Prin plangerea contraventionala formulata s-a solicitat atat anularea procesului-verbal de contraventie si a notei de constatare intocmite de intimata DGPMB – Brigada de Politie Rutiera in mod nelegal, cat si obligarea intimatei la plata despagubirilor materiale pentru ridicarea masinii fara temei legal.
Am acordat un interviu pentru Bloombiz in care am vorbit despre deblocarea pietei imobiliare din Romania. Cu privire la programul "Prima casa", sunt inca sceptic in ceea ce priveste succesul acestuia. Inca de anul trecut, am spus ca nu va avea mare succes datorita faptului ca implica prea multe proceduri birocratice cu acel fond de garantare. Nu este vorba neaparat de plafonul de garantare. Acesta poate sa fie oricat.
Pe 16 februarie am participat la un exceptional seminar pe teme de insolventa si concordat preventiv, organizat la Camera de Comert si Industrie a Romaniei.
La sfirsitul anului 2009, Parlamentul a adoptat o lege care isi propune ca scop salvgardarea intreprinderilor romanesti, lege denumita – cam neindeminatic – “Lege privind introducerea concordatului preventiv si [a] mandatului ad-hoc”. Fiind noi obisnuiti cu « moda » ordonantelor de urgenta sau a legilor adoptate prin asumarea raspunderii Guvernului, care scapa analizei Parlamentului, si fiind vorba de un proiect de lege adoptat in urma unei intiative parlamentare, as spune ca aparitia acestei legi este surprinzatoare.
Pe data de 13 ianuarie intra in vigoare legea la care am lucrat in ultimii 5 ani: Legea concordatului preventiv si mandatul ad-hoc. Este un semn clar de normalizare a mediului legislativ, un test modern al insolventei pentru mediul romanesc de afaceri.Mandatul ad-hoc şi concordatul preventiv dau o şansă întreprinzătorilor de a nu ajunge la insolvenţă, oferindu-le posibilitatea de a convinge statul...
Cu ocazia intrarii in vigoare a acestei legi, in calitate de autor al ei, imi face placere sa anunt organizarea unei conferinte de presa. Aceasta va avea loc marti, 12 ianuarie, la ora 13.00, la sediul Piperea si Asociatii din Bucuresti, Splaiul Unirii nr. 223, Sector 3 (cladirea Mazda). Puteti confirma prezenta Dvs. trimitand un e-mail la adresa lavinia.lukacsi@piperealaw.ro.
Bancile ar putea intra in faliment sau se vor retrage din Romania, economia va intra in colaps, iar somajul si inflatia vor atinge cote fara precedent. Sunt estimarile pentru 2010 ale expertului Gheorghe Piperea, considerat ”parintele” legislatiei insolventei in Romania. El avertizeaza ca ”apocalipsa”’ ar putea veni in februarie, atunci cand bancile vor incepe sa execute silit peste 1 milion de rau-platnici.
Suntem in campanile pt turul doi unde se vor bate doi vajnici exponenti ai acelei clase politice venite din communism si care nu ne mai lasa de 20 de ani incoace: Geoana si Basescu.Din programul meu pentru iesirea veritabila a Romaniei din criza, va prezint partea de introducere, care e perfect valabila pentru realitatea crunta pe care Romania o incearca.
Majorarea taxelor va provoca un lant de cutremure in economie: cresterea preturilor, reducerea consumului, firme care abia vor rezista sau falimenta, banci in dificultate din cauza scaderii cererii de creditare, incasari mai reduse la buget. Singura arma a firmelor care nu-si mai pot plati datoriile este de a se pune sub protectia justitiei, prin intrarea in insolventa.
Prin insistenta dlui deputat Grosaru si dupa aprige lupte cu ANAF, in care am fost sustinut cu acribie de dl Arin Stanescu, acest proiect a devenit lege, urmind a fi promulgata curind. Poate ca vom ajunge la normalitate daca, anul viitor, va fi promulgata si legea falimentului persoanelor fizice.
We are open Monday to Friday from 9 am to 5 pm.