chei de cautare pe internet care concentreaza browser-ele de internet pe aceste nume, rezultatul cautarii fiind de ordinul milioanelor de pagini, in toate limbile Pamantului. Asa ca, daca acesti “profeti” isi doresc ca populatia planetei sa se reduca la 5% din populatia actuala, atunci e foarte probabil ca multe alte milioane de persoane sa isi doreasca acelasi lucru si, voluntar sau involuntar, sa puna umarul la implinirea acestei profetii. De aici si recrudescenta cultului mortii de la tv.Mai aproape de noi si de zilele noastre sunt doua astfel de “profetii” rostite de doua personaje destul de intens tag-uite in presa noastra electronica si pe internet. O prima rostire este in legatura cu recent adoptata lege a insolventei simplilor particulari, cea de-a doua este in legatura cu dublarea alocatiilor de stat pentru copii, dar amandoua tradeaza o conceptie fascista despre lume, dupa care populatia actuala nu doar ca este prea mare, dar ea este compusa intr-o masura mult prea mare din exemplare alcoolice, degenerate, societatea, desigur, nefacand o afacere prea buna daca le permite acestora sa isi perpetueze specia (citat din nou dintr-o scrisoare emisa de un fost presedinte SUA pe care nu l-as fi banuit de conceptii fasciste: Theodore Roosevelt). Declaratiile de mai jos sunt recente (mai 2015) si sunt prezente peste tot pe internet :Adrian Vasilescu, BNR: “ [debitorul] va trebui sa plateasca datoria [...]; un automobil -nu! un obiect de lux - nu! Bani pentru tuica, pentru bauturi. Aproape 8% din totalul cheltuielilor se duc pe bauturi alcoolice".Moise Guran, TVR: "Statul nu trebuie sa ii incurajeze pe toti cetatenii sa faca copii [...]. alocatia nu ajunge la toti cei 3,5 milioane de copii [...], nu cata vreme la noi in tara exista 2 milioane de alcoolici [...] si cata vreme 2 milioane de parinti traiesc, alaturi de cei 900 de mii de copii ai lor, in saracie extrema".Omul se defineste, la propriu, ca fiinta sociala. Nu este singura fiinta sociala. Tot fiinte sociale sunt si elefantii, de exemplu, precum si multe specii de insecte, cum sunt albinele si furnicile, precum si pasarile calatoare. Dar omul este singura fiinta sociala cu constiinta de sine individuala. Sau, ca sa fiu mai precis, este singura astfel de fiinta de care putem fi noi constienti.Biologii sunt convinsi ca exista un fel de “constiinta de grup”, un instinct comun prin care societatile de albine, spre exemplu, comunica intre ele. Nu exista albina X sau Y, ci stupul, care este dominat de o albina – regina dotata, in principal, cu o capacitate speciala de a emite semnale, instructiuni si directii de actiune a tuturor albinelor din stup. Pasarile calatoare urmeaza liderul grupului, care se ghideaza dupa un simt special al polilor magnetici ai Pamintului si care, in acest fel, este capabil sa duca intregul grup la destinatie. Elefantii isi insotesc semenii pe ultimul drum ghidati de acelasi tip de comunicare non-verbala in interiorul grupului pe care il folosesc si albinele si furnicile. Nu este nevoie de cuvinte sau de gesturi pentru a intelege semnificatia informatiei transmise. Este ceea ce, se va vedea mai jos, se numeste hiper-comunicare. Desi alegatiile de mai jos sunt rezultatul unei simple intuitii, imi este clar ca un astfel de instinct comun de comunicare l-au avut si oamenii, la acel moment la care stramosul comun al omului si maimutei era pe cale sa sufere o speciatie (=saltul la o alta specie). Si noi, ca specie, inainte de a fi pe deplin oameni, am avut, in mod originar, o constiinta de grup. Dar, odata cu aparitia Cuvantului, acea fiinta a facut saltul evolutiv enorm la stadiul de persoana, dobandind constiinta individuala.De la constiinta de grup, in care viitorul om se identifica prin “noi”, la constiinta individuala, in care omul se identifica prin “eu”, s-a parcurs un drum lung, inclusiv pe plan notional si lingvistic.Primul si cel mai important pas pe acest drum a fost acela in care un membru al grupului a optat sa nu mai urmeze semnalul obligatoriu al constiintei de grup, momentul in care a decis ca experienta necesara supravietuirii poate fi ferecata in cuvinte, ca intr-o capsula a timpului, reproductibila la infinit, si