Gheorghe Piperea: Nu am vrut niciodata o organizare de tip corporatie. Eu nu sunt un sef de corporatie, ci un frate (profesional vorbind) mai mare, care isi sustine echipa la fel cum trunchiul sustine crengile unui copac. Intre noi nu exista competitia din corporatie si nici ierarhia aceea de tip piramida in care controlul se exercita de sus in jos, munca reala facind-o juniorul de la baza. Nu este nicio surpriza faptul, notoriu de altfel, ca eu vin personal la tribunal si imi sustin cazurile alaturi de echipa.
În cei 10 ani de organizare a conferinţelor „Dreptul Afacerilor” temele privitoare la procedura insolvenţei s-au aflat în prim plan. Odată că debutul crizei economice din anul 2009, procedurile de insolvenţă au devenit tot mai populare si persistente, iar din dezbaterile conferinţelor a rezultat nevoia asimilării şi adaptării legislaţiei insolvenţei la cerinţele societăţii.
Anul acesta, în perioada 9-10 mai, la Facultate de Drept a Universității din București va avea loc a zecea ediție a Conferințelor Dreptul afacerilor, o ediție aniversară. Beneficiind pentru debut de elegantul sprijin al prof. Viorel Ciobanu, decanul de atunci al Facultății de Drept, având oportunitatea continuării cu nelipsitul suport al prof. Flavius Baias, actualul decan, și fiind susținute de participarea ca speakeri sau ca invitați speciali a unor reputați specialiști ai dreptului afacerilor, români sau străini, aceste conferințe au „inițializat” concepte juridice și au „consolidat” concepte si instituții juridice inedite pentru o practică juridică tradiționalistă, așa cum era cea din București la începutul anilor 2000.
We are open Monday to Friday from 9 am to 5 pm.