ca, deci, nu mai este absolut necesar ca informatia sa fie “descarcata” din constiinta de grup. Acela, fara indoiala, a fost Primul Om.Si, odata aparute cuvintele, omul a putut spune : Eu sunt cel ce sunt. YHWH. Oamenii - persoane sunt facuti, asa cum sta scris in Geneza, dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu[7]. Din momentul in care omul a putut spune “eu sunt cel ce sunt”, s-a facut separatia neta intre “eu” si “non-eu”, intre sinele fiecaruia si toti ceilalti, intre “eu” si restul lumii. Acela care a putut spune ca exista pentru ca este si are nu nume, acela a fost prima persoana.Cuvantul “persoana” deriva din persona care, in latina, in sensul sau originar, insemna masca. In greaca veche, ceea ce intelegem acum prin masca era πρόσωπον (prosōpon). Ulterior, cuvintul persona a desemnat rolul sau caracterul jucat de actor in teatrul antic[8]. Masca, in teatrul antic, era utilizata pentru a accentua trasaturile sau vocea actorului si pentru a focusa privirile pe el. Cu ajutorul mastii puteai intelege ca cel care o poarta este un personaj anume din piesa (in acelasi timp, masca ascunzind identitatea reala a actorului). Interesant este ca, dupa toate probabilitatile, se foloseau aceste persona (=masti) si in procesele civile, in chiar acelasi scop, de focusare a atentiei pe “actorii” spectacolului judiciar. De aici, probabil, au derivat starea civila si atributele clasice ale persoanei, dar si drepturile si libertatile sale, intrucat rolul jucat de actorii spectacolului judiciar era stabilit dupa un scenariu, adica dupa niste reguli si tipare care au putut fi legile interpretate sub forma unor precedente judiciare, “actorii”, mastile, jucand acelasi rol prestabilit, cunoscut si re-cunoscut, in viata reala, adica in comunitatea din care faceau parte, sau roluri diferite.Romanii identificau o persoana prin trei atribute : nomen (nume), tractatus (receptarea de catre terti a acestui nume, intelesul pe care grupul, comunitatea il da acestui nume) si fama (reputatia). Mai mult, romanii se identificau si prin porecla (cognomen). Spre exemplu, cel pe care, din legendele primilor crestini, il stim sub numele de Nero se identifica, de fapt, cu sintagma Nero Claudius Caesar Augustus Germanicus, poreclit Ahenobarbus (barba de arama).  Dupa regulile de azi, numele acestui tip ar fi fost Nero Claudius Germanicus (prenume si nume de familie), Caesar Augustus (maritul imparat) fiind reputatia acestuia. Noi i-am fi zis “cel roscovan” si nu ne-ar fi mirat deloc care are par roscat.Civilizatiile orientale se fereau sa dea nume de acest gen oamenilor, intrucat se credea, nu fara oarecare temei, ca odata cunoscut si pronuntat numele real al persoanei, aceasta intra in stapinerea celui care rostea acest nume. Adevarul este ca, dintr-o sumedenie de identitati, una singura devine acceptata social, cea “fixata” prin nume. Numele te scoate din anonimat, dar este si atributul care atrage atentia asupra ta, transformandu-te in tinta sau finalitate.Exista, deci, un ego cu continut juridic, fundamental din punctul de vedere al constiintei individuale, dar, desigur, exista si un ego psihologic.Chiar daca actorii nu mai poarta masti pentru a reliefa caractere, noi, ceilalti, purtam masti in continuare, cu sau fara voie. Si facem asta in viata de zi cu zi. Avem, cu sau fara voia noastra, o sumedenie de alter ego, de pseudonime si avataruri, care ne fac mai mult sau mai putin vizibili. Profesorul meu de filosofie juridica din facultate, dl Stepanescu, avea o parabola cu care ne incurca pe noi, juristii in formare care tocmai aflau cate ceva despre coordonatele juridice ale identitatii persoanei (starea civila, in limbaj juridic). El spunea ca, atunci cand doi oameni sunt in dialog, vorbesc cel putin 6 persoane diferite in acelasi timp, intrucat, in persoana unui om exista cel putin 3 identitati : (i) asa cum crede el ca este; (ii) asa cum crede pre-opinentul lui ca este; (iii) asa cum este el in realitate. Desigur ca, in functie de numarul de persoane cu care intra in dialog, personajul nostru are atatea identitati, mai mult sau mai putin conforme cu realitatea, cati pre-opinenti are.Exista, desigur, persoane fara identitate, intrucat societatea, din varii motive, nu i-a recunoscut, nu le-a facut acte, i-a considerat disparuti ori pentru ca cineva le-a furat identitatea. Aceste persoane nu poarta masti. Practic, sunt invizibile.Poate ca persoana este masca sau aparenta pe care cineva o arata lumii pentru  a-si ascunde identitatea reala sau pentru a atrage atentia asupra unor trastaturi pe care le vrea accentuate, definitorii pentru identitatea sa vizuala sau sociala. Poate ca toti suntem personaje intr-o piesa de teatru global in care de cele mai multe ori nu suntem constienti ca jucam si nici ca interpretam un rol. Dar, fundamental suntem individualitati irepetabile, subiecte de drepturi cetatenesti[9].Ce inseamna, totusi, “eu”, dincolo de notiunea juridica a persoanei?Sunt eu, oare, doar genele mele? Daca este asa, ce anume  din ADN-ul nostru ne face oameni? Ce anume din ADN-ul meu face din mine un Eu? Ce face din mine o Persoana?Omul, in plan anatomic (sau fizico – chimic, daca vreti) este un ansamblu de celule de tip mozaic. Niciuna dintre acestea nu este identica alteia, intrucat nu respecta un cod genetic unic. Toate, absolut toate celulele, sunt diferite intre ele. In interiorul intregului, aceste celule – unicat concura la formarea de tip mozaic a eului fizic. De aceea, niciun corp fizic nu este identic cu altul. Nu se pot obtine prin clonare artisti geniali, cercetatori si oamenii de stiinta epocali sau, pur si simplu, un om bun obisnuit, un om “de treaba”. Acestea sunt fantezii, asa cum declara Ulrich Bahnsen[10]. Dar nici personajele malefice ale istoriei nu se pot re-construi prin clonare. Din fericire.E evident ca, inclusiv pe plan fizic, suntem unici, irepetabili. Si, de fapt, este bine, este etic, este confortabil sa credem asta.In plan imagistic, “eu” inseamna cel pe care il pot vedea in oglinda, dar si cel care, in somn, nu reuseste sa se vada in oglinda, intrucat in vis spatiul si timpul nu exista. In plan senzorial, “eu” inseamna Eul pe care il pot percepe fizic, la fel cum pot percepe fizic si non-eul. Dar “eu” sunt si cel ce este constient ca exista si ca, in plus, e diferit de lumea exterioara (non-eu). In sensul evolutionismului, eul fiecaruia este si animalul interior, atavismele fiecaruia, cele ce se afla la originile indepartate ale speciei omului si de care nu suntem constienti.Pe plan mental si psihologic, omul inseamna cu mult mai mult decat omul in plan fizic, tri-dimensional. Este foarte probabil ca multi dintre noi ne simtim bine in pielea noastra. E clar ca Hitler, in momentele sale de glorie, se simtea bine in pielea lui, dar la fel stau lucrurile, sa zicem, si cu boxerul profesionist Floyd Mayweather sau cu vedeta pop Justin Bieber. Dar fiecare avem propriile dorinte si proiectii mentale in ce ne priveste, fiecare suntem intr-un fel acum, diferit de cel in care era acum 20 ani, sa zicem, si, foarte probabil, diferit de cel in care vom fi peste 20 de ani. Am vrea sa fim mai buni, am vrea sa fim altfel; uneori reusim, alteori, nu. Unii dintre colegii mei de breasla, de exemplu, isi marcheaza prezenta prin numarul de inmatriculare a masinii proprii care contine, neaparat, seriile de litere AVO, JUS sau LEX.De aceea suntem fiinte ale optiunii, si nu fiinte ale destinului. De aceea crestinii cred ca oamenii se pot schimba si isi pot spala pacatele.Eu sunt alegerile si optiunile mele, cele care modifica permanent realitatea in care exist si sunt.Cred, insa, ca cea mai importanta parte a eu-lui nostru nu se afla in noi, ci in extensiile noastre in ceilalti. Eu sunt si emotiile mele, intotdeauna canalizate catre altii, precum sunt si amintirile mele, mostenirea mea culturala, si sunt, mai presus de orice, continuarea, extensia mea in cei care ma cunosc. Persoana mea este in sufletul celor care au compasiune pentru mine, stafia mea este in mintea celor care ma urasc. Eu sunt nu doar cel ce se vede in oglinda si face umbra Pamintului, ci si cel ce se afla in sufletul sau in mintea celor ce au emotii sau amintiri in legatura cu mine. Din acest motiv, eu exist nu numai in prezent, ci si in trecut (si eu, si cei care ma cunosc, avem amintiri despre mine), precum si in viitor (in optiunile mele, in alegerile din viitor ale celor care vor fi pus pret pe experienta si trairile mele in ce-i priveste). Eu sunt o fiinta a timpului, o fiinta, practic, atemporala. Acesta este motivul pentru care transhumanistii, care incearca sa ne spuna ca putem trai sute sau mii de ani, se inseala. Nu putem trai doar in prezent, avem o istorie si un viitor. Nu putem fi redusi la o cifra.Noi toti suntem parte din comunitati care au, la nivel subliminal sau intuitional, o constiinta de grup. Este o realitate indeniabila. Ca persoana suntem nodul de care se leaga o infinitate de fire a caror substanta este compusa din memoria, afectiunea, emotiile pozitive sau negative si mostenirea noastra culturala. Dar aceasta incalceala (entanglement, in engleza) nu neaga constiinta individuala si nici liberul arbitru, cata vreme putem spune “eu”, facand astfel distinctie neta intre propriul sine si toti ceilalti, intre “eu” si “non-eu”. Euharistia (impartasania) crestina este un exemplu de traire comuna, colectiva, care nu anihileaza eul, ci il incurajeaza sa se manifeste plenar in sanul comunitatii. In schimb, prin reinvierea ancestralei constiinte colective, in forma de dinainte de a fi facut pasul catre constiinta individuala, inainte de a fi spus “Eu sunt cel ce sunt”, am putea (re)deveni parti dintr-un intreg care este dincolo de constiinta noastra, dincolo de ceea ce ar trebuie sa insemne “Eu”. Am putea redeveni “Noi”, eul, sinele, dizolvandu-se in “noi”, fara ca un membru al constiintei colective sa-si mai poata controla viata pe deplin si fara a mai avea libertatea optiunii contrare interesului de grup.Iar acest lucru este angoasant.Prin consecintele pe care le poate avea la nivel de libertate de constiinta si de optiune, constiinta de grup in care eul se dizolva pierzandu-se poate fi paralizanta.Nu vreau sa pierd pentru nimic in lume aceste atribute ale personalitatii, chiar daca tot eu sunt si inconstientul meu, instinctele, obisnuintele  si trairile mele necontrolate.Asa ca, nu va mirati cand va spun : Sunt eu, cel ce sunt.[1]Interviu acordat BBC, preluat pe agentia de stiri mediafax in 3 dec 2014. Extrase din acest interviu gasiti aici : http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/avertismentul-lui-stephen-hawking-inteligenta-artificiala-ar-putea-aduce-sfarsitul-omenirii-13697907.[2]http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Economie/Stiri/Comisia+Europeana+spune+ca+despagubirile+acordate+fratilro+Micul.[3]http://www.dnalc.org/view/11219-T-Roosevelt-letter-to-C-Davenport-about-degenerates-reproducing-.html[4] http://www.aim.org/wls/five-percent-of-the-present-population-would-be-ideal/.[5]http://thetruthwins.com/archives/to-the-global-elite-the-math-is-simple-human-overpopulation-is-causing-climate-change-so-the-solution-to-climate-change-is-population-control.[6]Citati aici : http://www.efemeride.ro/noua-ordine-mondiala-si-pregatirile-decimarii-populatiei-cu-50-descoperiri-socante.[7]Cind Moise l-a intrebat pe Cel ce ii vorbea pe Muntele Sinai sub forma fizica a unui lujer aprins, Acesta i-a raspuns : Eu sunt Cel ce sunt (YHWH), mai exact, „Eu sunt Cel ce sunt si stiu ca sunt”. In Cartea vietii din Apocalipsa, toti suntem Unul.[8]Persona a devenit personaj, in sensul modern al cuvintului. Conform Wikipedia, exista si o traducere alternativa a cuvintului persona ca fiind derivate din verbul per sonare, adica a amplifica si reverbera un sunet, masca, in acest inteles, fiind mai aproape de sensul de porta-voce decit de cel de atractie a privirilor.[9]Precizare : oricat ni s-ar parea de oribil acum, sclavii antichitatii sau sclavii sec. XVII – XIX  nu erau personae, ci lucruri. Sclavii nu aveau drepturi, ci erau obiecte ale unor drepturi ale altora. Ei se identificau printr-un nume mic (echivalentul prenumelui modern), la care se adauga numele stapinului sau. Pe de alta parte, cat de liberi sunt particularii supra-indatorati si angajatii captivi ai corporatiilor, care traiesc pentru a consuma (in loc sa consume pentru a trai)?[10]Ulrich Bahnsen, AND-ul : disparitia unui mit, in Die Zeit, 12.06.2008, preluat pe site-ul Quibono, la adresa http://quibono.net/adn_disparitia_unui_.html.